Colecţionarul

Publicat în Dilema Veche nr. 242 din 28 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ziaristă la RAI, Lorenza Foschini a fost şi corespondentă la Vatican, însoţindu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea în călătoriile sale prin lume. A publicat o cărţulie, de nici o sută de pagini, care a însemnat - nu numai pentru mine - o mare surpriză: Mantoul lui Proust (Editura Portaparole, 2008). Folosesc cuvîntul "mantou" în lipsa altuia mai bun: obiectul de îmbrăcăminte de care Proust nu se despărţea practic niciodată era un hibrid, ceva între palton, pardesiu şi haină de blană. Voi reveni. Pasionanta povestire a Lorenzei Foschini merge, pe de o parte, pe urmele lui Proust, dar, pe de alta, mai ales pe urmele unui personaj extraordinar, producător de parfumuri, dandy, homosexual şi împătimit colecţionar, pe nume Jacques Guérin (1902-2000). Toate personajele cărţii sînt reale, dar povestea lor e atît de extraordinară încît totul pare a fi rodul imaginaţiei. Aşadar, într-o zi, Lorenza Foschini l-a intervievat pe Piero Tosi, costumierul lui Visconti şi, firesc, a venit vorba despre proiectul eşuat de a adapta pentru cinema romanul proustian. Tosi şi-a amintit cum a cunoscut pe cineva, nu altul decît Guérin, care făcuse o pasiune fanatică pentru Proust. Fusese operat de apendicită de către Robert Proust, fratele scriitorului. A avut apoi ocazia să-l viziteze pe medic acasă şi să vadă caietele manuscrise ale Căutării timpului pierdut. Şi-a pus în gînd atunci să strîngă tot ce va putea găsi în legătură cu viaţa şi opera lui Proust. Acest Jacques Guérin a avut el însuşi o biografie neobişnuită. Era fiul unei femei frumoase, voluntare, bravînd convenţiile sociale. Conducea o fabrică de parfumuri pe care apoi o va prelua Jacques. Rafinat, amator de literatură, acesta devine un bibliofil tenace şi competent. A fost prieten cu Jean Genet şi Violette Leduc, nume "blestemate" ale literelor franceze (el homosexual, ea lesbiană). Avea, ca şi Proust, un frate, cu care n-a întreţinut relaţii prea strînse. În 1935, Guérin intră din întîmplare într-o librărie din Faubourg Saint-Honoré. Librarul îi spune că tocmai a achiziţionat nişte ciorne şi scrisori ale lui Proust. De aici începe aventura. Cum notam mai înainte, Guérin îi făcuse o vizită acasă doctorului Robert Proust. Vede acolo carnetele manuscrise. Îl întreabă pe doctor dacă posedă exemplarul original din Du côté de chez Swann, tipărită pe banii autorului la Grasset. Doctorul infirmă. Întîlnirea cu librarul din Faubourg Saint-Honoré are loc cîteva săptămîni după moartea lui Robert Proust. Librarul îl pune în legătură pe Guérin cu cel care intermediase achiziţionarea manuscriselor, un anume Werner. Surpriză. Werner îl anunţă că văduva lui Robert Proust doreşte să se debaraseze urgent de ce a mai rămas din mobilele lui Marcel: apartamentul trebuia eliberat chiar în aceeaşi zi. Guérin se grăbeşte, bineînţeles, să le cumpere. Intră în scenă alt personaj uimitor, Marthe Dubois-Amiot, soţia lui Robert Proust. Dacă vorbim despre văduve abuzive, atunci pe ea am putea-o numi cumnata abuzivă. Uscată, rece, distantă, rigidă, Marthe dă impresia că nu realizează cîtuşi de puţin ce a însemnat pentru literatură cumnatul ei. Marthe arde bună parte din hîrtiile rămase de la Proust. Rupe paginile cu dedicaţii din cărţile primite de scriitor, iar Guérin mai găseşte în apartamentul abandonat doar două, cu dedicaţiile lui Robert de Montesquiou. Pentru ea, Marcel a fost o "fiinţă bizară", care a scris "numai minciuni" şi care a compromis numele familiei. Ranchiunile Marthei au, cu certitudine, rădăcini mai adînci. Căsătoria ei cu Robert fusese pusă la cale de Adrien Proust, tatăl medicului, amantul mamei Marthei. Robert, la rîndul lui, o înşelase în dreapta şi în stînga. Răzbunîndu-se pe Marcel, Marthe încerca să-şi recîştige respectabilitatea. Documentele recuperate de Jacques Guérin sînt preţioase. Scrisori de la Cocteau, Gide, Anna de Noailles, fotografii, notiţe, bileţele. Plus ediţia originală din Du côté de chez Swann (Robert Proust îl minţise; mai mult, volumul îi era dedicat). În depozitul lui Werner, intermediarul de care pomeneam, Guérin găseşte trusa de toaletă în abanos, două candelabre de lemn aurit, o cutie cu Legiunea de Onoare de care romancierul era atît de mîndru, bastonul îmbrăcat în piele de porc şi patul, celebrul pat de aramă, în care Proust a dormit de la vîrsta de 16 ani şi în care a murit, şi despre care Walter Benjamin a scris că este pentru a doua oară în istorie cînd s-a ridicat "un eşafodaj asemănător aceluia pe care Michelangelo, cu capul răsturnat pe spate, a pictat Creaţia pe plafonul Sixtinei: patul pe care Proust, bolnav, acoperea cu scrisul lui nenumăratele foi pe care le-a consacrat creării microcosmosului său". Dar Guérin, cu un fler ce nu dă greş, simte că mai lipseşte ceva. Strîns cu uşa, Werner mărturiseşte: soţia lui Robert Proust îi dăruise, în schimbul unor favoruri... erotice, mantoul lui Proust, ca să-i ţină de cald cînd merge la pescuit. Uscata Marthe nu era chiar insensibilă la farmecele masculine. Mantoul e într-o stare jalnică. Proust îl purta de la 20 de ani. Devenise şi el o legendă. Acum e descusut, stofa e putredă pe alocuri, blana de lutru s-a decolorat. Jacques ia în braţe obiectul cu religiozitate, face cîteva mici retuşuri absolut necesare şi îl pune cu grijă într-o cutie de teck, lemnul care va fi folosit, mai tîrziu, la construcţia noii Biblioteci Naţionale din Paris. Către sfîrşitul lungii sale existenţe, Jacques Guérin a vîndut la licitaţie colecţiile sale excepţionale. Dar mobilierul lui Proust se găseşte la Muzeul Carnavalet din Paris, dăruite de Guérin. Camera lui Proust este alături de camera, şi ea reconstituită, a Annei de Noailles. Din cuvertura de pe patul de aramă lipseşte o bucată de stofă: Guérin o decupase, o înrămase şi o aşezase, ca o relicvă, pe un perete al apartamentului său. Mantoul lui Proust e păstrat, într-o cutie de carton, în rezervele muzeului. Povestirea (adevărată) scrisă de Lorenza Foschini este o bijuterie. Iar pentru proustofili, un regal. P.S. În iunie 2007 bucata de stofă înrămată de Guérin a fost adjutecată, la o licitaţie la Sotheby’s, cu 21.600 de euro.

Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.

Parteneri

mihaela bilic facebook jpg
Câte calorii are, de fapt, o lingură de parmezan ras. Care este porția recomandată de Mihaela Bilic
Mihaela Bilic a explicat în mediul online cum ar trebui consumat parmezanul și de ce această brânză este privită mai degrabă ca un condiment. Nutriționista a vorbit despre proprietățile produsului, nutrienții pe care îi conține și, mai ales, despre numărul de calorii dintr-o porție.
Simona Halep (Sportpictures) jpg
Nume uriașe din tenis încă stau în umbra Simonei Halep! Americanii nu uită de româncă, nici după retragere
Simona Halep a fost, din nou, readusă în centru atenției de către americani.
metrou 2 jpg
Circulație dată peste cap la metrou. O femeie ar fi încercat să-și ia viața în stația Ștefan cel Mare
Circulația trenurilor a fost reorganizată iar în mai multe stații de metrou este acum aglomerație după ce o tragedie s-a produs chiar în cursul dimineții de joi. O femeie de aproximativ 24 de ani a încercat să se sinucidă aruncându-se în fața metroului, în stația Ștefan cel Mare.
shutterstock 2517476329 jpg
Menopauza crește de peste două ori riscul de ficat gras. Ce poți face să reduci riscul?
Ficatul tău, responsabil de sute de funcții esențiale pentru sănătate, devine tot mai vulnerabil pe măsură ce înaintezi în vârstă. După instalarea menopauzei, ai un risc de două ori și jumătate mai mare de a dezvolta afecțiunea cunoscută în mod obișnuit drept „ficat gras”.
Vreme - canicula- caldura - fantana Bucuresti FOTO Shutterstock
Cod galben de caniculă în șase județe. Temperaturile urcă până la 34 de grade
Toamna începe cu temperaturi neobișnuit de ridicate în mai multe regiuni din România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de caniculă pentru joi, 10 septembrie, în șase județe, unde maximele vor ajunge până la 34 de grade Celsius.
loto loterie istock jpg
Rezultate Loto joi, 10 septembrie 2026. Marele premiu la 6/49 este de peste un milion de euro
În fiecare săptămână, nenumărați români din întreaga țară își încearcă norocul la Loto, în speranța că vor pune mâna pe premiul cel mare. Iar, astăzi, 10 septembrie, ei vor avea o nouă oportunitate de a câștiga sume impresionante.
smiley si gina pistol webp
Gina Pistol, despre certurile cu Smiley. Ce spune vedeta: „Este fix opusul meu”
Gina Pistol a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația pe care o are cu Smiley și despre modul în care cei doi reușesc să gestioneze momentele tensionate din cuplu. Prezentatoarea a recunoscut că este mult mai impulsivă decât soțul ei.
Trump și Zelenski la Mar-a-Lago FOTO Profimedia
Dacă Trump reușește să pună UE să plătească armele americane pentru Ucraina, noi ce vom face?
A zis impetuosul și imprevizibilul Donald Trump, joi 3 septembrie 2026: „ Sute de miliarde de dolari au fost date gratuit Ucrainei și NATO, gratuit, sumă pe care Europa le-ar fi plătit dacă am fi cerut asta, dar le cerem europenilor acești bani, chiar dacă o facem cu puțină întârziere”.
metrou bucuresti foto fb jpg
Femeie lovită de metrou în stația Ștefan cel Mare. A fost scoasă de sub tren și transportată la spital
Un incident grav a avut loc joi dimineață în stația de metrou Ștefan cel Mare din București. O persoană ar fi încercat să se sinucidă, iar circulația trenurilor a fost reorganizată în urma evenimentului.