Artistul de stat

3 noiembrie 2010
Artistul de stat jpeg

(Apărut în Dilema, nr. 401, 20 octombrie 2000)

Miklós Haraszti, figură proeminentă a disidenţei maghiare, e autorul unei cărţi fundamentale despre cenzură, apărută în Statele Unite sub titlul Închisoarea de catifea, iar în Franţa sub acela, mai puţin spectaculos, de Artistul de stat (1983). Cartea era incomodă nu doar pentru putere (evident, nu putea fi tipărită în Ungaria acelor ani), ci şi pentru lumea intelectualilor şi creatorilor de artă care, în viziunea autorului, deveniseră complici ai regimului, prin chiar acceptarea principiului unei culturi controlate şi dirijate.

Sistemul comunist, constată Haraszti din capul locului, a dat naştere cu adevărat unei culturi (fără ironie şi fără ghilimele) de tip nou, în care arta şi cenzura se sprijină reciproc. Faptul că artistul şi-a găsit un rost şi un loc în statul totalitar îl determină şi pe Haraszti să se întrebe dacă libertatea este într-adevăr indispensabilă artei (întrebarea şi-o pune insistent, în vremea din urmă, şi Jean-François Revel; v., spre exemplu, recentul interviu din Le Figaro, 25 septembrie a.c., sub titlul „Nu toţi intelectualii iubesc libertatea”). Oricum, adaugă el, în regimul comunist cuvîntul cenzură devine impropriu: dirijismul cultural („îndrumarea” de către partid) elimină, în fapt, cenzura. În paranteză fie spus, teza autorului şi-a aflat o confirmare în decizia lui Ceauşescu de „desfiinţare” a cenzurii: liderul de la Bucureşti a intuit foarte exact că, prin controlul exercitat de către organele de partid şi prin intensificarea autocenzurii, existenţa organismului abilitat (în speţă, Direcţia presei) devenea superfluă. Cenzura a ajuns astfel, graţie unui consens între toţi cei interesaţi, spaţiul natural, firesc al producţiei culturale. Artistul se simte flatat de atenţia pe care i-o acordă puterea şi, în plus, beneficiază de anumite privilegii (premii, case de odihnă şi „creaţie”, facilitatea călătoriilor în străinătate etc.) care grăbesc integrarea lui în sistem. Cum s-a operat trecerea de la artă angajată la artă dirijată? Foarte simplu, crede Haraszti; artiştii europeni (ca să ne limităm la ei) şi-au manifestat de multă vreme ura lor împotriva burgheziei, s-au considerat nedreptăţiţi, marginalizaţi, persecutaţi şi au profitat de prima ocazie pentru a se elibera de constrîngerile pieţei şi de exigenţele unei culturi a profitului (am putut vedea, după prăbuşirea sistemului comunist, ceea ce Haraszti, la începutul anilor '80, doar intuia: artiştii au perceput dispariţia „culturii de stat” drept o catastrofă şi au traversat - traversează încă - o gravă criză de identitate). Etatizarea artei a fost, prin urmare, un program tentant pentru artişti, la care se adăugau cîteva principii demagogice, dar atrăgătoare, precum rolul artistului de a „lumina” poporul ori considerarea scriitorului drept o personalitate cu daruri şi competenţe ieşite din comun (cum rezultă şi din faimoasa formulă „inginer al sufletului omenesc”).

Pactul – de fapt compromisul – dintre putere, ideologi şi artişti se baza pe cîteva norme acceptate, cum spuneam, prin consens. Principala cerinţă a regimului a fost renunţarea la ideea că arta poate avea o justificare, o finalitate în ea însăşi. De aici, s-a trecut la dogma accesibilităţii, stabilită în funcţie de gusturile nomenklaturii, dar şi de limitele pe care şi le auto-impuneau creatorii. Constituirea „mişcării” de artă amatoare a fost încă un mijloc prin care regimul controla (şi, totodată, şantaja) mediile culturale. În ultimă instanţă, consideră Miklós Haraszti, în sistemul totalitar comunist putem identifica trei categorii de opere: interzise, tolerate şi subvenţionate. Dublul limbaj este inerent culturii socialiste, cu precizarea că modalitatea de lectură „printre rînduri” este, de fapt, o libertate a elitei, o libertate strict supravegheată de la „centru”. E spaţiul libertăţii fără riscuri (sau, ca să nuanţăm, fără riscuri majore). Şi Haraszti se întreabă (sîntem, repet, la începutul anilor '80): „Oare ce am spune dacă am putea vorbi liber?”.

Singura libertate care i se acordă artistului în sistemul comunist este aceea de a participa. Mai mult, cenzura nu se ocupă decît de artiştii care acceptă să fie cenzuraţi: „cenzura refuză să aibă în vedere artiştii care nu îşi asumă autocenzura”. Aceştia din urmă ies din cadrul sistemului şi sînt trataţi după alte criterii (acelea care se aplică opozanţilor şi dizidenţilor). Dacă voiai să publici Arhipelagul Gulag, nu puteai „negocia” cu cenzura, n-aveai cum s-o „păcăleşti” şi nici n-aveai cum să transmiţi mesajul printr-un limbaj esopic, făcîndu-l pe cititor să citească printre rînduri. Or, de regulă, scriitorii se prefăceau că trăiesc în epoca lui Beaumarchais, cînd exista şansa ajungerii la o „înţelegere” cu faimoasa „Direction du livre”, nu în aceea a lui Soljeniţîn.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

ionut stroe la manichiura png
Reacția deputatului Ionuț Stroe după ce a fost surprins la manichiură în zi de plen
Deputatul PNL Ionuț Stroe, fost purtător de cuvânt al partidului, a fost surprins miercuri, 4 noiembrie, de jurnaliștii Gândul într-un salon de cosmetică, în timpul programului de plen al Camerei Deputaților. Contactat de „Adevărul”, liberalul susține că informațiile au fost „deformate”.
IMG 20261103 WA0335 jpg
Culmea tupeului! Bărbat venit beat cu mașina la Poliție
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Joița, județul Giurgiu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a condus mașina fiind sub influența băuturilor alcoolice chiar până la postul de poliție, unde trebuia să se prezinte ca să semneze pentru controlul judiciar.
sorin bontea jpg
Sorin Bontea și-a ales țara în care vrea să se retragă la pensie! Cât costă casa la care visează
Unde vrea să se mute Sorin Bontea după ce renunță la televiziune. Celebrul chef spune unde visează să-și cumpere o casă
Design fără titlu (6) png
Spectacol de eleganță la New York! Cele mai cunoscute vedete au defilat în ținute spectaculoase la CFDA Fashion Awards
Hailey Bieber, Demi Moore și Zoë Kravitz au participat la CFDA Fashion Awards 2026, gala de la New York care a premiat cei mai importanți creatori de modă.
Monica Davidescu și Aurelian Temișan, șocați de trecerea în neființă a actorului Ioan Isaiu
Monica Davidescu și-a lăsat soacra fără replică! Ce i-a spus și de ce a refuzat să devină doamna Temișan
Monica Davidescu a explicat de ce și-a păstrat numele după căsătoria cu Aurelian Temișan și cum a convins-o pe mama soacră să îi accepte decizia.
ambulanta jpg
Incident grav într-o școală din Cluj. Un elev de clasa a II-a și-a rănit colegul cu un cuțit adus în sala de clasă
Un elev de clasa a II-a din județul Cluj a fost rănit cu un cuțit de un coleg de aceeași vârstă, miercuri, 4 noiembrie. Incidentul s-ar fi produs în sala de clasă, iar polițiștii fac verificări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc agresiunea.
marc pell ml7y90p9tii unsplash jpg
De ce ne este atât de greu să renunțăm la lucrurile de care nu mai avem nevoie?
Pentru mulți dintre noi, situația este familiară. Când vine vorba de o curățenie generală, o amânăm cât putem de mult, iar atunci când ne hotărâm, în sfârșit, să ne apucăm de treabă, teancul de lucruri de aruncat este mult mai mic decât ne-am propus inițial.
profesor dascal scrie cu creta pe tabla elev scos la tabla elevi in banci la scoala in clasa matematica jpeg
Controverse în mediul online după ce o mamă a cerut amenzi de 5.000 de lei pentru profesorii care țipă la elevi
O mamă a cerut sancțiuni de 5.000 de lei pentru fiecare profesor care țipă la elevi și susține că astfel de comportamente îi afectează pe copii. Propunerea sa a generat numeroase controverse, inclusiv din partea unor cadre didactice care reclamă dificultățile de la clasă.
Grenoble
Orașul european desemnat cel mai locuibil din lume: are o speranță de viață ridicată și peisaje spectaculoase
Un oraș european mai puțin prezent în topurile destinațiilor turistice celebre a fost desemnat cel mai locuibil din lume, potrivit unui clasament realizat de Global Cities Index.