Portrete de scriitori
Roger Grenier (n. 1919), autor al aproape patruzeci de romane, volume de nuvele şi eseuri, publică o carte de amintiri intitulată, simplu, Instantanee (Instantanés, Gallimard, 2007). Sînt crochiuri şi portrete ale unor scriitori pe care autorul i-a întîlnit şi de care s-a legat în perioada cît a lucrat în redacţia ziarului Combat (apărut imediat după război) şi, ulterior, în comitetul de lectură al Editurii Gallimard. Printre ei, nume celebre - Camus, Ionesco, Cortázar, Dos Passos, Prévert, Queneau. Dar şi scriitori mai puţin cunoscuţi ale căror biografii conţin însă numeroase elemente interesante. Marc Bernard, romancier provenit dintr-un mediu foarte modest, primeşte în 1942 Premiul Goncourt. Din păcate, nu are cum să profite de el deoarece, în plin război, hîrtia lipseşte, aşa că editura nu poate să scoată tiraje suplimentare. Pe celebrul autor de romane poliţiste James Hadley Chase (pseudonimul lui René Raymond) Grenier îl întîlneşte în Elveţia, la Montreux. Chase conduce un superb Jaguar, poartă un costum din tweed, are o mustaţă englezească în tonuri cărămizii. Nu pusese niciodată piciorul în Statele Unite, deşi toate romanele lui acolo se petrec. Întrebat de Grenier de ce şi-a ales acest pseudonim, Chase a răspuns că a observat cum, în librării, cititorii trec pe lîngă rafturile unde se află scriitorii cu A, ezită la cele cu B şi se opresc în faţa rafturilor cu C. Debordînd de inventivitate, Julio Cortázar era, altfel, o persoană discretă; întregii lui opere i s-ar potrivi - crede Grenier - această frază din una dintre nuvelele sale: "un autoportret de unde artistul ar fi avut eleganţa să se retragă". François Erval, ziarist de puternică vocaţie, a conceput celebra colecţie "Idées" a Editurii Gallimard; se născuse la Timişoara şi, în decembrie 1989, exclama fericit: "E minunat! Văd în fiecare zi la televiziune casa mea natală!". La vîrsta de 15 ani, Raymond Queneau citise în întregime primul tom din Dicţionarul Larousse în şapte volume. Unul dintre cele mai consistente portrete este acela al lui Albert Camus, a cărui prezenţă - notează Grenier - îţi dădea sentimentul că merită să trăieşti. Alături de Pascal Pia (şi el evocat cu mare tandreţe), Camus era sufletul ziarului Combat: publica editoriale nesemnate, dar toată lumea îi recunoştea stilul. Roman Gary îi era vecin lui Grenier pe rue du Bac. În mai 1968, în pline tulburări studenţeşti, purta un costum strict şi cravată; în schimb, la înmormîntarea lui De Gaulle şi-a pus vechiul lui bluzon de aviator. Două capitole sînt consacrate lui Panait Istrati şi Eug
