Welcome back, Lenin!
Deşi ideile politice ale lui Vasile Ernu nu-mi erau necunoscute, am citit cu o anume mirare interviul pe care îl acordă lui Cezar Paul-Bădescu în Adevărul literar şi artistic (din 12 decembrie a.c.). Mirarea începe de la titlu: "În sufletul nostru, Lenin rămîne un erou pozitiv". Acest "nostru", care într-un fel mă înglobează, este - orice s-ar spune - deranjant. E drept, Vasile Ernu se explică: "nostalgia" lui este în primul rînd a obiectelor şi elementelor din viaţa cotidiană în comunism, cum ar fi Brifcor, Cico sau îngheţata Polar (pe rol de madlene, completează Cezar Paul-Bădescu). Pe de altă parte, nu am cum să fiu de acord cu aserţiunile de genul "lumea nu s-a schimbat", e o "iluzie" că trăim într-o lume liberă, prezentul are "forme la fel de monstruoase şi urîte ca trecutul", economia liberală cunoaşte "mecanisme de represiune mult mai subversive" etc. Echivalenţa comunism-capitalism este un laitmotiv al extremei stîngi actuale şi declaraţiile lui Ernu i-ar face fericiţi pe José Bové, Ignacio Ramonet şi pe cei de la Le Monde diplomatique. Societatea democratică nu este totuna cu comunismul şi o confirmare în acest sens este însuşi simplul fapt că Vasile Ernu poate spune ce spune. La fel, afirmaţia: "de cînd există Europa, intelectualul este, prin natura lui, de stînga" e o enormitate. Ar fi ridicol să încep să dau liste cu mari intelectuali de dreapta. În fapt, nici nu este posibilă o discuţie pornind de la astfel de afirmaţii peremptorii. În schimb, nu pot să las fără răspuns elogiul lui Lenin. Acesta - declară autorul lui Născut în URSS - este un mare nedreptăţit. Mari nedreptăţiţi - adaugă el - sînt şi Stalin, şi Ceauşescu. Ei sînt "un produs al nostru, al tuturor" (iarăşi acest plural neliniştitor). Şi încă: "Lenin, în mentalul nostru şi la nivel de sensibilitate intimă, rămîne un erou pozitiv (...) în ciuda întregii propagande de acum, antisovietice şi anticomuniste". Propagandă? Şi noi, care credeam că războiul rece s-a terminat... Cît de pozitiv a fost Vladimir Ilici Lenin ne-o arată studiile şi cercetările istoricilor, care n-au nimic a face cu o pretinsă propagandă. Mă voi servi de foarte recentul Dictionnaire du communisme (Larousse), apărut sub direcţia editorială a lui Stéphane Courtois. În viziunea autorilor dicţionarului, Lenin a creat un mic partid de revoluţionari profesionişti - grupul bolşevic, o falangă cu o ideologie extremistă, bazată pe cultura subversiunii, a ilegalismului şi a conspiraţiei. Stalinismul nu este o invenţie a lui Stalin: el a fost prefigurat, în ceea ce are definitoriu, de Lenin. Ca motto la cartea lui din 1902, Ce-i de făcut?, Lenin a ales următorul citat din Lasalle: "Partidul se întăreşte prin epurări". A pus în practică principiul la Congresul al VIII-lea al PCUS, din 1919, cînd sînt excluşi 150.000 din cei 450.000 de membri de partid. Revoluţia este inseparabilă de teroare şi de războiul civil. Lenin profită de foametea din 1918 pentru a distruge Biserica Ortodoxă: "Tocmai acum, cînd în regiunile atinse de foamete oamenii se mănîncă între ei şi mii de cadavre zac la marginea drumului, noi trebuie să confiscăm bunurile bisericii cu energia cea mai sălbatică şi mai necruţătoare, şi să strivim orice încercare de rezistenţă". Au fost executaţi atunci 8.000 de preoţi, călugări, călugăriţe, credincioşi. În iulie 1918, Lenin a ordonat personal asasinarea ţarului şi a familiei sale. În 1920 s-a creat laboratorul de otrăvuri, integrat în 1937 în NKVD sub numele de "laboratorul de toxicologie nr. 12". În septembrie 1922 a ordonat expulzarea a 160 de filozofi, scriitori, istorici (îmbarcaţi în două vapoare cu destinaţia Germania). În luna mai a aceluiaşi an dăduse directive pentru redactarea noului cod penal, care serveşte organizării procesului trucat al socialiştilor revoluţionari. Dar mai elocvente sînt aici citatele din Lenin: "Tribunalul nu trebuie să suprime teroarea (...) ci s-o fundamenteze, s-o legalizeze, clar, fără a trişa sau a farda realitatea"; "Sarcinile actuale sînt: intensificarea represiunii împotriva duşmanilor puterii sovietice şi a agenţilor burgheziei; (...) punerea în scenă - absolut necesară - a unei serii de procese publice exemplare (exemplare din punctul de vedere al rapidităţii şi al durităţii represiunii, al pedagogiei, al educării maselor...)". Şi, în sfîrşit: "Noi nu trebuie doar să frîngem orice rezistenţă, oricare ar fi ea. Noi mai trebuie să-i obligăm pe oameni să muncească (...) şi dispunem de mijloacele necesare (...). Aceste mijloace sînt monopolul asupra cerealelor, cartela de pîine, obligaţia generală de a munci. ŤCine nu munceşte nu mănîncă», asta e regula fundamentală". Nu cred că îl putem pune pe Lenin pe acelaşi plan cu îngheţata Polar. Şi nici că este o "victimă" a anticomunismului. Şi, mai ales, cred că nu e bine să ne jucăm cu vorbele.
