De la galanterie la impolitețea agresivă

Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
De la galanterie la impolitețea agresivă jpeg

De cîte ori, în istoria modernă, s-au produs mișcări revoluționare, politețea a fost socotită o practică reacționară. Revoluția Franceză a introdus tutuiala obligatorie, a prohibit apelativele „doamnă” și „domnule” înlocuindu-le cu „cetățean”, „cetățeancă”. Mai mult, s-au înregistrat inițiative pe care actuala cancel culture le-ar îmbrățișa cu entuziasm: pe 26 aprilie 1794, toți directorii de teatru au primit ordin să înlocuiască în piesele din repertoriu, inclusiv în piesele clasice (Molière etc.), cuvintele indezirabile cu termeni „civic corecți”. În secolul XX, totalitarismele încearcă la rîndul lor să submineze ordinea socială prin eliminarea formulelor de politețe: devin obligatorii apelativele „tovarăș”, „camarad”, iar activiștii de partid se simt în poziție de forță cînd își tutuiesc interlocutorii. Studenții angrenați în revolta din mai ’68, precum și tinerii din mișcările antisistem ale epocii refuză și ei codurile de politețe „burgheze”. Putem identifica aici nu doar o atitudine de frondă, ci și expresia unui ideal egalitarist, rezultînd și din devalorizarea conceptului de ierarhie.

Nu știu dacă acum trăim o stare revoluționară, dar avem a face în mod cert cu un recul al politeței. Una dintre cauze este ofensiva neofeminismului. Gesturi simple care țineau de o politețe elementară au ajuns să intre în categoria „hărțuire sexuală”. Se știe că mulți profesori occidentali, americani îndeosebi, se tem să rămînă cu o studentă în cabinetul lor ca să nu riște acuzația că ar fi făcut gesturi nepotrivite ori ar fi rostit cuvinte cu conotații erotice. Nu sînt bine văzute nici gestul bărbatului de a ține ușa pentru a lăsa să treacă o doamnă (acesta ar fi semnul că bărbatul nu vrea s-o scape din ochi pe femeie nici măcar o secundă) și nici obiceiul conform căruia bărbatul intră primul, înaintea doamnei, în restaurant (acesta din urmă e socotit o rămășiță a societății patriarhale). În lumea corectitudinii politice, politețea a ajuns să fie o posibilă culpă. Autoare a unei cărți de referință, Galanterie franceză (Gallimard, 2006), Claude Habib consideră că feminismul a aruncat galanteria în comă. O completează o reputată istorică, Mona Ozouf: galanteria s-a redus astăzi la niște gesturi mecanice și indiferente, ea nu poate fi concepută decît într-o lume în care există ierarhii; or în lumea noastră, ce tinde către confuzia dintre sexe, galanteria trece drept o insultă la adresa egalității.

Presiunea corectitudinii politice creează situații cărora nu le putem găsi o justificare logică. La origine aflîndu-se tot o revendicare feministă, apelativul „mademoiselle” a fost eliminat din limbajul administrativ în Franța, în 2012, prin decizie a Consiliului de Stat. Nu era o premieră: tot din motive de „sexism” fusese ostracizat în Elveția, în Québec și în Luxemburg. Ideologia „genului” a creat o serie întreagă de probleme în ceea ce privește folosirea pronumelor personale: pentru a desemna o persoană trans trebuie uneori să faci o adevărată acrobație. În virtutea principiului egalității dintre femei și bărbați gramatica franceză este supusă unei cumplite torturi, se schimbă reguli, se feminizează cu frenezie nume de meserii (ajungîndu-se nu o  dată la aberații lexicale) și se încearcă impunerea monstruoasei „scriituri incluzive”; nu am aici spațiul necesar pentru a explica în ce constă această aberație, fapt este că, în pofida avizului categoric negativ al Academiei Franceze și al instanțelor superioare ale statului, scriitura incluzivă continuă să fie practicată, chiar și în unele universități… Să fie aceste aiureli o formă de manifestare a prețuirii și respectului față de femei? Mă îndoiesc profund…

Lovituri puternice a primit politețea din pricina noilor modalități de comunicare precum  și a rețelelor de socializare. A purta o corespondență scrisă a ajuns o practică totalmente marginală, ceea a ce a antrenat și dispariția formulelor de politețe proprii genului epistolar. „Neticheta” (termen creat de Virginia Shea, Netiquette, 1994) se reduce la cîteva automatisme rudimentare, tipice pentru ceea ce un ziarist american (Howard Rheingold) a numit „sociabilitatea de substituire”. Sau, cum ar veni, „politețea cu înlocuitori”. În ceea ce mă privește, atunci cînd trimit un e-mail refuz să încep cu „Bună ziua” și să închei cu „O seară bună”; folosesc tot formulele corespondenței „clasice” știind că am toate șansele să par ridicol și defazat. La fel, n-aș scrie în nici un caz, într-o postare pe Facebook, „io cred că” în loc de „eu cred că”, și „tre să” în loc de „trebuie să”: aș avea senzația că îi desconsider pe eventualii mei cititori. Dar aceste rețele de socializare (cuvîntul „socializare” se potrivește aici ca nuca în perete) au avut și alte consecințe, mult mai grave: acutizarea agresivității verbale și proliferarea vulgarităților. Cine „navighează” pe Facebook are toate șansele să intre în zonele în care primează injuria groasă, insulta nerușinată, țîfnele de mahala. Vedem, astfel, cum impolitețea cîștigă, în permanență, teren.

„Politețea înseamnă să ai încredere în inteligența celuilalt”, spune undeva Roland Barthes. E o definiție care ține de o altă epocă și de o altă mentalitate. În fapt, s-ar părea că nu ne mai pasă nici de ce crede, nici de ce spune celălalt. În consecință, nu ne mai dăm osteneala să fim politicoși.

Alexandru Călinescu este critic și istoric literar, profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată este Instantanee cu final deschis, Junimea, 2020.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt. Cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
"Liceenii" și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
Întîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
De ce ne sângerează gura uneori după ce mâncăm ananas
Ananasul este o gustare răcoritoare bogată în vitaminele C și B6, printre alte beneficii dietetice, dar conține și o enzimă atât de puternică încât este folosită și în bucătărie pentru frăgezirea cărnii, relatează IFL Science.
image
Obiceiuri scandaloase la români. Cum ajutau, în trecut, socrul și nașul la „consumarea“ căsniciei
În Principatele Române, în Evul Mediu, dar și în zorii modernității, la sate și în mahalale existau obiceiuri sexuale pe care lumea contemporană le-ar considera de neacceptat. De exemplu, socrul își ajuta fiul în noaptea nunții, același drept avându-l și nașul.
image
Cine este „Șeba”, fiul artist al ministrului rus al Apărării. Duce o viață de lux după ce a scăpat de mobilizare FOTO
Identitatea unui fiu nelegitim al ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost dezvăluită de fundația anticorupție a opozantului rus încarcerat Alexei Navalnîi, a relatat The Telegraph.

HIstoria.ro

image
Povești despre teatrul bucureștean
Iubim teatrul și ne mândrim cu actorii săi din toate generațiile. Azi aflăm povești despre teatrul bucureștean de la primele încercări, pe vremea lui Caragea Vodă, și până la apariția Teatrului Național din București.
image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.