Cine l-a ucis pe Ludovic al XVII-lea?

Enciclopediile nu-i consacră decît cîteva cuvinte: în ciuda legendelor pe care le-a inspirat, Ludovic al XVII-lea a fost uitat de istorie. Romancierul Christophe Donner îşi propune - Un roi sans lendemain, Grasset, 2007 - să-i facă, în sfîrşit, dreptate şi să arate că moartea băieţelului de 10 ani a fost punctul culminant, oroarea ultimă a Terorii revoluţionare. Henri Norden, scriitor, protagonistul romanului, primeşte din partea unei case de producţie o comandă de nerefuzat: să scrie scenariul unui film despre Ludovic al XVII-lea. Ideea îl seduce şi îl obligă să se consacre unor cercetări sistematice în biblioteci. Romanul se construieşte plecînd de la aceste descoperiri succesive şi se desfăşoară pe mai multe planuri. În fapt, sînt trei sau patru romane într-unul singur, ceea ce pentru Donner e o practică obişnuită (trebuie să scrii, îl somează editorul său, "un roman adevărat. Nu un roman cu mai multe romane în interior, dacă vezi ce vreau să spun. Un roman simplu": sfat preţios ce nu va fi, bineînţeles, cîtuşi de puţin urmat). De altfel, efectele de mise en abîme sînt utilizate cu umor şi inteligenţă: "El (editorul, n.m.) avea să se afle în faţa unei cărţi aşa cum îi plăcuse întotdeauna lui Henri să scrie; una din acele chestii moderne unde trecutul, prezentul, marea şi mica istorie, scriitura cinematografică, teatrală, ficţiunea şi realitatea, adevărurile şi minciunile tind către acelaşi scop"; "Am confundat întotdeauna viaţa şi cărţile mele şi am ferma intenţie să continui". Ludovic al XVII-lea, aşadar, duce de Normandia, fiul lui Ludovic al XVI-lea şi al Mariei-Antoaneta, născut în 1785, mort la închisoarea Temple în 1795. Ancheta pe care o întreprinde romancierul în haine de istoric îl conduce la un personaj aparent de rangul doi, dar al cărui rol în timpul Revoluţiei a fost subestimat: Jacques-René Hébert, editorul publicaţiei Le P