Temă și variațiuni

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
Temă și variațiuni jpeg

Cea mai sintetică și mai percutantă definiție a plictisului ne-a propus-o, cred, Beckett în Așteptîndu-l pe Godot, prin cuvintele lui Estragon: „Nu se întîmplă nimic, nu vine nimeni, nu pleacă nimeni, e cumplit”. Așteptarea zadarnică e, așadar, una dintre fețele plictiselii. Ipostazele ei sînt însă numeroase, iar literatura oferă din belșug exemple, chiar dacă – în mod oarecum surprinzător – cuvîntul „plictiseală” își face apariția destul de tîrziu în unele limbi, în engleză și germană pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, în franceză cu un veac mai devreme, ceea ce nu înseamnă că starea de spirit respectivă nu exista și înainte. Dino, protagonistul romanului Plictiseala (La Noia, 1960) de Alberto Moravia, își amintește că, la o vîrstă fragedă, proiectase să scrie o istorie a omenirii bazată pe avatarurile plictiselii: la început a fost plictisul, numit – vulgar – haos, apoi Dumnezeu – plictisindu-se – a creat pămîntul, cerul, apa, animalele, pe Adam și pe Eva, aceștia din urmă plictisindu-se în rai au mîncat din fructul oprit, l-au plictisit pe Dumnezeu care i-a alungat, tot din plictis Cain l-a omorît pe Abel, și tot așa: imperiile egiptene, babiloniene, persane, grecești și romane se nășteau din plictis și mureau de plictiseală (Cioran: „Un popor intră în decadență cînd începe să se plictisească”, Lacrimi și sfinți), sastisiți de păgînism oamenii au inventat creștinismul, plictisindu-se de Europa au purces să descopere America, feudalismul a eșuat și el în plictiseală și a dat naștere capitalismului etc., etc. Precocele autor abandonează curînd grandiosul proiect: renunță, ați ghicit, din plictiseală… Dincolo de acest puseu de autoderiziune, personajul lui Moravia întreprinde – prin experiențe existențiale, în primul rînd – o analiză în profunzime a plictisului, care îl duce la cîteva constatări ce merită reținute. Astfel, notează că „plictisul era asemenea unei cețe în care gîndirea mea se rătăcea mereu, neîntrezărind decît intermitent vreun detaliu al realității”. Revine insistent, în mai multe  locuri, această idee a caracterului intermitent al percepției realului; e un fel de „boală a obiectelor”, zice Dino, este ca și cum, în cîteva secunde, ai vedea o floare ofilindu-se și transformîndu-se în pulbere. Plictisul ar fi provocat, totodată, de absența raporturilor cu obiectele, ceea ce face ca acestea să pară stranii, absurde. 

Nu știu dacă Moravia a fost influențat în vreun fel de romanul lui Sartre Greața (1938), însă există, neîndoielnic, niște puncte comune. Și Roquentin, eroul sartrian, se plictisește copios în orașul provincial fictiv Bouville. Mai mult, refuză cu obstinație să acționeze, justificîndu-și abulia cu argumente filosofice: „Știu foarte bine că nu vreau să fac nimic: a face ceva înseamnă a crea existență, or e și așa prea destulă existență”. Dar, spre deosebire de Dino, Roquentin parcurge cumva drumul invers: el descoperă că are o relație bizară cu obiectele, are revelația materialității, consistenței lor, începe să capete repulsie față de tot ce este uscat, fărîmicios, lipicios, se simte, în fine, agresat de obiecte, stare ce îi provoacă o senzație violentă de greață.

Inactivitatea, lenea au fost cel mai adesea, în literatură, asociate plictisului. Paradoxal și provocator ca întotdeauna, Jules Renard scria că „teama că ne vom plictisi este unica scuză că muncim”. În cel mai înalt grad reprezentativ pentru nevroza provocată de inactivitate este ceea ce Caragiale numește, în schița sa din 1909, „Repausul dominical”. Nu e un exemplu singular: sînt multe situații narative cînd duminica (și, mai tîrziu, week-end-ul) apar ca intervale temporale suspendate, lipsite de sens, prilejuri pentru burghezii conformiști de a-și etala toaletele plimbîndu-se pe Corso, iar pentru cei fără „ștaif” de a se îmbăta temeinic. În schița lui Caragiale, naratorul și amicii lui fac turul cîrciumilor, sînt Sfinții Constantin și Elena, zi liberă, orașul pare pustiu („să vrei să te spînzuri, n-ai de unde să-ți cumperi un ștreang…”); în peregrinările lor bahice întîlnesc un brav muncitor tipograf, beat pulbere, victimă a  „repausului dominical” care însă, vechi și experimentat combatant, reușește performanța să se ducă a doua zi dimineața – proaspăt ras și dichisit – la muncă (amicii, neavînd ceva mai bun de făcut, își continuă periplul prin cîrciumi). Nu rezist tentației de a reproduce comentariul pe marginea schiței din ediția de Opere, vol. 2, 1960: „Problema dreptului la repaus – măcar o zi pe săptămînă – al celor care muncesc prilejuiește lui Caragiale cîteva accente calde în favoarea oamenilor muncii”. Plictiseala bîntuie prin mai multe texte caragialiene, asociată cu dogoarea verilor bucureștene – Căldură mare –, cu rutina birocratică – Petițiune – sau cu obligațiile mondene, ca în Țal!, unde naratorul e silit să asculte o nesfîrșită conferință a doamnei Graziella, precursoare infatigabilă a feministelor de astăzi.

O posibilă antologie a literaturii plictisului ar alătura nume mari: Flaubert (Emma Bovary nu e victima doar a lecturilor romanțioase, ci și a monotoniei unei existențe fără orizont), Cehov (o povestire din 1886, De plictiseală, are un subtitlu neașteptat: roman de vilegiatură), Goncearov (e greu de spus totuși dacă Oblomov chiar se plictisește, fiindcă lenea și apatia reprezintă starea lui naturală), Dino Buzzati, Julien Gracq, Françoise Sagan (o scriitoare astăzi subestimată și care a descris admirabil plictisul „modern” al anilor ’50-’60) etc. Nu poate fi uitat, firește, Cioran, pentru care plictiseala este singurul argument serios împotriva nemuririi. „Viața mea – scrie Cioran – a fost dominată de experiența plictiselii”. Și încă: „Visul meu a fost să fiu inutil și inutilizabil. Ei bine, mulțumită plictiselii mi-am realizat visul”. Dar, pe de altă parte, plictiseala – revelație a „insignifianței universale” – a fost „rana vieții mele”. Cîtă trăire autentică e în aceste afirmații și cît histrionism, doar Livius Ciocârlie ar putea – dacă ar vrea – să ne lumineze. „Cioraniană” avant la lettre, în registru histrionic, mi se pare această butadă cinică a deja menționatului Jules Renard: „El frecventa cît mai puține persoane pentru a evita pe cît se poate plictiseala înmormîntărilor”.

Dacă plictisul e democratic, spleen-ul este elitist. Nici nu poate fi prins într-o formulă unică. În el intră, pe lîngă plictis, și melancolia, și neliniștea, și sentimentul de vinovăție, și frica de singurătate, și incapacitatea de adaptare, și abulia, și dezgustul, și deficitul de vitalitate, și înclinația de a vedea totul în negru, și teama de moarte. Baudelaire i-a dat o strălucită expresie poetică, dar există, în Florile răului, un anumit echilibru între spleen și ideal. Să nu ne facem totuși iluzii: sîntem, în ochii lui Baudelaire, „une oasis d’horreur dans un désert d’ennui” (Le Voyage: „Călătoria științe amare ne învață, / În lumea monotonă și mică, azi ca ieri, / Ca mîine și ca veșnic, ne seamănă la față: / O oază de oroare-n deșert de plictiseli !” – traducere de Octavian Soviany). E posibil ca varianta balcanică – și neelitistă – a spleen-ului să fie lehamitea. Aria semantică e asemănătoare: dezgust, silă, plictiseală, oboseală, sentiment de saturație. Decepția poate induce, în anumite circumstanțe, starea de lehamite. În binecunoscuta schiță C.F.R., Niță și Ghiță, aflînd că Mița e sora „șefului” și că amicul nu e un prostănac încornorat, trec brusc de la efuziunile euforice la o plictiseală fără leac („Nu mai ai nici un haz!”). Le e, așadar, atît de lehamite încît refuză să mai meargă la o altă cîrciumă. Semn – care nu înșală – al unei grave derute existențiale…

O surpriză este prezența consistentă a acestei tematici într-o zonă mai frivolă, aceea a muzicii ușoare. Spleen-ul are succes îndeosebi în rock și în hip-hop (trupe și cîntăreți din Canada, Franța, Rusia etc.). Plictisul a inspirat un număr considerabil de bucăți muzicale, de la Acest ucigător plictis al lui Gainsbourg la Îmi place plictiseala a lui Christophe. Thomas Dutronc (fiul marelui Jacques Dutronc) regretă, într-o melodie jucăușă, că astăzi  Nu mai știm să ne plictisim (On ne sait plus s’ennuyer), deoarece, printre altele, sîntem conectați în permanență la rețelele de socializare.

Nu mai știm să ne plictisim? Chiar, de ce? Am ajuns oare ca pînă și de plictiseală să ne fie lehamite? 

Alexandru Călinescu este critic și istoric literar, profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată este Instantanee cu final deschis, Junimea, 2020. 

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.