Intelectualii şi viaţa publică
Periodic, în Occident se fac un fel de bilanţuri ce încearcă să radiografieze mutaţiile survenite în viaţa intelectuală şi să măsoare influenţa, rolul, puterea pe care le au intelectualii în spaţiul public. Operaţiunile sînt, fără îndoială, utile, de n-ar fi decît pentru faptul că dau seama despre ce se mai întîmplă la un moment dat pe un teren şi accidentat, şi mişcător. Este ceea ce a făcut foarte recent revista Le Nouvel Observateur sub titlul "Puterea intelectuală în Franţa". Mărturisesc că, deşi peisajul intelectual respectiv îmi este familiar, am fost surprins cîte nume noi apar şi cîte modificări de accente, de dozaj s-au produs. Nu voi relua listele şi nici nu-i voi plictisi pe cititori cu amănunte fastidioase. Doar cîteva note sumare. (Re)apare, bineînţeles, categoria "intelectuali mediatici": Bernard-Henri Lévy, André Glucksmann, Pascal Bruckner, Jacques Attali, Alexandre Adler. Dintre filozofi şi politologi se detaşează Marcel Gauchet (directorul revistei Le Débat) şi Pierre Rosanvallon (care a creat în 2002 cercul "Republica ideilor"). La "conservatori" sînt trecuţi, cam la grămadă, Alain Finkielkraut, Marc Fumaroli, Nicolas Baverez, Antoine Compagnon, Alain-Gérard Slama şi Pierre Manent. Stînga e ilustrată în primul rînd de Alain Badiou şi Jacques Ranci
