Nobel, eterna poveste

Publicat în Dilema Veche nr. 244 din 16 Oct 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În urmă cu peste două decenii, cînd Claude Simon lua Premiul Nobel pentru literatură, Angelo Rinaldi a publicat un vitriolant articol, în care spunea printre altele că evenimentul reprezintă (rezum) una dintre cele mai cumplite lovituri care afectează grav imaginea Franţei. Temutul critic (ajuns între timp academician) scria atunci în L’Express şi îl detesta pe Claude Simon, pe care îl socotea ilizibil. Şi fiindcă veni vorba: oare cine îl (mai) citeşte astăzi pe Claude Simon? Nu am găsit, în selecţia (masivă) de cronici pe care Rinaldi a tipărit-o în 1999 (Service de presse, Plon) nici un text despre vreo carte a lui Le Clézio. Nu cunosc, aşadar, opinia criticului despre autorul Procesului-verbal; pot face doar supoziţii privind absenţa acestuia din volumul citat. Nu am întîlnit pînă acum în presa franceză o reacţie asemănătoare şi cred că e foarte puţin probabil ca ea să se producă (oricum, Rinaldi pare să fi abandonat, de cîţiva ani, activitatea publicistică). La noi, Nicolae Manolescu a avut, într-o mică anchetă făcută printre scriitorii români, o reacţie severă: nu, Le Clézio nu merita premiul, nu e un mare scriitor, şi nu e drept să-l primească într-un moment cînd Franţa îl are pe Michel Tournier. E posibil ca unii dintre confraţii săi de la Paris să gîndească la fel, chiar dacă n-o spun cu voce tare. Pe de altă parte, să nu uităm (de altfel, ni se reaminteşte în toate comunicatele de presă) că Le Clézio a fost decretat în 1994 de revista Lire (în urma unui sondaj), "cel mai mare scriitor (contemporan, fireşte, n.m.) de limbă franceză", un adevărat "auteur-culte". Despre justeţea acordării Premiului Nobel cutărui sau cutărui scriitor s-a discutat şi se va discuta, cu siguranţă, la infinit. "Erorile" au fost numeroase. Cînd îi dai Premiul Nobel lui Dario Fo sau Elfriedei Jelinek, nu-ţi rămîne decît să ridici braţele în semn de stupoare şi neputinţă. În definitiv, avem a face cu un fel de loterie, ce uneori aduce a cacialma. Hazardul, interesele, raţionamentele extra-literare joacă, de cele mai multe ori, un rol decisiv. Tot făcînd speculaţii pe tema aceasta, riscăm să dramatizăm inutil un eveniment care nu merită, cred, chiar atîta atenţie. Motivaţiile Academiei Suedeze se cunosc: Le Clézio este "exploratorul unei umanităţi aflate dincolo de civilizaţia dominantă şi dedesubtul ei", este "scriitorul rupturii, al aventurii poetice şi al extazului senzual". În primele declaraţii, luate "la cald", Le Clézio a spus lucruri mai degrabă banale: trebuie să continuăm a citi romane pentru că ele sînt un mijloc bun de a cunoaşte lumea actuală, romancierul nu e nici filozof, nici un tehnician al limbajului, ci e cel care scrie şi pune întrebări, a apreciat că este un scriitor angajat în sensul că îl indignează injustiţia şi violenţa. Le Clézio e un om de stînga, şi nu numai prin preocupările sale ecologiste, deşi se fereşte să facă declaraţii politice. Se spune că nu citeşte niciodată presa şi nu ascultă radioul. E un singuratic şi în acelaşi timp un neobosit călător. A fost considerat dintotdeauna un personaj enigmatic, ce exercită un soi de fascinaţie tulburătoare şi inefabilă, nu în ultimul rînd prin faptul că e un bărbat care arată superb. Din interviurile pe care le-a dat reiese că printre scriitorii lui preferaţi se află Conrad, Stevenson, Chandler, Salinger, Jack London, Stendhal, Goethe, Michaux. La care se adaugă Lautréamont, despre a cărui operă şi-a făcut teza de doctorat. Nu ştiu cîţi cititori are Le Clézio în Franţa, nu cunosc tirajele numeroaselor sale cărţi. Cu siguranţă însă că e vorba de un public cultivat. Scriitorul a început printr-un roman ce denunţa societatea zisă "de consum" (este caracterizat şi astăzi drept "un duşman al Occidentului materialist"). Nu e un scriitor facil, dimpotrivă (las la o parte Diego şi Frida, care a fost şi ecranizat). Cunoaşte secretele limbii, dovedeşte o impecabilă "maîtrise" a scriiturii. O serie de teme sînt recurente: căutarea civilizaţiilor pierdute şi a celor marginale, obsesia singurătăţii, dar şi dorinţa de comunicare cu alţii, oscilarea între bucurie şi durere, idealul unei armonii între om şi lume, tentaţia de a se "topi" în materie, în infinit, tensiunea dintre timp şi spirit, dintre unic şi multiplu, dintre voinţa de a trăi intens şi mirajul morţii etc. etc. Cele cîteva lucruri spuse aici n-au nici o legătură cu întrebarea dacă Le Clézio merita sau nu Nobelul. Chestiunea e închisă. Un răspuns îl va da poate, aşa cum s-a mai întîmplat, posteritatea. Recomand celor care doresc să-şi facă o idee mai clară despre personalitatea şi opera lui Le Clézio cartea sa Extazul material (L’Extase matérielle, 1967). Găsim acolo un fel de autoportret, cînd liric, cînd dureros de lucid, o radiografie a obsesiilor, bucuriilor şi spaimelor sale. Elogiul prezenţei, al viului stă alături de conştiinţa limitelor şi de un soi de acceptare patetic-jubilatorie a morţii. Pe alocuri, am avut senzaţia unei replici la celebrele (dar uitatele) Nourritures terrestres ale lui Gide. Să-l lăsăm însă, chiar dacă e vorba doar de cîteva "eşantioane", pe scriitor să vorbească: "Nu vom fi niciodată învingători. (...) Nu ne rămîne decît să învăţăm, să explorăm, să recunoaştem încetul cu încetul domeniul durerii noastre"; "Numai în provizoriu, în instabilitate, în confuzie, în ignoranţă stau ascunşi germenii adevărului"; "Moartea este speranţa oamenilor" "Am dorit durerea (...) Am dorit ura pentru a iubi, şi iubirea pentru a urî (...). Şi am dorit moartea, pentru a putea îndrăzni să mă fi născut"; "... Tăcerea este împlinirea supremă a limbajului şi a conştiinţei. Tot ceea ce vorbim sau scriem, tot ceea ce ştim servesc doar pentru asta, cu adevărat numai pentru asta: tăcerea".

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Rusoaică voluntar în Ucraina, dezvăluiri șocante. Femeile din unitatea sa, folosite ca sclave sexuale
Un militar rus detașat în Ucraina a declarat că ofițeri de rang înalt au folosit femeile medic din propria armată ca sclave sexuale și le-au pedepsit pe cele care nu cooperau.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.