De ce nu moare visul american

Publicat în Dilema Veche nr. 1003 din 29 iunie – 5 iulie 2023
image

Nimic nu mai e cum era. În ultimele două-trei secole, totul s-a schimbat pe lumea asta. Sau, mai precis, aproape totul. Căci un lucru a rămas constant, ca un fel de mărturie a unui adevăr care nu a încetat să strălucească: puhoaie de oameni se îndreaptă spre America. Azi, îi zicem „flux migrator”. Din secolul al XVIII-lea încoace, fluxul migrator spre America nu a încetat nici măcar pentru o clipă. Oameni de pe toată fața Pămîntului au vrut mereu să ajungă în America, să locuiască și să trăiască acolo. Chiar și atunci cînd se călătorea greu, căci oceanele care mărginesc America la est și la vest, despărțind-o de cele două mari continente-civilizații, erau cumplit de greu de trecut. Mai apoi, cînd trecerea peste ape a devenit tot mai puțin riscantă, statul american a devenit tot mai restrictiv în privința primirii emigranților. Dar nici obstacolele naturale de atunci și nici barierele birocratice de acum nu au oprit oameni de toate rasele și din toate colțurile lumii să vină spre America. 

Sînt întrebat uneori dacă nu mi se pare că „imperiul american” se apropie de apusul destinului său istoric. Și mi se invocă semne: uite ce decădere a calității oamenilor de stat americani (cum să-l compari pe Donald Trump cu Ronald Reagan, ca să nu merg direct la legendele republicane precum Abraham Lincoln, sau pe Joe Biden cu Bill Clinton, ca să nu merg direct la legendele democrate precum F.D. Roosevelt?), uite ce ravagii fac corectitudinea politică, transgenderismul, woke-ismul și alte tîmpenii de-astea, uite ce lacomi sînt miliardarii lor, uite ce încăpățînați sînt în chestia cu armele deși, astăzi, acel amendament constituțional nu mai are nici o justificare, iar singurul lucru pe care-l produce sînt masacre prin licee și mall-uri, uite în ce hal sînt străzile unor foste bijuterii urbane precum San Francisco, pline de mizeria oamenilor fără adăpost, uite cum s-au retras din Afganistan, uite cum crește China și America stagnează, uite cît de rasiști sînt (asta e cu dublu sens, căci se poate referi la rasismul albilor, dar și la rasismul negrilor), uite cum se diluează pînă spre dispariție însăși fundamentul wasp al civilizației americane, deci ce mai rămîne din America? Etc. Uneori mă avînt și eu să citesc viitorul în semnele istoriei, cu matricea fatală a creșterii și descreșterii imperiilor în cap. Decade America? Poate că da. Unii spun că doar se schimbă. Și, dintre ei, mulți spun că se schimbă în bine. Însă, dincolo de speculații asupra statisticilor, dincolo de experiențele noastre personale, dincolo de suma știrilor (în fine, cît de credibile pot fi știrile azi e altă discuție), e ceva ce se impune ca dovadă supremă pentru mine că America e încă America: fluxul migrator. Deși se spun o grămadă de lucruri rele despre America, mulțimi de oameni se îndreaptă spre acest pămînt și vor să trăiască acolo. Instinctul mulțimii în mișcare minte rar. E ca un fel de busolă. Atrași de ceva ce greu pot numi (în general, zic „viață bună”, dar cît de diferită e „viața bună” de la un om la altul!), indiferenți la cifre și la poziții politice, la ideologii și articole din marile ziare ale lumii, mase întregi de oameni curg spre America. Fără oprire. 

Direcția pe care o indică asemenea instincte colective trainice, care pun în mișcare mase de oameni pe atît de diferiți pe cît pot fi membrii speciei noastre, este întotdeauna un bine. Dacă există o busolă naturală a speciei noastre care nu se înșeală, animalică poate și, de aceea, indestructibilă, aceasta este. Precum alte viețuitoare migrează purtate de un instinct vital anume pentru a supraviețui, așa și oamenii migrează, împinși de același tip de instinct. Sigur, nimic nu garantează că ajungi acolo, dacă ai pornit. Nimic nu garantează că, odată ajuns, va fi așa cum ți-ai dorit. Și chiar dacă e așa cum ți-ai dorit, nimic nu garantează că reușești – oamenii se supraapreciază adesea. 

Acest magnetism al Americii a fost metaforic numit „visul american”. S-a teoretizat mult despre ce-o fi însemnînd asta. S-a evocat faimoasa formulă din Declarația de Independență despre fericire, s-a vorbit, pragmatic, despre prosperitate și despre posibilitatea (încă unică în lumea liberă!) de a face bani mulți relativ repede, muncind pe brînci. S-a vorbit, firește, și despre libertate, despre utopie („utopie realizată” a zis cineva cu gustul paradoxului), despre „înflorirea” sinelui și altele. Dar metafora e metaforă și, cred, dacă vrem să înțelegem bine ce e visul american e nevoie să ne amintim vorba lui Harold Bloom: „Ca teoretician al relației dintre subiect și retorica literaturii înalte, tind să definesc metafora mai degrabă ca pe o figură de stil a dorinței decît ca pe o figură de stil a cunoașterii”. Evident, visul american este, psihologic vorbind, o dorință. O dorință care nu s-a veștejit niciodată în sufletul oamenilor de pretutindeni. Pentru unii a fost un miraj, pentru alții o realitate, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. 

Pe de altă parte, pe măsură de cultura americană a avansat și s-a sofisticat, gîndirea și creația critică la adresa „visului american” au proliferat. Scriitori, filozofi, pictori, muzicieni, creatori de film s-au năpustit asupra „visului american” să-l facă praf. E un mit, adică o minciună – strigă ei, uitînd că mitul nu e niciodată o minciună, ci o poveste. Unii dintre acești critici, însă, în efortul de a demasca (în fine, de a deconstrui, eu am zis de a face praf) visul american, au produs capodopere de o asemenea forță încît au ridicat chestionarea conjuncturală a acestui vis la dimensiunea marilor întrebări existențiale: nu cumva visul american este o specie a nostalgiei Paradisului pierdut, că prea ne-a cuprins pe toți de atîta timp și nu ne părăsește? 

Cît va mai dura magnetismul visului american? Nu știu. Dar atunci cînd fluxul migrator spre America se va opri, va fi semn sigur că visul american va fi murit. Atunci, America va deveni, dintr-un vis, o amintire. Bine-bine, dar cînd? Eu sînt un copil al Războiului Rece, scăpat miraculos de spălarea pe creier antiamericană practicată asupra generației mele, agresiv în vremea comunismului și subtil-intelectual în vremea de după (mai ales sub forma unui fel de „gîndire critică” europeană și nătîngă). Prin urmare, nu cred că visul american va muri în timpul vieții mele. Cît despre ce sa va întîmpla după ce viața mea se va încheia, Dumnezeu cu mila – oamenii vor visa, poate, un alt Paradis. Ironia crudă ar fi ca versiunea actualizată a acelui Paradis pierdut și visat de ei să fie chiar versiunea frumos colorată și înalt tehnologizată a realității pe care am trăit-o în primele două decenii de viață. Atunci, de acolo de unde voi fi, o să-mi spun, parafrazînd o vorbă cunoscută a lui Johnny Răducanu: „Bine că m-am cărat...”.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

politist pistol trage jpeg
Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.
Inteligenta artificiala FOTO Shutterstock jpg
Evoluția inteligenței artificiale în atacurile de tip phishing. Și cei mai experimentați pot deveni victime
Inteligența artificială este deseori folosită pentru a perfecționa înșelătoriile de tip phishing, a le rafina astfel încât să poată ținti anumite persoane specifice, iar atacurile să fie dificil de detectat.
eminescu jpg
15 ianuarie: Ziua în care s-a născut Mihai Eminescu marchează Ziua Culturii Naționale
Din anul 2011, 15 ianuarie, ziua în care în urmă cu 175 de ani se năştea poetul Mihai Emininescu, în România se celebrează Ziua Culturii Naționale. Tot într-o zi de 15 ianuarie s-au născut şi Ecaterina Teodoroiu, prima femeie sublocotenent din armata română, dar şi celebrul dramaturg francez Molière
helena christensen instagram jpg
Helena Christensen se menține tânără cu băi reci! Arată extraordinar, la 56 de ani
Helena Christensen (56 de ani), îmbrăcată într-un costum de baie întreg de culoare verde, s-a aruncat în apă înghețată în timp ce își etala fizicul de model într-o postare pe Instagram, luni.
g cristea facebook jpg
Prezentatoarea care i-a luat locul Gabrielei Cristea, primul mesaj. Raluca Preda: „Știu că mulți dintre voi sunteți întristați”
După ce Gabriela Cristea a anunțat că ia o pauză din televiziune, Raluca Preda, cea care i-a luat locul la cârma emisiunii „Mireasa - Capriciile Iubirii”, a transmis primul mesaj după schimbarea care i-a luat prin surprindere pe fanii show-ului matrimonial.
Regina Elisabeta   GettyImages 106056536 jpg
Cine a fost spionul KGB de la Palatul Buckingham din timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a. Suverana a aflat secretul mult prea târziu
Regina Elisabeta a II-a a fost ținută neinformată timp de aproape un deceniu cu privire la activitățile de spionaj desfășurate de unul dintre colaboratorii săi în beneficiul KGB, conform unor documente oficiale recent desecretizate și publicate marți, informează AFP, citată de Agerpres.
joe biden profimedia jpg
Decizie surpriză a lui Joe Biden: SUA retrage Cuba de pe „lista neagră” a statelor care susţin terorismul. „Îngăduința lui îi alimentează pe dictatorii cubanezi"
Potrivit unui înalt oficial american, pe ultima sută de metri a mandatului său, Joe Biden a luat o decizie surpriză: a retras Cuba de pe „lista neagră” a statelor care susţin terorismul.
zodii horoscop jpg
Mina Dijla Foto Daniel Guță jpg
Mina unde s-a aprins scânteia ultimei mineriade. Un șir de evenimente tragice a dus la închiderea ei în 1999
În ianuarie 1999, anunțul închiderii definitive a minelor de cărbune Dâlja și Bărbăteni a mobilizat mii de mineri care au pornit în marș spre București. La 26 de ani de la ultima mineriadă, Dâlja, locul unde s-a aprins scânteia protestelor a rămas o amintire.