A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...

Dezbaterile din Constituanta care a adoptat, în cele din urmă, Constituția din 1923, citite astăzi, par cu mult mai interesante și mai revelatoare decît textul propriu-zis al acelei efemere legi fundamentale. Redau, din lucrarea Constituțiunea României din 1923, adnotată cu desbateri parlamentare și jurisprudențe, scrisă de avocații A. Lascarov-Moldoveanu și Sergiu D. Ionescu, publicată în 1925, un fragment din dezbaterile care au animat Camera Deputaților privind propunerea de articol constituțional care acorda drepturi politice femeilor, dar numai în principiu, cu trimitere la o lege viitoare. Propunerea a fost aceasta:

„Art. 6. – Constituţiunea de față şi celelalte legi relative la drepturile politice determină care sunt, osebit de calitatea de Român, condiţiunile necesare pentru exercitarea acestor drepturi.

Legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice.

Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe.“

Iar argumentele s-au derulat astfel:

„Dl. N. Iorga: În dezvoltarea culturii umane, femeile au avut cel puţin atîta rost cît au avut şi bărbaţii. Aici nu este vorba numai de cine emite ideea, ci şi de cine strămută ideea în familie, de cine îşi creşte copiii în mijlocul consecinţelor acelei idei. Dar este ştiut, dlor, că viața familiei, a omenirii întregi s-a sprijinit înainte de toate pe un continuu sacrificiu al femeii. Femeia, la poporul nostru mai cu seamă, este gospodina cea mare; şi, dacă în această privinţă puteam să avem oarecare îndoială înainte de război, cînd am mîncat, şi în Moldova, dar mai cu seamă în Muntenia, pîinea semănată, culeasă, măcinată şi frămîntată de femeie, cînd am mîncat şi pîinea materială a mîinilor ei, după ce ne-am hrănit din pîinea morală a sufletului ei, noi nu mai putem face ceea ce ar face alte naţiuni, la care o clasă dominantă, întinsă, s-ar găsi peste o clasă muncitoare mai redusă şi în care s-ar putea spune că femeile acestei clase nu au făcut atîtea jertfe şi nu au depus atîta muncă. Ne e mai uşor nouă să satisfacem principiile generale de dreptate şi de umanitate. Dar ştie toatălumea că politica în România se face prin femei mai mult decît prin bărbaţi. Şi prefer să fie făcută prin femei direct, căci au atunci şi răspundere. Doar cine n-a auzit că la noi sînt ministere care vin prin femei şi sînt ministere care se duc prin femei? Cel puţin femeia să fie alegătoare, şi, dacă guvernele vin şi se duc prin femeie, să fie femeia în această calitate de alegătoare, fie chiar şi de manifestantă, dacă vrea cineva, pe stradă. Aceasta ar da manifestaţiilor o decenţă pe care pînă acum nu au avut-o. Manifestînd şi femeia, unii şi-ar păzi gura şi ar supraveghea atitudinea.

O voce: Nu se ştie.

Dl. N. lorga: Părerea mea rămîne că votul femeilor este un act de dreptate generală şi un act de îndreptăţire specială, față de condiţiile cu totul particulare ale ţării noastre. Abia i se dau drepturi civile, iarăşi, printr-o lege care mijeşte într-un viitor mai îndepărtat. O lege ca aceasta ar putea să se ocupe şi de chestia de egală îndreptăţire a femeilor. Cine o trăi atunci, o vedea. Dar noi, care nu sîntem tocmai tineri, am voi să vedem îndeplinită prin noi o operă de dreptate care aşteaptă de prea multă vreme. Şi nu sîntem în plină ideologie romantică, acei care cerem acest lucru. De la un capăt la altul al Europei sînt ţări în care femeile votează; experienţa votului femeii s-a făcut, şi ţările acestea nu sînt mai nenorocite decît înainte. Votul femeilor a contribuit poate pe alocurea să îmbunătăţească condiţiile vieţii politice şi oarecum să înnobileze condiţiile luptelor politice. Numai o anumită obişnuinţă cu gluma la noi şi o anumită deprindere, tot aşa de rea, de a evita lucrurile serioase, pe care gluma tinde a le acoperi, a făcut să nu ne ocupăm pînă acum serios de această chestiune de dreptate, care se aşază printre cele dintîi.

Dl. N.N. Săveanu: Dlor deputaţi, articolul 6 al noii Constituţiuni se deosebeşte de articolul vechi al Constituţiunii de la 1866 prin aceea că se face un act de dreptate față de femei, dînd posibilitatea să li se acorde dreptul de vot. Votul este o armă, un mijloc prin care individul şi clasele îşi pot apăra interesele lor. Este incontestat că sînt interese de ordin general pe care le pot avea şi femeile şi bărbaţii, dar sînt şi interese de ordin special care trebuie să-şi găsească apărarea prin acordarea dreptului de vot femeilor. În Constituţia de la 1866 nu putea fi vorba de aşa ceva pentru că trăia încă prejudecata unei pretinse inferiorităţi a femeii, inferioritate de ordin fiziologic, de ordin intelectual, de ordin moral. Ştiinţa însă a dovedit că inferioritatea fiziologică nu există. De asemenea, în ce priveşte intelectualitatea femeii, dacă ea nu s-a putut ridica prea sus la genialitate, însă nici noi bărbaţii nu sîntem cu toții geniali şi dacă nu ni se cere genialitate nouă, bărbaţilor, pentru ca să reprezentăm naţiunea, nu înţeleg de ce să i se ceară această condițiune, cînd e vorba de a vota, femeii. În ce priveşte inferioritatea de ordin moral s-a dovedit, mai ales în timpul războiului, cît de nedreaptă e învinuirea. Femeia, alături de bărbat, şi-a servit Patria. Femeia română şi-a tăcut datoria alături de bărbat în timpul războiului şi printre cele care s-au expus mai mult a fost şi Maiestatea Sa Regina.

Prin urmare, cînd venim să facem o Constituţie pe bază de egalitate şi de dreptate, pe bază democratică, nu putem refuza să dăm drept de vot femeii. Salutăm această inovaţie în noua Constituţie. (...) Nu putem deci astăzi să nu primim cu bucurie declaraţia aceasta din articolul 6 al Constituţiei exprimînd însă speranţa că ea nu va rămîne numai o simplă declaraţie de principiu, și că legile speciale care vor veni vor da într-adevăr femeilor putinţa să-şi exercite drepturile lor.

Dl. I. Irimescu-Cândeşti: Dle preşedinte, dlor deputaţi, nu am intenţiunea să fac la acest articol o cuvîntare, fiindcă socot că timpul cuvîntărilor a trecut. Acum este timpul faptelor. Dar o chestiune aşa de însemnată, chestiune pe care dl. Săveanu, care m-a precedat la această tribună, a încercat să o expună, şi să mă ierte, fără ca să insiste mai mult asupra femeilor ce îl îndreptăţeau să salute această inovațiune de principii în noua Constituţiune, am credinţa că este bine să fie cît mai mult dezbătută. Acordarea drepturilor politice femeilor merită o discuţiune mai aprofundată (Aplauze) Dlor deputaţi, eu dacă aş fi fost în locul dlui Săveanu, un feminist convins de la o vîrstă încă destul de tinerească, nu m-aş fi mulţumit să salut principiul aşa cum este introdus în proiectul pe care îl discutăm, fiindcă pentru feminişti, principiul, aşa cum este redactat, este egal cu nimic.

Ce se spune în art. 6? «Legi speciale votate cu majoritate de două treimi vor determina condiţiunile sub care femeia poate avea exerciţiul drepturilor politice». Prin urmare, dlor, redacţiunea de faţă a art. 6  nu dă nimic femeilor. Eu socot că datoria noastră este să dăm tot ce se poate da. Dar, iarăşi, o datorie morală ne obligă să spunem aici ceea ce se poate da, şi în acelaşi timp trebuie să afirmăm cu curaj şi convingere ceea ce nu se poate da. (Aplauze)

Am curajul să o spun de la această tribună că drepturile politice femeilor, în actualele împrejurări, nu se pot da. (Aprobări, aplauze) Argumentele aduse de dl. Săveanu în sprijinul acestor drepturi mi-au adus aminte că d-sa a fost cîndva profesor de filozofie. Şi tot ce a expus aici nu sînt decît reminiscențe din filosofia lui Stuart Mill din Robia femeii, operă pe care şi eu am citit-o cîndva, dar care m-a lăsat cu totul indiferent atunci cînd am coborît în mijlocul satelor noastre şi am văzut realitatea.

Dl. V. Pella: Nu sînt inferioare bărbaţilor.

Dl. I. Irimescu-Cândeşti: Dle Pella, nu zic că sînt inferioare, dimpotrivă, chestiunea trebuie însă înfăţişată aşa cum se prezintă în realitate. Eu, care trăiesc viaţa satelor, cînd discut acest articol nu pot să nu am înaintea ochilor oglinda socială a satelor noastre. Dlor, chestiunea în discuţiune, cum şi fapta noastră, a acelora care sîntem în contra acestor drepturi, este foarte grea. Ea este cu atît mai grea cu cît pe banca ministerială doi membri ai guvernului, dl. ministru de Finanțe şi dl. ministru de Justiţie, sînt pentru acordarea completă a drepturilor femeilor. (...) Această reformă poate să fie susţinută de cîţiva din sinceritate. Să nu uităm însă că trăim într-o epocă de reforme exagerate. Orice reformă fie cît de extravagantă pe care ar arunca-o cineva în mijlocul mulţimei este o modă ce găseşte susţinători care habar n-au de ea. Această reformă, drepturile politice ale femeilor, nu este decît o modă, o modă care va trece de îndată ce va trece şi epoca care a creat-o. (Aplauze) Spunea dl. Săveanu: femeia a fost în stare de servitute, ea nu este inferioară bărbatului. Da, sînt de acord cu dl. Săveanu. Nimeni nu vorbeşte, atunci cînd se opune acordării acestor drepturi, de inferioritate sau superioritate, nimeni nu discută aici, dle Săveanu, acţiunea pe care femeile române au avut-o în timpul războiului. Evident că au fost femei care au avut o acţiune sublimă, o acţiune înălţătoare, dar să ne oprim aici. Discutăm chestiunea din alt punct de vedere. Socotiţi domniile voastre că este timpul să se discute acum această reformă, cînd satele noastre zac în cel mai grozav întuneric, cînd satele noastre zac în cea mai completă mizerie şi cînd aceea care trebuie să lupte în contra întunericului şi a mizeriei este tocmai femeia? Şi dvs. voiţi să o luaţi de la această datorie a ei, sfîntă, de la această datorie a ei sublimă şi să o amestecaţi în patimele şi în vălmăşagul luptelor politice? (Aplauze) Mă refer la cele petrecute în timpul din urmă. Nu e zi în care să nu citim în gazete articole scrise de femei cuminţi, adevărate strigăte de alarmă. Zilele trecute era un articol în ziarul Dimineaţa, scris de o femeie; era un strigăt de deznădejde, dle Săveanu, care spunea că ne mor copiii. Da, e adevărat! Eu sînt dintr-un judeţ de munte, un judeţ cu oameni sănătoşi şi voinici. În judeţul meu de munte sînt stări grozave; medicul unei circumscripţii îmi spunea: Mortalitatea copiilor e îngrozitoare, numărul tuberculoşilor în această parte, unde înainte de război nu se pomenea nimica, a crescut enorm, şi enorm au crescut toate boalele care distrug. De ce sînt toate acestea în creştere? Fiindcă poporul nostru nu are o stare igienică satisfăcătoare. Şi cine trebuie să se ocupe de starea igienică, în primul rînd a casei şi a copiilor, este femeia. Ea este sortită pentru aşa ceva. Atîta vreme cît veţi avea la ţară femei care nu deschid ferestrele cu anii ca să purifice aerul în casă, cît veţi avea femei cari ţin ferestrele astupate cu jurnale, atîta vreme cît va fi această stare de lucruri la sate, nu veţi avea stări sociale îmbucurătoare... (Aplauze)

Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?

Dl. I. Irimescu-Cândeşti: Foarte mare, dle Pella. Credeam că dumneata, ca jurist, poţi sesiza mai bine astfel de chestiuni. Dar probabil că stai numai în bibliotecă şi nu ieşi deloc la ţară ca să-ți dai seama de starea reală a lucrurilor. Şi, domnilor, majoritatea covîrşitoare a femeilor nici nu vor să audă de drepturi politice. Să-mi daţi voie să vă spun ce vorbesc femeile care şed la ţară şi-şi văd de treaba lor. Vă povestesc o întîmplare petrecută zilele trecute. Veneam cu trenul şi eram într-un compartiment unde oamenii din înalta societate, domni şi doamne, discutau chestiunea femeiască. Se împărţiseră în două tabere – era o tabără femenistă şi o tabără antifemenistă. Pe coridor se strecuraseră cîteva femei de la ţară, care şedeau acolo cu bărbaţii lor fiindcă n-aveau loc în altă parte. Spre a-şi da seama de efectul produs de discuţiunile urmate, şi-a zis: «Ia să vedem ce spun şi femeile astea de la ţară». Şi atunci cineva le-a întrebat, şi femeile au răspuns: «Domnilor, cu cucoanele dumneavoastră faceţi ce vreţi, dar pe noi lăsaţi-ne în pace, să ne vedem de treabă; n-avem nevoie de votul domniilor voastre». (Aplauze prelungite) 

Voci: Apoi şi ţăranii răspundeau la fel dacă îi întrebaţi.

Dl. I. lrimescu-Cândeşti: Eu nu ştiu dacă cei care vor veni după mine şi vor vorbi de drepturile femeii vor pune acestea în legătură cu votul universal al bărbaţilor. Dar, dlor, cînd s-a dat votul universal, se hotărîse dezrobirea economică a poporului nostru. Şi nu putea nici o putere din lume să ţină un popor dezrobit economiceşte în robia politică. (Aplauze)Dlor, să nu credeţi dumneavoastră că această formulă, aşa cum este adoptată aici în art. 6, va satisface pe cineva. Nici feminiștii, dacă sînt sinceri, nu sînt mulţumiţi de această formulă.

Se va spune însă că formula adoptată va dovedi că Constituţia noastră este o Constituţie democratică. Strălucirea democraţiei ia ochii tuturor. Eu sînt de altă părere: bătăliile mari nu se cîştigă cu strălucirea coifurilor, ci cu trupurile vînjoase ale acelora cari poartă coiful. În zadar veţi spune că legile speciale vor da dreptul femeilor spre a împăca pe feminişti, fiindcă nu se ştie cînd vor veni aceste legi. E mult mai corect ca, în mod legal şi cinstit, acest principiu, aşa cum este expus în proiectul de față care în realitate nu însemnează nimic, să fie cu desăvîrşire înlăturat ocupîndu-ne cu mai mult folos de ridicarea culturală a femeii. (Aplauze prelungite)

(...)

Dl. P. Gârboviceanu: Dlor deputaţi, să îmi daţi voie să spun şi eu cîteva cuvinte asupra celor cuprinse în art. 6. Sînt pentru menţinerea articolului aşa cum este redactat. (Aplauze) Şi să spun de ce. S-a dat votul obştesc tuturor bărbaţilor de la 21 de ani împliniți. Cu toate că avem necazuri şi vom mai avea pînă cînd se va face şcoala cetăţenească alegătorilor cu votul obştesc. Avem 65% analfabeţi între aceia care votează după votul obştesc. Din nenorocire, pentru femei, proporţia e şi mai dureroasă. Avem aproape 90% analfabete. Şi acum gîndiţi-vă, ce s-ar întîmpla dacă aţi spune aici, categoric, că se vor da imediat drepturi femeilor ca să ia parte la viaţa politică. De aceea, foarte cuminte s-a spus în ultimul alineat, că legi speciale votate cu majoritate de două treimi vor determina condiţiunile în care femeile vor putea exercita drepturile politice. Dlor, am spus-o în comisiunea în care s-a studiat proiectul de Constituţiune, omul politic trebuie să prevadă şi să prevină. Noi nu ştim ce se poate întîmpla peste 20-25 de ani: poate prin intensificarea învăţăturii, să avem pe toate femeile noastre ştiutoare  de carte şi li se vor putea acorda drepturi politice. Noi nu putem împiedica cursul vremurilor. Dar mai e încă ceva. Prin legea de descentralizare administrativă şi comunală, li se va da dreptul să intre în consiliile comunale, şi să lucreze pentru asistența socială, pentru gospodăria comunală. Şi atunci, părerea mea e că foarte cuminte au făcut acei cari au redactat aşa ultimul alineat din acest articol, şi vă rog să aprobaţi să rămînă aşa cum e redactat. (Aplauze)

(...)

Dl. Dr. St. Bogdan: Dlor deputaţi, consecvent cu ceea ce am susţinut cînd am vorbit la discuţia generală, vreau să repet şi să-mi exprim, şi de data aceasta, o dorinţă care porneşte dintr-o convingere adîncă, fiindcă altfel, desigur, nu m-aş fi găsit Ia această tribună. Dlor, am convingerea fermă că acordarea deplină a drepturilor civile şi politice femeilor, că introducerea acestui nou element în viața noastră politică, va aduce o nouă liniştire, o nouă aşezare în rosturile poporului nostru. Dacă anume dispoziţiuni din actuala Constituţiune vor aduce desigur şi oarecare nemulţumiri şi tulburări, atunci de ce să nu introducem în Constituţiunea aceasta şi o nouă reformă care ar aduce desigur o liniştire, o aşezare a spiritelor. Vă asigur că femeile, chiar şi cu mai puţină cultură decît o bănuiesc la colegii noştri ţărănişti de astăzi din Parlament, n-ar fi fost în stare să facă urîta manifestaţiune la al cărei spectacol asistăm de cîteva zile. (Aplauze) Şi adică de ce o femeie genială n-ar putea sta aici alături de noi? Este, dlor, o cerinţă generală aceasta şi dacă poate nu putem trece deodată la o reformă radicală, cred că cel puţin în drumul nostru să facem un pas mai mare înainte, şi dacă în special nu vom acorda decît mai tîrziu, prin legi speciale, femeilor drepturile politice, atunci să dăm cel puţin de pe acum ceva mai real, adică să nu cerem cele două treimi de voturi care sînt necesare pentru votarea unei reforme constituţionale, ci să lăsăm ca aceste drepturi politice să poată fi acordate femeilor numai printr-o lege ordinară.

În acest mod satisfacem şi ceva din dorinţele exprimate în Adunarea de la Alba Iulia pe care Partidul Naţional prea des ni le aminteşte, adunare care, prin art. 3, cerea drepturi politice egale, pentru ambele sexe. Dar, încă o dată, făcînd anumite rezerve în legea viitoare asupra condiţiilor în care să poată acorda aceste drepturi, şi considerînd că acele rezerve se vor face după indicațiuni constituţionale, îmi permit să propun acest amendament, prin care cerem ca din alineatul al treilea din art. 6 să se elimine cuvintele «votate cu majoritate de două treimi», alineatul rămînînd astfel: «Legi speciale vor determina condiţiunile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice». (Aplauze)

Dl. G.G. Mârzescu (ministrul Sănătăţii publice, al Muncii şi Ocrotirilor sociale): Dlor deputaţi, ne deprinsesem cu aspectul înălţător al unităţii şi solidarității majorităţii în faţa opoziţiei turbulente. A fost suficient ca să vi se prezinte chestiunea femeilor, pentru ca să compromiteți armonia dintre domniile voastre. Vă rog să reveniţi...“

Dezbaterile au continuat. În final, textul a fost adoptat așa cum a fost propus de Comisie. 

Foto: wikimedia commons.