Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”, formulată uneori și cu privire la alții: „Ce-au fost și ce-au ajuns”. Este un fel de scurtă și tăioasă meditație, rostită adesea ca un fel de oftătură, cu privire la diferența dintre măreția de altădată și precaritatea prezentului. Ideea creșterii și descreșterii tuturor lucrurilor de pe lumea asta nu este, bineînțeles, nouă. Observația că toate răsar și apun nu ni s-a năzărit nouă – o găsim în Vechiul Testament și în mai toate scrierile antice. Totuși, noi, românii, avem o oarecare întîietate în materie. Nicolae Iorga spunea că primul istoric care a povestit istoria unui imperiu în termenii „creșterii și descreșterii”, ca într-un fel de dramaturgie, în care fenomenul apare în actul I, crește în actul II și descrește în actul III, a fost Dimitrie Cantemir, cu a sa Historia Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae, scrisă între 1714 și 1716. Astăzi, e aproape un clișeu să povestești istoria unui imperiu după ideea creșterii și descreșterii. La începutul veacului al XVIII-lea, pesemne că nu era. Revendicăm, așadar, o oarecare preempțiune în materie și nu e de mirare, căci „Ce-am fost și ce-am ajuns” ne este atît de propriu nouă, românilor, care ne plîngem de milă atît de des. Însă, „Ce-am fost și ce-am ajuns” nu e doar un suspin. Este și un instrument de lucru. Este, cum s-ar spune astăzi, o grilă de lectură pe care, cel mai adesea, ne-o aplicăm nouă înșine.
Această ediție a Conferințelor Dilema veche, găzduită de prietenii noștri din Oradea, a făcut acest exercițiu – a încercat să spună lucruri esențiale pentru viețile noastre lucrînd cu – și, în același timp, confruntînd – această grilă pe lectură. Cu precizarea că „Ce-am fost și ce-am ajuns” poate fi foarte bine și observația unei creșteri, nu doar a unei căderi, am atacat tema din cît mai multe puncte de vedere, așa cum facem deja, în consacratul spirit dilematic.
Istoricii Cosmin Popa și Mihai-Răzvan Ungureanu au conferențiat despre măreția și decăderea Rusiei – primul; respectiv, despre modul în care violența conjugală era o trăsătură firească a vieții sociale moldovenești în veacul al XIX-lea, lăsîndu-ne să reflectăm la situația de azi – cel de-al doilea. Profesorul Valeriu Stoica a vorbit în termenii de creștere și descreștere despre relația istorică dintre ideea imperială și ideea democratică. Bogdan Tătaru-Cazaban a conferențiat despre cea mai mare cădere din istoria omului – alungarea lui Adam și a Evei din Rai. Eu am încercat să aduc în atenție chestiunea decăderii publicului de cultură din România, sperînd la creșterea lui. Conferințele s-au încheiat cu un concert de chitară clasică și o discuție despre acest superb instrument cu tînărul muzician Ovidiu Pintilie. Au fost trei seri cu totul speciale în splendida Sinagogă Neologă din Oradea – cel mai frumos spațiu în care au ajuns vreodată conferințele noastre!
Alături de revista noastră și de Grupul pentru Management și Mediere Culturală, această ediție a Conferințelor Dilema veche a fost organizată de Primăria Municipiului Oradea și de Visit Oradea, în parteneriat cu Oradea Heritage. Le mulțumim mult, așa cum mulțumim și inimosului nostru prieten Michael Bulzan, care ne-a fost și acum alături. (Sever Voinescu)
