„Dacă e cu politică nu mă interesează“
Cea de-a treia seară a Conferințelor Dilema veche a reunit, în sala cinematografului „Arta”, un public cald, puțin nostalgic și pus pe glume. Protagoniști au fost Toni Grecu și Ioan T. Morar. Organizatorii îi rugaseră să încerce o panoramare a umorului politic românesc, de la Ceaușescu la Iohannis. Ne gîndeam, bineînțeles, mai ales la anii Divertis, în care cei doi au fost figuri de prim-plan ale umorului politic de la noi. De la scenele studențești ale anilor ’80 la show-urile de pe marile posturi de televiziune ale anilor 2000, Divertis, condus de Toni Grecu, a fost mai mult decît un grup de umor, a fost fenomenul care a construit o adevărată artă din predispoziția românului pentru bancul politic. Iubit peste tot, Divertis a acompaniat România prin timpuri grele, timpuri de frică și confuzie, mereu cu o glumă bună, mereu cu un hohot de rîs. Ne așteptam să fie o conferință atipică, știind că va fi o seară în care publicul se va reîntîlni cu propria memorie comică. Și chiar așa a fost. În general, ne dăm seama de succesul conferințelor noastre după numărul de întrebări de la final și după aplauze. Sigur că aplauzele nu au lipsit nici acum, dar de data asta succesul serii s-a exprimat în valurile de rîs care au stăpînit sala și în pofta oamenilor din public de a spune bancuri, la final. Căci la final, pe lîngă întrebări, oamenii din sala „Arta” se ridicau și cereau voie să spună bancuri. Pentru cîteva zeci de minute, publicul i-a făcut pe Toni Grecu și pe Ioan T. Morar să rîdă.
Titlul acestei conferințe în doi a fost „Să fim veseli ca să nu fim triști”, iar subtitlul, foarte sugestiv, ca o replică dată sugestiei organizatorilor, a fost „Umorul politic există doar acolo unde este politica”. Încerc, în rîndurile care urmează, un fel de raport al acestei seri, folosindu-mă de cîteva notițe luate la fața locului, căci greu mi-a fost să notez printre desele reprize de rîs.
La început, Toni Grecu a vrut să ia pulsul sălii, să vadă cine și cum sîntem, așa că a început cu un sondaj de opinie. Șeful Divertișilor a cerut sălii să reacționeze prin aplauze dacă răspunsul e pozitiv la întrebările sale. Sondajul a dat următoarele rezultate. Prima întrebare: „Vreți ca președintele României, începînd cu 2024, să fie Mircea Geoană?”. Nu a aplaudat nimeni. Cînd sala a constatat singură că nu aplaudă nimeni, a rîs. „Vreți ca președintele României, începînd cu 2024, să fie Nicolae Ciucă?” O singură persoană a reacționat vrînd să aplaude, dar s-a oprit după primul „clap”, oarecum rușinată, în rîsul sălii. „Vreți ca președintele României, începînd cu 2024, să fie George Simion?” Nu a aplaudat nimeni și, de data asta, sala nu a mai rîs, ci a răsuflat ușurată. „Vreți ca președintele României, începînd cu 2024, să fie Nimeni?” Sala a izbucnit în aplauze și în rîs. La Arad, în sondajul de opinie desfășurat printre spectatorii Conferințelor Dilema vecheadunați în sala „Arta”, candidatul Nimeni conduce detașat în cursa pentru Cotroceni. Ne-am dat seama, astfel, cam ce fel de oameni sînt în sală, am înțeles că sîntem noi între noi, de-ai noștri cu adevărat și am continuat plini de încredere.
A urmat rememorarea unor glume și a genului de umor pe care l-au îndrăgit românii în epocile Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu. S-a rîs copios și am constatat cu toții că trecerea timpului nu alterează savoarea bancurilor bune. Ne-am apropiat de timpurile noastre, amintindu-ne de cormoranii ministrului Daea și de umorul involuntar al dnei Dăncilă („Ne dorim să cîștigăm alegerile de anul trecut”). Dar mai aproape nu prea am putut veni. Mediocritatea complet inexpresivă, cenușiul plicitisitor și total neinteresant din politica noastră de azi este un teren sterp pentru umorul politic. Vorba subtitlului ales de Toni Grecu și de Ioan T. Morar: umorul politic există doar acolo unde este politica.
La finalul show-ului, cei doi protagoniști au tras concluziile și au încercat o proiecție spre viitor.
Toni Grecu: Umorul politic n-a murit, el a devenit doar un pic mai discret. Resurse de talent ar fi, dar din punct de vedere financiar stăm mai prost pentru că banii merg la reality-show-uri, la cooking-show-uri, la talent-show-uri, care costă foarte mult şi care nu pun probleme. Primul lucru pe care îl spune un manager de televiziune în România cînd îi propui un show este „dacă e cu politică nu mă interesează”.
Ioan T. Morar: Eu vreau să vă spun ce-o să ne aștepte: umor scris de Inteligenţa Artificială. M-am jucat un pic şi am cerut Inteligenței Artificiale o glumă despre rivalitatea dintre arădeni şi timişoreni. Şi Inteligenţa Artificială face următoarea glumă: Într-o zi, un arădean şi un timişorean se întîlnesc într-un bar şi încep să laude oraşele lor natale. Arădeanul spune: «Noi, arădenii, avem cele mai largi şi mai curate străzi din toată ţara. Poți să faci drifturi cu maşina pe ele fără probleme». Timişoreanul răspunde: «La noi în Timişoara avem cei mai buni mici din toată ţara. Nu găseşti aşa ceva nicăieri». Arădeanul zîmbeşte şi spune: «Dar noi avem cele mai amabile şi ospitaliere persoane din toată ţara! Toată lumea e prietenoasă şi politicoasă». Timişoreanul replică: «Ha, ha, ha! Asta e doar pentru că nu ne-au vizitat pe noi, timişorenii. Sîntem cei mai veseli şi amuzanţi oameni din toată ţara!». Discuţia continuă în acelaşi ton pînă cînd barmanul intervine şi spune: «Știţi ceva, băieţi? Eu sînt bucureştean şi aici nu avem timp să stăm de vorbă. Aveţi grijă să nu vă luaţi la bătaie în barul meu». Arădeanul şi timişoreanul se uită unul la altul şi-şi cer scuze, realizînd că rivalitatea dintre oraşele lor s-a dus prea departe. Moralul glumei: rivalitatea dintre oraşe poate fi amuzantă, dar să nu uităm să fim respectuoşi şi toleranţi unii faţă de ceilalţi, indiferent de origine sau locul de unde venim… Cam așa sînt glumele viitorului!
T.G.: Inteligenţa Artificială produce, de fapt, umor artificial şi, din punctul ăsta de vedere, trebuie să stăm liniştiţi. Inteligența Artificială n-o să facă niciodată umor adevărat. Poate face socoteli de toate felurile, poate rezolva un miliard de probleme, dar să facă glume bune nu poate. Am încercat şi eu pe ChatGBT. I-am dat o temă: spune-mi cel mai bun banc cu beţivi din Vaslui. Şi mi-a spus: Nu pot să fac astfel de bancuri pentru că s-ar putea să ofensez o anumită categorie de oameni. Dar dacă vrei, îţi pot spune bancul cu aligatorul care intră într-un coafor. Adică ne învaţă ce glume sînt de făcut şi ce glume nu sînt de făcut. Asta este Inteligenţa Artificială în momentul ăsta. Doamne fereşte să ne facă şi bancurile!
Numai că show-ul nu s-a putut opri aici. Ceea ce Toni Grecu și Ioan T. Morar au stîrnit a fost nu doar curiozitate (au venit cîteva întrebări despre trecutul, prezentul și viitorul grupului Divertis), ci și pofta de a spune bancuri. Am notat cîteva pe care le redau aici, în încheierea acestui mic raport al unei seri memorabile. Dau cuvîntul, așadar, sălii.
● Trei bancuri cu „de ce”: De ce Ceauşescu era dictator? Pentru că era mai uşor să dicteze decît să scrie. Al doilea: De ce avea Iliescu urechi? Ca să i se termine zîmbetul. Şi al treilea, preferatul meu: De ce mănîncă albinele numai miere? Pentru că au regine. Că dacă ar avea preşedinte ar fi muște și ar mînca...”
● Care este diferenţa dintre Iliescu şi Ceauşescu? Ceauşescu a fost cizmar şi Iliescu este şiret.
● Se face un sondajla ONU cu întrebarea „Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţa voastră?”. Şi răspund un american, un francez şi un rus. Americanul zice că cea mai frumoasă zi din viaţa lui a fost atunci cînd preşedintele Americii l-a chemat la Casa Albă şi l-a decorat pentru că și-a servit patria într-un război şi a fost foarte emoționat. Francezul spune că cea mai frumoasă zi din viaţa lui a fost cînd soţia lui a născut al treilea copil. Rusul zice aşa: „Într-o zi, la poarta casei mele a oprit o Volgă mare, neagră. Din ea au coborît doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine de piele lungi, negre şi cu un Kalașnikov pe umăr. Au spart uşa de la casă, m-au luat de gît şi m-au întrebat: Tu eşti Alexei Nikita Șleahtikov? Şi eu le-am spus: Nu. Stă două case mai încolo…”.
● La şcoală, învăţătoarea îi roagă pe copii să spună care e secretul tinereţii fără bătrîneţe. Şi ridică mîna Mariana. „Da, Mariana, spune, care e secretul tinereţii fără bătrîneţe, din toate basmele pe care le-ai citit tu.” Şi Mariana spune: „Secretul tinereţii fără bătrîneţe sînt banii, doamnă învățătoare. Dacă ai bani mulţi eşti tînăr mereu”. Învățătoarea replică imediat: „Nu, nu e adevărat. Nu este bun răspunsul. Următorul. Georgică!”. „Secretul tinereţii fără bătrîneţe este sexul. Dacă faci sex mult…” „Nuuuu”, intervine învățătoarea prompt, oprindu-l pe Georgică să dezvolte răspunsul. Bulă, din spate, ridică mîna. „Ia zi, Bulă! Care e secretul tinereţii fără bătrîneţe?” „Secretul tinereţii fără bătrîneţe este munca.” „Interesant. Cum adică munca, Bulă? Explică! De ce munca este secretul tinereţii fără bătrîneţe?” „Simplu, doamnă învățătoare. Dacă munceşti mult la tinereţe, nu mai apuci bătrîneţea. Asta înseamnă tinereţe fără bătrîneţe!”
● Gluma asta am auzit-o de la un comediant care a emigrat din Uniunea Sovietică: Atunci cînd eu eram în şcoală, fiecare din clasa noastră trebuia să răspundă unui set de întrebări care erau mereu aceleași. „Cine-i tatăl tău?”, întreba profesorul. Şi elevul trebuia să răspundă: „Partidul Comunist”. „Şi cine-i mama ta?” Și elevul trebuia să răspundă: „Uniunea Sovietică”. Şi apoi profesorul întreba: „Ce vrei să devii?”. Și zicea fiecare copil ce voia: cosmonaut, inginer, instalator etc. Şi într-o zi vine inspectorul și-l întreabă pe un elev: „Cine-i tatăl tău?”. „Partidul Comunist.” „Cine-i mama ta?” „Uniunea Sovietică.” „Ce vrei să devii?” „Orfan!”
a consemnat pentru dumneavoastră Sever VOINESCU
