Activistul european și moartea unei pasiuni

Publicat în Dilema Veche nr. 990 din 30 martie – 5 aprilie 2023
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Cîteva sondaje de opinie mai recente indică un anumit declin al încrederii românilor în Uniunea Europeană. Le iau și eu de bune. Și, ca euro-atlantic încăpățînat ce sînt, mă gîndesc. 

Bineînțeles, prima provocare e aceea a explicațiilor. Pentru explicații, românii sînt de-a dreptul supradotați. Au un reflex special, de o rapiditate uimitoare, să livreze explicații indiferent dacă sînt așteptate sau nu. Adesea, nici nu s-a încheiat bine treaba, nici n-a fost timp să te dumirești ce s-a întîmplat, că românul știe, spontan, și cum, și de ce, și-ți spune. Cunosc cazuri de oameni atît de ageri încît pot explica chiar înainte să se întîmple ceva. Ați băgat de seamă că oricărei observații, de ordin general sau particular, formulată într-o conversație oarecare, cineva îi răspunde automat cu „Pentru că...” și vine explicația? Nu contează, cum spun, că cel care reacționează cu „Pentru că...” nici n-a băgat de seamă fenomenul sau întîmplarea care i se aduce la cunoștință – el/ea se simte stimulat să explice și nu rezistă impulsului: explică. Așadar, știrea că nu prea mai iubim Uniunea sau, în fine, că nu o mai iubim cum o iubeam a venit simultan cu explicațiile. Ba chiar, dacă stau să mă gîndesc bine, a fost un pic precedată de explicații: în fond, ni se spusese și cu alte ocazii că propaganda rusă, AUR, PSD, Antena 3, mai ales, dar și Iohannis și PNL sînt, în bloc, vinovați că românul nu mai palpită la visul european. În plus, o explicație adiacentă, dar nu mai puțin acceptată, care se dă acestei eclipse a inimii românilor este prostia, mai nou zisă „analfabetism funcțional” (deși nu sînt chiar același lucru, dar se înrudesc). Mă grăbesc să spun că n-am ce obiecțiuni să ridic. Și eu cred că politicienii (aproape toți) și presa (o mare parte a ei) sînt vinovați pentru multele rele din România, și eu cred că asistăm la o prelungită și gravă eclipsă de inteligență națională. Zeci de texte publicate de mine în acest colț de pagină stau mărturie. Dar cred că de data asta nu doar ei sînt vinovați. 

Român sînt și nimic din ce e românesc nu mi-e străin, așa că mă avînt și eu în explicații. Mai întîi, observ că toate analizele acestui subiect pleacă de la premisa că mintea (slabă) a românului este un fel de cetate pe care și-o dispută acerb „armata bună”, pro-europeană, cea care îi dă știrile corecte, îi deschide ochii și îl îndeamnă spre libertate, democrație, prosperitate și progres, de-o parte, și, de partea cealaltă, „armata rea”, anti-europeană, mașinărie de fake-news, care îl amețește cu minciuni, îl intoxică conspiraționist și-l ademenește spre lanțuri, dictatură și sărăcie. De fapt, armatele au intrat de mult în cetate și lupta se duce acum „stradă cu stradă”, „clădire cu clădire”, cam ca în filmele de gen. Cred și eu că mintea românului e un teatru de război informațional – așa e mintea oricărui pămîntean de azi. Ideologii, comerțuri, religii, ecrane și difuzoare, Facebook și Telegram, toate cele se luptă pentru mințile și sufletele noastre în acest timp în care să fii lăsat în pace este un vis irealizabil. Păstrez, deci, premisa și adaug explicația mea, schimbînd un pic perspectiva. De acord, „armata rea” e rea pe de-a-ntregul, dar cred că și „armata bună” are partea ei rea. Cu un cuvînt, aș numi această parte rea activism

Europa este iubită și rîvnită de români cît timp este percepută ca un proiect de viață liniștită, relativ liberă și prea îndestulată. Toți românii vor să trăiască așa. Cine n-ar vrea? Cred că problemele au apărut cînd Europa a încetat să fie (doar) un mod de viață dezirabil și a devenit un proiect ideologic. Încet-încet, a umplut cuprinsul o armată de activiști în numele Europei care te împing pe tine, om simplu, cu tot cu viața ta, spre lucruri la care nu te-ai fi gîndit și la care nu ai vrea deloc să aderi. Și-ți spun cam așa: vrei prosperitatea europeană, ia cu „ecologism”, „diversitate”, „nediscriminare”, „incluziune” etc., altfel nu se poate. Inițial, te gîndești că ce poate fi rău în asta. Ești un om decent și vrei și tu un mediu curat, respect între oameni, politețe, bun-simț. Și zici că da, de acord. Dar în pasul următor vezi că acordul tău generează fel de fel de restricții ciudate. Constați că prețul pentru viața pe care o visai este o uriașă redefinire a normalității, impusă de mii de birocrați îmbuibați cu lozinci, cu nimic mai inteligenți sau mai înțelepți decît tine, grupați în sute de instituții al căror șir nici un om normal nu îl poate socoti. Normalitatea este ceea ce produce comunitatea în traiul ei de zi cu zi, așa că ucazurile astea îți par absurde, ai vrea să dezbați un pic. N-ai cum, n-ai cu cine! Activistul nu e trimis în lume pentru dezbateri, e trimis ca să implementeze.

Acești indivizi, cu tot cu organizațiile lor, ne prezintă Europa ca fiind ce spun ei și nimic altceva – Europa lor, aia din broșurile lor și din „training-urile” de week-end care le dau calificarea. Dacă crezi că Europa e mai mult sau, vai, altceva, ești ars. Și nici măcar n-are ce să-ți placă, căci Europa lor, cea definitivă, la care ești condamnat aproape, este de fapt un discurs corect politic compus dintr-un vocabular de comisar, menit să spele creiere și să cultive ura împotriva celor care nu-s pe linie. În Europa lor, creștinismul și toată cultura clasică e la muzeu sau – mai potrivit – în cimitire, rîsul și indignarea sînt strict reglementate, națiunile sînt dinozauri carnivori, educația este sexualizată (în fine, genderizată, cum zic ei) și cu totul desprinsă de spiritualitate, familia e bună dacă nu e „tradițională”, că dacă e „tradițională” e și musai „disfuncțională”, iar memoria e cea spusă de ei, niciodată cea pe care o știi de la familia ta, aia e fake (asta am stabilit deja, cam tot ce vine din familia „tradițională” e fake).

De pildă, dacă tu știi din familia ta că comunismul a fost atroce, ei îți spun că nu știi bine, că a fost o eroare, dar în general „e OK”, Marx merită o statuie inaugurată de șeful Comisiei Europene, plătită de chinezi, în mijlocul Europei. Dacă tu știi că Rusia e o țară în cel mai înalt grad periculoasă, că asta este memoria moșilor tăi, și le spui asta, ei o să-ți spună că supraestimezi o traumă și că să stai liniștit (gazele, gazele, gazele – nimic nu e pe lume mai important decît gazele!!!). A fost nevoie un război atroce cu zeci de mii de morți ca să vadă și ei că memoria ta e corectă și că ideea lor e falsă. Dacă tu știi că Biserica ta a făcut și bine, și rău, ei îți spun că nu-ți amintești corect: Biserica ta a făcut numai rău. De altfel, normalitatea se rescrie prin rescrierea memoriei și, mai ales, a memoriei vinovate. Ei îți livrează lista vinovățiilor de care trebuie să se simți apăsat, pe care trebuie să le răscumperi. Doar așa ai acces la acea Europă la care ai visat. Parcă nu-ți mai vine să iubești Europa lor prea tare, așa-i?

Activistul european de azi dispune de mijloace serioase și, ca orice activist, de tupeu. Cînd îi spui ce te deranjează la el, îți replică imediat că nu e adevărat, ceea ce zici că te deranjează este o minciună a anti-europenilor și ridică sprînceana vulturește, „nu cumva ești și tu dintre ei?”. Ah, da, am uitat să precizez: dacă îi spui că, pentru tine, Europa e altceva decît toate astea, ești anti-european. N-ai știut că ești anti-european? Afli acum. Că și asta se întîmplă: vin activiștii și-ți spun ei cine ești tu. De pildă, știai că ești rasist? Exact așa sînt rasiștii: ei nu știu că sînt rasiști, trebuie să le spună cineva, iar el, activistul, e special antrenat să facă asta. Activistul simte rasistul din tine cum simte un cățel Lagotto trufa în pădure. Și dacă ți-ar spune ție, în față, că ești rasist tot ar mai fi ceva. Dar el, activistul, e dresat să denunțe rasismul pe Facebook și să cheme miliția. Și atunci afli despre tine chestii de-ți vine să te arunci de pe bloc. Că activistul e ca doctorul: nu doar că nici un om nu e sănătos, dar nici un om nu are doar o singură boală. Așa și cu activistul denunțător: nu ești doar rasist. Ești rasist, machist, „suprematist alb”, abuzator sexual, dar și abuzator de copii, fascist, tîmpit, cumpărat de ruși, anti-european – ești nenorocirea însăși! Niciodată un glonte, întotdeauna o rafală – așa lucrează activistul european. 

Mie mi se pare că una dintre marile greșeli ale Uniunii este că susține, cultivă și multiplică această specie de activiști. Dacă îmi permiteți să formulez un diagnostic mai profund, iată: cred că Uniunea Europeană greșește că se folosește de propagandă (mai ales de o propagandă atît de imbecilă și agresivă) și greșește că vrea să asume Europa cu apăsat exclusivism. În realitate, UE este produsul Europei și nu invers. Europa e mult mai mult și mult mai sus decît va putea vreodată Uniunea să fie și nimeni nu poate pretinde monopol asupra ei. O fi avînd UE capacitatea să facă multe lucruri, dar să dea certificate de europenism sau non-europenism nu poate: nu e în stare și, dacă bine o înțeleg, nici nu e constituită pentru asta. Totuși, prin activiștii ei, o face. 

 Cred că exprimării Uniunii îi lipsește o bună doză de modestie: să recunoască, de pildă, că ea slujește Europa și nu este Europa, să recunoască, de pildă, că valorile ei sînt subsecvente marilor valori europene, să recunoască, într-un cuvînt, că poți fi european în multe feluri, nu doar într-unul. Cred că UE trebuie să lase propaganda la o parte și să revină la sensul ei originar: să fie un spațiu de pace și prosperitate, nu o școală de reeducare. Europa este, în sine, un gen de realitate la limita visului, profundă și iubită – n-am nici o îndoială. Lăsați-o să fie asta, dacă vreți s-o iubească popoarele! 

În cel mai „incluziv” spirit, eu cred că cei care au îndoieli despre unele lucruri pe care le face Uniunea Europeană nu au încetat să fie europeni nici o clipă. Dacă ai o problemă, mai mică sau mai mare, cu Uniunea Europeană, care poate să-ți placă sau nu, sau poate să-ți placă în unele privințe și nu în altele (ăsta e cazul meu – în cele mai multe privințe îmi place, sînt convins că apartenența la UE înseamnă un enorm bine istoric pentru țara mea, dar sînt și unele politici ale UE care îmi displac profund), nu înseamnă deloc că ești anti-european. Anti-european, de pildă, ești dacă nu ți-ai închis afacerile în Rusia nici acum (doar 9% din corporațiile europene care făceau afaceri în Rusia s-au retras după februarie 2022 – știați asta?), dacă continui să dai bani lui Putin prin fel de fel de trasee ocolite, dacă te opui creșterii sprijinului pentru Ucraina, dacă simți că, de fapt, ce se întîmplă acum în Ucraina nu e treaba ta. Asta înseamnă anti-european. Dacă, însă, din rațiuni religioase nu poți fi de acord cu mariajul homosexual sau rîzi la un banc bun cu țigani sau continui să te întrebi în ce măsură vaccinul anti-COVID a contribuit la apusul pandemiei nu înseamnă că ești anti-european. Cred că UE ar trebui să-și instruiască activiștii să fie mai atenți cu eticheta asta. Nu de alta, dar nu poți pretinde să fii „incluziv” și iubit dacă ți-ai trimis jandarmii pe străzile virtuale să dea cu biciul vorbelor.

Așadar, după părerea mea, foarte mulți anti-europeni continuă să fie mai europeni decît mulți europeni care se plimbă încă în limuzinele lor europene pe șoselele Europei și spun că iubesc Uniunea Europeană. De nu chiar iau salariu de la ea.

P.S. Citesc un articol al profesorului clujean Valentin Naumescu. Spune domnia-sa că, în mare, România se împarte în trei părți relativ egale: o treime consistent pro-UE, o treime complet pierdută pentru cauză și o treime tăcută, despre care, de fapt, nu știm mare lucru. De acord. Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc. Adică tocmai treimea decentă. Care acum, iată, e decisivă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Experiența nefericită a unui român într-un paradis turistic din Caraibe. „S-a mai întâmplat să nu apară sub nicio formă ”
Un român a povestit experiența neplăcută prin care a trecut în Bahamas, unul dintre paradisurile turistice din Caraibe. Practic, aceasta i-a pus în pericol întreg sejurul.
image
Dilema masculină: cu sau fără maiou pe sub cămașă. Ce spune creatoarea de modă Adina Buzatu VIDEO
Aceasta este întrebarea care îi macină pe bărbați, mai ales în sezonul cald. Designerul Adina Buzatu spune că obiectul vestimentar este necesar mai ales atunci când bărbații transpiră excesiv, pentru că absoarbe umiditatea.
image
Ce împiedică România să devină o forță regională. Expert român din SUA: „Avem și o problemă de feudalism local”
Expertul în securitate Marius Ghincea, lector la Syracuse University (SUA), explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce-i lipsește României pentru a-și putea asigura securitatea și pentru a fi o forță de luat în calcul în regiune. El consideră că o piedică este „feudalismul local”.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.