La ceasul fără umbre al amiezii

Publicat în Dilema Veche nr. 954 din 21 – 27 iulie 2022
image

Astăzi, după aproape cincisprezece veacuri de la întemeiere, abaţia Saint-Benoît-sur-Loire e încă vie, îşi continuă viaţa monahală după regula benedictină. În 655, la cîţiva ani după constituire, călugării au adus aici moaştele Sfîntului Benedict din Nursia, maestrul lor în viaţa spirituală. Aflat la rădăcina monahismului occidental şi a imensei lui opere culturale, Sfîntul Benedict e recunoscut drept unul dintre părinţii Europei. Cît despre arhitectura abaţiei, ea e o glorie a romanicului timpuriu. De o sobrietate muzicală, nava îşi lansează foarte sus fusurile coloanelor încununate de capiteluri istoriate. Dar la rădăcina verticalităţii ei stă, în joasa, secreta criptă circulară, racla Sfîntului, în preajma căreia şi astăzi monahii oficiază. Rezistenţa acestui centru sacru, foarte ampla lui iradiere spirituală şi intelectuală în tot Evul Mediu timpuriu, frumuseţea construcţiei, înalta faimă a abaţiei sînt susţinute/inspirate de prezenţa sfîntă care marchează locul, inserată în temelia lui.

Într-un astfel de loc, aşa de puternic centrat pe un personaj şi un program contemplativ, se pune cu acuitate întrebarea fondatoare a geografiei religioase: pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă? Unele locuri sînt mai favorabile rugii decît altele? Incintele cultului nu stau oare în tensiune cu atotprezenţa divină? Amplasamentele religioase nu riscă să circumscrie cu contururile lor pe Cel de necuprins?

Există, în Evanghelia după Ioan, un episod privit îndeobşte drept o decisă „critică a locului”: e întîlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. „Vine ceasul şi acum este cînd nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui... vine ceasul şi acum este cînd adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr” (Ioan 4, 21-23).

E vorba despre un episod, aproape singular în Evanghelii, de intimitate, de dialog secret şi concentrat între divin şi uman. Pentru un foarte scurt răgaz – suspendat în afara secvenţei temporale, la ceasul fără umbre al amiezii –, el reuneşte doi interlocutori degajaţi, fiecare, de grupul ce îl înconjoară şi îl solicită în mod obişnuit, integral disponibili unul pentru celălalt: Iisus, de care ucenicii s-au îndepărtat ca să caute de-ale gurii în cetate, şi femeia samarineancă, venită să scoată apă din fîntînă. Ocrotiţi de o perfectă şi repede trecătoare solitudine, partenerul uman şi cel divin fac – împreună – experienţa „apocalipsului”, a unei mutuale dezvăluiri de sine: „Eu sînt, cel ce vorbesc cu tine” (Ioan 4, 26), îi spune Christos femeii care, cu cîteva replici înainte, îşi declarase condiţia.

Episodul acesta e printre primele – în economia Evangheliilor – care indică modul de „ofensivă” înspre lume a condiţiei ultime: ea a venit şi vine. Condiţia ultimă, Împărăţia se manifestă – ni se sugerează aici – incoativ. În sine, ea este un dincolo absolut, se caracterizează printr-o intimitate – o „contextură” va spune Origen – între Dumnezeu şi om care răpeşte orice însemnătate „detaliilor” şi condiţionărilor terestre, le depăşeşte şi le desfiinţează în mod suveran. Însă experienţa ei se oferă încă de aici şi de acum, ca un dat care – infinit, de necircumscris şi transcendent în sine – se insinuează totuşi în ţesătura lumii. Dinamica Împărăţiei se declanşează şi îl preia pe om din imediatul condiţiei lui actuale.

Or, revenind la tema geografiei sacre, Iisus instaurează – e adevărat – un cu totul alt tip de spaţiu al întîlnirii decît cel terestru, un spaţiu caracterizat prin altfel de dimensiuni. E un spaţiu organizat, s-ar putea spune, după dimensiunile Treimii: „se vor închina Tatălui în duh şi adevăr”.

Cu toate acestea, evenimentul e departe de a se petrece într-un punct anonim al peisajului. Dimpotrivă, „critica locului” se rosteşte într-un peisaj saturat de trăsături simbolice. El este în primul rînd un loc rădăcină, unde se perpetuează depozitul tradiţiei ebraice şi figura unuia dintre personajele sale fondatoare: fîntîna „părintelui nostru Iacov” (Ioan 4, 6) e rezervorul de apă şi de memorie al ţinutului şi ea va sluji drept element de accroche lui Iisus pentru a invoca „apa vie” a Duhului. Pe de altă parte, muntele Garizim – un nume care are conotaţia de ombilic al cosmosului – constituie, pentru samarineni, axa simbolică a lumii, dar şi conştiinţa unei separări, a unei înstrăinări, a unei marginalităţi în raport cu tradiţia de afirmată legitimitate a Ierusalimului.

Samaria – cu centrul ei, marcat pe verticala adîncurilor de puţul patriarhului şi pe verticala înălţimilor de muntele cosmic –, Samaria întreagă este un ţinut care, simbolic, va desemna – în concepţia creştină – categoria celor inclasabili. Aflată între Iudeea şi Galileea, între teritoriul Legii vechi şi „lumea neamurilor” ce va primi Legea cea nouă, ea ar reprezenta condiţia străinului, a celui neintegrat într-o ordine şi un bine stabilit proiect istoric. Din punct de vedere creştin, Samaria este un teritoriu uşor evanescent, liber de determinaţii prea precise, un teritoriu mereu în margine şi la limită între sudul unui proiect divin dezvoltat în trecut, dar relansat prin venirea lui Iisus („poporul ales”), şi un nord (Galileea neamurilor) ce anunţă deschiderea mesajului christic spre toate zările lumii. Samaria e un teritoriu al tranziţiei, un teritoriu prin care, pur şi simplu, „trebuie să treci”: „A lăsat Iudeea şi s-a dus iarăşi în Galileea. Şi trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4, 3-4).

Dar, astfel fiind, ţinutul devine şi simbolul unui transitus, al unei comunicări între stări diferite de fiinţă. În centrul ei, Iisus face prezentă şi activă circulaţia între datul vizibil şi realitatea misterioasă spre care el trimite: între apa fîntînii şi apa vie a Duhului, între locul de cult şi „spaţiul calitativ” adecvat Treimii, între clipa de faţă a întîlnirii şi clipa eschaton-ului se stabileşte aici o fertilă tensiune. Poate chiar mai mult: locul care îi reuneşte pe Iisus şi pe „străină” trimite spre o intimitate încă şi mai profundă decît întîlnirea în singurătate. Invocînd „apa vie” a Duhului („apa pe care i-o voi da eu se va face în el izvor de apă ce curge spre viaţa veşnică”, spune Iisus – Ioan 4, 14), invocînd contemplarea divinului „în duh şi adevăr”, nu ne anunţă El oare aici „compenetraţia” partenerilor, reciproca descoperire din lăuntru, acea contextură despre care vorbea Origen?

Întîlnirea de la fîntîna lui Iacob indică aşadar o structură de sens pusă în imagine spaţială: anume condiţia dinamică a unei mereu mai profunde treceri. Nu numai a unui termen către celălalt, ci a unuia în celălalt.

(textul de faţă face apel, în parte, la un paragraf din volumul Locul călătorului. Simbolica spaţiului în Răsăritul creştin de Anca Manolescu, Paideia, 2002)

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Craniul ursului preistoric se poate observa vizitând Peștera Ialomiței, recent restaurată. FOTO CS
Peștera Ialomiței din Bucegi, primul caz atestat de conviețuire dintre un pustnic și un urs
Peștera Ialomiței sau Peștera Pustnicului este cel mai vizitat obiectiv turistic din Munții Bucegi și, cel mai probabil, la acest lucru au contribuit și legendele care s-au țesut în jurul acesteia.
poddddd jpg
Inspecție la podul suspendat de la Brăila. Grindeanu: „Insist să filmați graficul asumat de constructor”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut luni, 3 octombrie, o inspecție pe șantierul podului peste Dunăre. Constructorul i-a prezentat graficul lucrărilor și s-a angajat că obiectivul va fi gata în decembrie 2022.
DSC 4775 JPG
Micutzu: „Vorbitul despre depresie a devenit un trend. Eu încerc să fiu sincer“ | INTERVIU
Cosmin Nedelcu, unul dintre cei mai apreciați actori de comedie, vorbește despre cel mai nou film al său, lupta cu depresia, altercația în care a fost implicat și manele de la Filarmonică.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia