din polul plus

Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.

Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.

Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.

Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.

Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.

De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.

Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?

Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.

Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.

Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.

Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.

Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.

Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.

Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.

Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.

În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.

Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.

Sădită pretutindeni, în toate civilizaţiile, în adîncul umanităţii, stă reverenţa dinaintea morţii oricărui om.

După trei generații sovietice, rușii au înlocuit marxism-leninismul prin instrumentalizarea Ortodoxiei ca discurs filetist antieuropean.

Esențializarea despre care vorbește Patericul este, pe alocuri, de neînțeles și se însoțește adesea cu o altă virtute, cea a ascultării.

Cinstirea cu totul specială acordată Sfintei Maria Egipteanca, păcătoasa care, retrăgîndu-se în pustie, atinge desăvîrșirea, înseamnă recunoașterea de către Biserică a faptului că excepționalul și unicitatea ireductibilă a unei vieți pot exprima un adevăr general și eficace pentru viața spirituală.

Delirul imperial al lui Putin se vrea legitimat şi „intelectual” de vreme ce, se ştie, ruşii sînt sensibili în privinţa asta.

Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca găzduiește (între 8 februarie și 8 aprilie 2022) expoziția FRAGMED, un „puzzle transilvan”, cuprinzînd cîteva zeci de fragmente de manuscrise medievale recuperate din legăturile unor volume din secolele XVI-XVII.

Lipsa de frică este un „salt”, nu o atitudine. La fel sînt și virtuțile.

Recunoscut prin excelență eroilor și cultivat în rîndul membrilor cetății, curajul se manifesta mai ales în confruntarea cu riscul maxim al pierderii vieții.

Pentru apartenenţa la lumea liberal democratică, Ucraina luptă cu preţul vieţii unor militari și civili, al unor comunităţi asediate sau dislocate.

Fostul ofițer KGB sub acoperire – acoperit acum de veșmintele aurite ale patriarhatului – a devenit promotorul oficial al celor mai rudimentare și penibile teze conspiraționiste.

Întîlnim frecvent la Marin Tarangul acest gest, de a identifica îndărătul oricărei realități spirituale o formă de viață livrată necunoscutului, unui dinamism radical care conduce într-un invizibil luminos.

Spaimele copiilor și ale mamelor, spectrul morții iminente, trauma supraviețuitorilor, fuga din calea bombelor, toate fac parte din cohorta de nedreptate și durere pe care oamenii le provoacă semenilor dintr-o sumedenie de false motive, unele dintre ele alimentînd ideologiile puterii.

Cei care nu pun nici o limită propriei libertăţi se socotesc singurii îndreptăţiţi să aibă libertate.

Reculul istoric, pasiunea erudită a reconstituirii, inteligența detectivistică și propriul talent expozitiv l-au ajutat pe Mircea Mihăieș să cîștige un pariu imposibil: acela de a elucida intraductibilul.

Legile polifoniei pot funcționa ca argumente pentru existența lui Dumnezeu.

Răsfoind somptuosul volum Mănăstiri și biserici din Transilvania (secolele XIII-XVIII), coordonat de părintele Iustin Marchiș (Design Books, 2020), ești adus în prezența unui patrimoniu cultural și religios de o copleșitoare frumusețe și varietate.

Credinţa e redusă la ideologie, oricare ar fi ea.

Singura victorie durabilă a fostului regim din România a fost una de natură propagandistică, mult mai greu de evacuat decît ruinele industriale ale anilor ʼ80.

Cu totul semnificativ este faptul că această definire de sine a Ortodoxiei are loc pe un teren marcat de o diversitate internă, determinată ea însăși de receptivitatea sau de reactivitatea față de mutațiile occidentale post-Reformă.

Era mereu pe drumuri, în căutare, în ofensivă ca să culeagă ceea ce era muzică tradiţională încă vie, „în situaţie” autentică de performare prin satele şi urbele din ţară.

Vastitatea deconcertantă a teritoriului național crispează elita politică a Rusiei, reușind să o împingă sistematic spre excese paranoice și spre gesturi disproporționate de suspiciune domestică.

Răul își exercită capacitatea disolutivă şi induce sentimentul epuizant al imposibilității ieșirii din criză.

Credinţa îi dă vectorul, tensiunea verticală; cunoaşterea îi dă pofta şi priceperea traseului.

Autoarea ne plimbă prin cele șapte cetăți unde – sub conducerea unor monarhi luminați, în rare vremuri de pace, stabilitate politică, prosperitate economică, rafinament intelectual și toleranță religioasă – au înflorit artele și științele.

Denis de Rougemont a oferit una dintre cele mai subtile și plauzibile demascări moderne ale răului din viețile oamenilor și din istoria ai cărei singuri făuritori își imaginează că sînt.

Omul angajat în credinţă n-ar putea oare să aibă „ureche bună” şi pentru alte glasuri religioase care, cu limpezime şi ardenţă, invocă pe Cel transcendent ca pe un intim?

Convertit la Ortodoxie, după o tinerețe atee, Clément s-a cufundat în universul biblic și patristic, de unde a extras temele și argumentele unei apologetici creștine contemporane.

Mărturii timpurii atestă că peștera din Betleem era cunoscută și că Nașterea ajunge treptat, alături de Botez, o sărbătoare teofanică.

Cuvîntul divin îşi rosteşte cuvîntul transcendent cu glas uman.

Autorul s-a mișcat mereu – înainte și după anii detenției – în „lumea bună” a elitei bucureștene, păstrînd contactul și cu membrii săi exilați.

Ca și convertirea lui Steinhardt, epistolarul său vorbește despre bucurie și despre minunea prieteniei, despre curaj, libertate și, mai ales, despre Hristos.

„Duhul ne-a luminat ca să ne dăm seama că muzeul trebuia deschis cu orice preţ.“

Avem sub ochi nu doar o operă grafică de înaltă calitate, ci și una de istorie riguros documentată.