Degetul lui Lazăr
O foarte cunoscută parabolă din Evanghelia după Luca vorbește despre un bogat care a dus o viață de huzur și un biet om sărac și bolnav, pe nume Lazăr, care stătea la poarta lui. Amîndoi trec în lumea de dincolo. Mai întîi săracul, al cărui suflet este purtat de îngeri în „sînul lui Avraam”, apoi bogatul, care se trezește în iad. Sesizăm imediat cum situațiile celor doi se inversează complet după judecata lui Dumnezeu: săracul primește în rai mîngîierea pe care nu a avut-o pe pămînt, iar bogatul se chinuie în văpaia iadului. Dacă ne-am opri la această percepție, am condamna pe loc bogăția și am exalta virtuțile mîntuitoare ale sărăciei. Însă cheia parabolei nu pare a fi această răsturnare de situație. Nu pentru bogăție sau pentru sărăcie sînt cei doi judecați, ci pentru milostivirea sau lipsa de milostivire din viața lor și, cred, pentru fidelitatea sau lipsa de fidelitate față de Dumnezeu.
Un lucru e cert: bogatul și-a riscat viața veșnică printr-o sățioasă indiferență: avea la îndemînă șansa de a se mîntui, o avea la poartă, dar a ignorat-o. Nu ducea lipsă de nimic, însă îi lipsea mila și, din acest motiv, îl refuza pe Dumnezeul care spunea despre sine „milă voiesc, iar nu jertfă”, pe Dumnezeul profeților care se revelase ca ocrotitor al orfanilor, văduvelor și săracilor. La antipozi, în lumea văzută, stătea Lazăr: lipsit de toate și plin de ulcere, marginalizat pînă la invizibilitate. Nici nu știm cum a fost înmormîntat (parabola omite cu tîlc acest detaliu). Însă nu era lipsit de milostivire: nu-l condamna pe cel care avea și nici nu-i reproșa Creatorului că-l lăsase într-o asemenea părăsire. Aștepta o fărîmitură și, mai ales, era fidel promisiunii lui Dumnezeu care va fi drept și milostiv inclusiv cu el, cel mai mic, cel mai neînsemnat dintre oameni. Răsplata lui este răsplata fidelității neclintite față de Dumnezeu: el era unul dintre acei „săraci cu duhul”, care nici în cele mai teribile încercări nu se îndoiesc și nu judecă, ci îi lasă lui Dumnezeu judecata. Astfel, milostivirea nu era doar o datorie neîmplinită a bogatului, ci și o calitate a săracului, înălțat la cer pentru că n-a avut resentimente.
Hristos, care le vorbește ucenicilor într-un fel propriu rabinilor, transmite mai mult decît atît, mai ales prin dialogul paradoxal dintre Avraam, ipostaziind existența fericită din rai, și bogat. Felul în care acesta solicită postum milostivirea nu poate să ne lase indiferenți: el roagă să-i fie îngăduit lui Lazăr să-și înmoaie degetul în văpaie. Îl cheamă în ajutor pe cel pe care îl ignorase în timpul vieții, numai că în lumea de dincolo Lazăr, deși milostiv, nu mai poate face nimic. Între cele două „spații” ni se spune că „s-a întărit o prăpastie mare”! Din parabolă putem deduce că alegerile vieții de pe pămînt conferă situației de dincolo caracterul ei imuabil: bogatul a refuzat mila și astfel L-a refuzat pe Dumnezeu. Prin urmare, în viața de dincolo s-a așezat singur în acest refuz pe care, abia acolo, îl trăiește ca pe o lipsă arzătoare.
Privilegiul „comunicării” dintre lumile fără punte îi permite bogatului să insiste și să ceară ca fraților săi să li se trimită un mesager pentru ca măcar ei să evite damnarea. Și aici primește un refuz. Dar ceea ce pare a fi un refuz inexplicabil oferă, de fapt, cheia de interpretare a parabolei: dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți! Aici povestitorul se dezvăluie: Hristos, care spune despre sine: Nu am venit să stric Legea, ci să o împlinesc! El le transmite ucenicilor o învățătură care decurgea din Lege și din Profeți, iar felul în care El se înfățișează și vorbește oamenilor nu poate fi înțeles decît din această perspectivă profetică. Hristos știe că, deși va învia morți, cei care se vor situa ei înșiși în afara acestei fidelități față de sensul divin al Legii și al profețiilor nu vor crede. Deși îl vor vedea pe celălalt Lazăr revenind din mormînt, în carne și oase, unii dintre martori nu vor crede.
Totuși, prin milostivirea infinită a dumnezeirii Sale, Hristos se va coborî la iad, va străbate abisul din parabolă și va face posibilă trecerea prin puterea învierii Sale. Abia astfel degetul lui Lazăr va deveni eficace.
Bogdan Tătaru-Cazaban este preot și cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).
