Raiul înghețat

În Pseudodoxia Epidemica (1646), Sir Thomas Browne, un eseist drag lui Thoreau, scrie că autori de venerabilă autoritate, precum Pliniu, Seneca, Sf. Augustin și Grigorie cel Mare, credeau că cristalele sînt „nimic altceva decît gheață sau zăpadă solidificate și congelate de trecerea timpului pînă dincolo de posibilitatea de lichefiere”. Parte a acestei tradiții – afirmînd că etimologia cuvîntului „cristal” vine din verbul grecesc krustaimein, adică „a îngheța” și substantivul înrudit krustallos, adică „gheață” – este și Sf Ieronim, care, comentînd cartea biblică Iezekiel, a transpus evreiescul qerah („gheață”) în latinescul crystallus. Acest profet a avut viziunea unui car cu patru roți enorme și patru creaturi stranii pe cerul Babilonului, deasupra cărora se afla un cîmp de gheață (qerah, krustallos, crystallus)*. Creată de Dumnezeu cînd a despărțit apele de jos de partea de sus, conform Genezei, această rețea înghețată, acest prag ca de pietre prețioase (traducerea din Biblia King James spune „terrible crystal”) strălucește între aceste forme rotitoare și „ceva care semăna cu un tron” aflat deasupra. Separînd, dar și unind cerurile cu pămîntul, acest spațiu de graniță de gheață este un fel de canal transparent care unește pe Iezekiel cu Dumnezeul lui misterios. Moștenind cumva rolul și responsabilitatea lui Iezekiel, Ioan în Apocalipsa lui are de asemenea experiența unui cer înghețat. La începutul viziunii sale, el vede înaintea tronului cerurilor „o mare ca de sticlă, asemenea cu cristalul”, adică krustallos. Mai tîrziu, ajungînd să vadă Noul Ierusalim, Ioan compară splendoarea orașului cu piatra de jasp care strălucește precum cristalul de gheață.**

În aceste texte profetice, sensul cuvîntului „cristal”, fie că se referă la gheață, fie că se referă la piatră, este optic. Privind printr-o prismă strălucitoare, profetul, ca un fel de prezicător, sesizează destine ezoterice și misterii divine. Deloc surprinzător, Emanuel Swedenborg, văzătorul de îngeri și veritabil erou al clarvăzătorilor romantici, și-a început cariera ca un cristalograf interesat de citirea legilor universului în cristalele gheții. Înainte ca iadul și raiul să-i populeze viziunile, Swedenborg a scris în 1721 un tratat despre cristale intitulat Principiile chimiei. În această lucrare, Swedenborg a formulat o ipoteză care a preocupat oamenii de știință pe parcursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea: minuscula geometrie interioară a cristalelor este un fel de poartă de intrare către monadele esențiale ale cosmosului constituind moduri în care aceste monade se combină. Luînd în serios această problemă (care a fost explorată științific de René-Just Haüy, Eilhardt Mitscherlich, Humphry Davy, John Herschel și Michael Faraday), pe tot parcursul anilor petrecuți la Concord (1837-1844, n. tr.), Thoreau credea că, în ciuda geometriei lor reci, cristalele sînt vii și cresc sub puterea unui principiu vital. Om de știință și profet, Thoreau înțelegea cristalele gheții ca pe un microcosmos revelator pentru reconfirmarea legilor naturii, dar și pentru mistere neliniștitoare. Contemplînd prisma înghețată a suprafețelor rectangulare, el vedea o regularitate confortabilă – lumea ca o structură geometrică. Și totuși, contemplînd mai adînc în interiorul cristalului, în reflecțiile și refracțiile lui jucăușe, vedea culori blurate și imagini care te șochează – universul straniu al viziunii sacre. El a înțeles despre cosmos că are o natură duală: legitate și enigmă, organizare și, totuși, abisal. Astfel, cristalografia lui Thoreau merge mult dincolo de înghețul de dimineață. Se deschide într-o teorie a previziunii, o istoriei opticii, a afinității electromagnetice și a arhetipurilor botanice – spre o poezie a naturii și, în același timp,  spre o natură poetică.

(fragment din The spiritual history of ice. Romanticism, science and the imagination de Eric G. Wilson, Palgrave Mcmillian, 2003, traducere de Sever Voinescu)

* În versiunea ortodoxă românească a Bibliei se spune să era „un fel de boltă, întinsă sus, deasupra capetelor lor, care semăna cu cristalul cel mai curat”. (n. tr.)

** În versiunea ortodoxă românească a Bibliei se spune că lumina cetății „era asemenea cu cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul”. (n. tr.)