Cum citim Biblia?
Se spune despre cărți că au destinul lor. Citatul habent sua fata libelli, un vers dintr‑o gramatică în versuri scrisă de Terentianus Maurus cîndva în veacurile al II‑lea sau III‑lea, este preluat, vehiculat, parafrazat și a ajuns un loc comun în mai toate culturile lumii. Citatul, însă, e puțin înșelător pentru că întregul vers al lui Terențiu sună așa: „pro captu lectoris habent sua fata libelli“, ceea ce înseamnă că după capacitatea cititorului, cărțile au destinul lor. Las deoparte faptul că autorul se referă la libelli, folosind așadar pluralul diminutivat al substantivului liber, care înseamnă „carte“. Așadar, Terențiu pare că se referă, mai precis, la cărțulii, deci la lucrări de genul pamfletelor sau al sumarelor și rapidelor considerații, cum am zice azi, nu la cărți masive, importante și impozante, la tratate sau la texte sacre. Chiar dacă unii dintre noi cred astăzi contrariul, nu toate cărțile sînt la fel, nu toate sînt, neutru și tehnic vorbind, texte. Unele sînt mai mult decît texte, altele sînt cu totul altceva decît texte. Dar nu acest diminutiv este esențial pentru gîndul gramaticului latin; esențial este că destinul cărților se leagă direct de capacitățile de empatie și înțelegere ale cititorului.
Cărțile, așadar, nu au un destin prestabilit, fatal, în sensul trivial‑omenesc, ci un destin care le este direct construit de capacitățile cititorului. Iar cu adevărat uimitor, poate, este că, în acest vers latin, autorul nu apare menționat ca avînd vreun rol în destinul cărții. Consecința acestei observații este imediată: de fapt, cartea se confundă cu autorul, autorul și cartea lui sînt una. S‑a scris mult despre tema fascinantă a legăturii dintre autor și carte, și nu vreau să insist acum pentru că altul este subiectul meu. Spun doar că poate cea mai bună clarificare a citatului tocit deja pînă la unanima eroare de înțelegere am găsit‑o la Umberto Eco. El spune undeva așa: „Cărțile împart destinul lor cu cel al cititorilor“. Legătura destinală dintre cititor și carte este, de fapt, sensul cel mai profund și, cred eu, cel autentic al versului lui Terențiu. Cărțile pe care le citim ne influențează drumul în viață – asta știe deja toată lumea –, dar la fel de adevărat este că suma drumurilor în viață ale cititorilor unei cărți influențează, de nu chiar alcătuiește la modul cel mai direct destinul acesteia. Iar drumurile vieții sînt povești de viață. Poveștile din cărți devin, astfel, poveștile de viață ale cititorilor; cuvintele din cărți generează, astfel, viață.
Îmi veți scuza această mică digresiune de început, dar mi se pare că e importantă pentru a mă face mai bine înțeles în cele ce urmează. Mai ales că mă voi referi la o tradiție enormă, vastă, splendidă, dar și imprecisă, cu un contur subțire și foarte flexibil ce se originează în ceea ce cred că este de departe cea mai importantă carte a istoriei lumii: Biblia. Și ar mai fi de spus că destinul fabulos al acestei cărți s‑a împletit cu destinul lumii într‑un mod atît de direct, atît de evident, încît cei care cred că, de fapt, oamenii și cărțile sînt două categorii distincte, că viața n‑are de‑a face cu cărțile, iar cărțile oferă o versiune uscată, bidimensională, ireală a vieții, sînt reduși la tăcere.
Așadar, ce așteptări trebuie să avem cînd citim Biblia? Ce este, de fapt, Biblia? Fiind un text revelat, o sfîntă scriptură, cu un impact atît de puternic asupra istoriei lumii, oamenii se apropie de ea cu felurite așteptări și, din păcate, cele mai multe sînt greșite. Aș spune că una dintre cele mai importante încercări ale credinței stă chiar în asta: cum citim Biblia? Crezi în Dumnezeu și atunci venerezi această Carte, o fetișizezi, te duci la ea ca spre un oracol. E sigur că această carte îi spune unui credincios totul, adevărul întreg, dar tendința omenească de a considera adevărul sub aspect factual îl pune pe credincios într‑o încurcătură. O să urmez și eu, rapid, avertismentul pe care teologul catolic Wilhelm Tauwinkl îl formulează într‑o carte recentă. Ca să înțelegem ce este Biblia, de fapt, e bine să fim clari cu privire la ceea ce NU este Biblia. Mai întîi, Biblia nu este o carte de științele naturii. Cine citește Biblia ca să combată evoluționismul se plasează greșit, exact ca cineva care citește Biblia ca să o combată cu evoluționismul. În al doilea rînd, Biblia nu este o carte de istorie. Cine citește Biblia ca să afle cum era pe vremea lui Nabucodonosor sau pe vremea lui Irod și‑a ales sursa la fel de prost precum altul își alege Biblia ca țintă a reproșurilor pentru că nu redă exact cum era pe vremea lui Nabucodonosor sau pe vremea lui Irond. În fine, Biblia nu este o carte care prezice viitorul, deși spune cum se va încheia timpul nostru. Mai precis, Biblia ne spune cum se va încheia viitorul, dar nu ne spune cum va fi viitorul.
Atunci, ce este Biblia? Încerc să continui gîndul teologului și răspund. Biblia este povestea legăturii dintre Cer și Pămînt, dintre oameni și Dumnezeu, dintre cele văzute și cele nevăzute, dintre viață și moarte, dintrzzze natural și supranatural. Este, așadar, o legătură între orizontala lumii noastre și verticala Creației divine, o punte între dimensiuni ontologice diferite. Evangheliile toate conțin această fermecătoare combinație între viața cît se poate de reală și supranaturalul dumnezeiesc, indus în narațiuni de prezența eroului lor principal, Iisus Christos. Evangheliile, mai ales, au uimitoarea însușire de a putea să așeze în coerență, în firesc, naturalul și supranaturalul arătîndu‑ne că, de fapt, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu există natural și supranatural. Granița dintre natural și supranatural este o invenție a oamenilor, este iluzorie, este precum orizontul – ea se depărtează de noi cu atît mai mult cu cît căutarea noastră rațională merge mai departe. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, totul este un întreg, căci El nu a făcut lumea în evoluție, un element după altul, și nu în separație (nu a zis „acum fac naturalul și acum fac supranaturalul“).
Apoi, Biblia este, cred, cea mai puternică reprezentare a sumei conflictelor și tensiunilor etice care frămîntă sufletul unui om. E bine sau nu e bine ce fac? E bine sau nu e bine să fac așa ori să fac altminteri? Totuși, mă grăbesc să subliniez, Biblia nu este un manual de etică. Reguli etice și de comportament se pot desprinde, firește, din textul biblic, după cum porunci cu încărcătură etică abundă în Biblie. Dar mai important este că Biblia urmărește tensiunea marilor întrebări și nu ne dă răspunsul negru pe alb, ci ni‑l sugerează oferindu‑ne perspectiva, punînd totul în orizontul mîntuirii. Avem azimutul care ne așteaptă: e mîntuirea. Răspunsul la întrebarea „E bine sau nu e bine ce fac?“ îl dăm noi gîndindu‑ne cum să facem să ajungem acolo. cum ajungem acolo.
În fine, Biblia oferă chei de în-țe-legere a lumii. Astfel, Biblia ser-vește enorm rațiunii umane, deși în ea se vorbește tot timpul despre cre-dință. Bineînțeles că orice proces de înțelegere este o victorie a micii noastre rațiuni, căci este rezultatul unui efort mental. Biblia potențează enorm capacitatea minții noastre de a înțelege prin punerea ei în directă legătură cu sufletul și, mai ales, prin punerea ei în contemplația eternității acestuia. Biblia vorbește mai ales sufletului, îl hrănește, îl întărește, dar primul rezultat al lecturii ei este o deschidere formidabilă a minții spre perspective la care, singură, mintea n‑ar fi putut ajunge.
Pe de altă parte, tentația de a citi Biblia ca pe un text pur literar, plin de metafore, figuri de stil și simboluri, este foarte mare. Întîi, această tentație este dată de frumusețea estetică a textului. Apoi, ea pare chiar stimulată de vorbele Mîntuitorului care ne spune că el nu vorbește despre lumea asta, prin urmare cele ale lumii acesteia, inclusiv cuvintele, trebuie mereu înțelese dimpreună cu sensul lor figurat, mai înalt. Însă această tentație trebuie ținută în frîu, dacă vrem să înțelegem ce vrea să ne spună Biblia, de fapt.
Sigur că poți să citești Biblia avînd mare grijă să nu înțelegi nimic din ea. Cum fac, de pildă, cei care îi vînează inadvertențele interioare, aparentele sau realele contradicții evenimențiale din Evanghelii sau aparentele disonanțe în spusele lui Christos. Biblia nu este un tratat de logică și nici măcar un tratat. Dacă îi cauți contradicțiile nu ajungi prea departe, vei constata că e pe atît de contradictorie pe cît ești tu sau sîntem noi toți. Însă e foarte posibil ca cei care citesc Biblia avînd mare grijă să nu înțeleagă nimic din ea să o facă nu din frondă sau din cine știe ce convingere umanist‑filozofică, ci din frică. Și este de spus imediat că Biblia nu este o carte înfricoșătoare. Dimpotrivă.
Zaharia S. Cotoi este realizatorul emisiunii Europa Christiana la postul Trinitas TV.
