Teodor BACONSCHI

O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.

Vă invit să poposiți la „Spațiile Oravitzan”, inaugurate în contextul Timișoara, Capitală Europeană a Culturii.

Colac peste pupăză, există și femei ortodoxe care promovează misoginismul în numele smereniei!

Nu e întîmplător că Alexandria, ca focar teologic, i-a „dat” lumii și pe unii dintre cei mai de seamă Părinți ai Bisericii, și pe unii dintre cei mai redutabili „ereziarhi”.

M‑a inspirat mereu afinitatea spirituală dintre stoicism și creștinism.

Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.

Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.

Prima culegere românească de eseuri datorate Virginiei Woolf a fost tălmăcită de Petru Creția și a apărut în 1972.

Și cu folosul obscur al unor actori geopolitici toxici, precum Iranul ayatollahilor sau Rusia lui Putin.

E ciudat să-ți imaginezi vremea cînd oamenii Bisericii erau chiar cultivați, pentru că n-ar fi avut altfel loc în rîndurile (totuși, privilegiate) ale clerului secular sau monahal.

Evident că această „politică a struțului“ întristează, alienează și generează frustrări deloc potrivite cu idealul nostru afirmat de comuniune și creativitate liberă.

Cu privirea de acum, deplîng rigidul maniheism al dualității sat-oraș.

Trebuie să consemnez și ceva pozitiv despre generația episcopală pe care am prins-o în anii aceia de tinerețe cenușie, dar plină de vitalitate.

Tot ce putem face e să ne lăsăm adoptați „la distanță” de acești trăitori îndepărtați, a căror luciditate sfidează timpul.

Dacă nu simți că întrupezi (cu toate păcatele tale) atît prezentul, cît și viitorul creștinismului, Duminica ta se va stinge.

Așa să fie, dar va fi oare așa fără ca fiecare dintre noi să purceadă pe această cale dificilă?

„Lacrimile de bucurie” consemnate în celebrul „memorial” al lui Pascal nu au nimic lacrimogen, căci atestă pulsația mistică, total străină de ispita autocompătimirii.

Domnule Wang, vă așteptăm nerăbdători contribuțiile la o teologie românească deopotrivă doctă, realistă și pe deplin europeană...

Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...

„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!

Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.

Va fi oare (măcar) următoarea generație capabilă să revină la urbanitatea intrinsecă a credinței care celebrează laolaltă Adevărul, Frumosul și Binele?

Există destule motive pentru a serba Sfintele Paști împreună cu catolicii și protestanții, sau măcar în același timp...

N-ar fi îndreptățiți cei cotropiți să susțină, cu tot cu Conferința lor episcopală, că Sfîntul Părinte a luat-o complet razna și a trădat învățătura lui Iisus Hristos?

După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.

Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.

Datorită doctului comparatism filologic practicat de Alin Suciu, fizionomia creștinismului de limbă coptă recapătă un contur pregnant, dincolo de marile noastre amnezii și de viclenia istoriei.

Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt.

Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.

Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.

Finala Franța-Argentina a avut și ea un aer grandios, de apoteotică încleștare mitico-religioasă.

Pe firmamentul filozofiei europene din veacul 20 au strălucit cel puțin trei gînditoare evreice, ardente și tributare unui inerent „feminism” axiologic

Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.

Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.

Ca să-l redescoperi tihnit pe Stendhal trebuie să-ți placă edițiile lui din colecția Folio Classique (Gallimard) și să practici obiceiul de a zăbovi prin cafenele, cu un stilou fluent și un carnețel Moleskine.

Desigur că elita intelectuală a României nu e clasată pe „sectoare” confesionale, însă reprezentanții săi interesați de faptul religios (și cu atît mai mult slujitorii altarelor) proiectează în scrierile lor ceva (mai mult) din mediul eclezial de apartenență.

Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.

Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.

Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.

Poate că, într-o zi nu prea îndepărtată, vom avea în românește textul integral al Bibliotecii lui Photios (pe care manualele noastre de bizantinologie îl numesc, mai neaoș, Fotie).

Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.

„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.

Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.

Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.

Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.

Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.

Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.

După trei generații sovietice, rușii au înlocuit marxism-leninismul prin instrumentalizarea Ortodoxiei ca discurs filetist antieuropean.