Tiparul și Cartea cărților
Un valoros instrument de lucru pentru umaniști este volumul Lianei Lupaș De la Gutenberg la Internet. O istorie a Bibliei în era tiparului (Ratio et Revelatio, 2022). Casa orădeană și-a obișnuit publicul cu un catalog ecumenic, atent selecționat, de teologie, spiritualitate, istorie, exegeză și apologetică, așa încît apariția semnalată aici e naturală sub egida ei. Pe de altă parte, nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute. Nu-i greu să presupui că – în pofida celebrei „aroganțe” comise de John Lennon atunci cînd i se lăuda unui reporter că The Beatles au ajuns „mai cunoscuți decît Iisus Hristos” – Biblia rămîne cea mai citită carte din toate timpurile. Nu atît pentru că tezaurizează Cuvîntul lui Dumnezeu, transcris pentru omenire grație autorilor inspirați de Duhul Sfînt (așa cum afirmă creștinii rezonabili, indiferent de confesiune), cît pentru că ea a devenit, încă din secolul IV – cînd a fost fixat canonul biblic –, „marele cod” al civilizației europene. De vreme ce numai această civilizație din jurul Mediteranei s-a globalizat, era normal ca textul ei sacru să cunoască o circulație universală, exponențial stimulată după veacul al XVI-lea prin inventarea tiparului mobil.
Liana Lupaș se dovedește cu siguranță omul potrivit pentru a ne povesti această aventură, în dubla sa calitate de doctor în filologie clasică și curator al Societății Biblice Americane din Philadelphia, unde a lucrat între 1991 și 2016, după ce, în 1984, părăsise deopotrivă Institutul de Lingvistică al Academiei și comunismul românesc. Autoarea procedează cronologic – pornind de la „copilăria tiparului” (1450-1500) – pentru a străbate pe secole restul duratei, pînă la momentul contemporan. E interesantă împletirea dintre decorul filosofic, politic, economic sau tehnologic al fiecărei epoci și tălmăcirile Sfintei Scripturi. La fel de pasionantă mi se pare sincronizarea dintre expansiunea geografică a Occidentului și efortul de traducere a textului sacru în limbi vernaculare din ce în ce mai „exotice”. De la prețioasele incunabule („rubricate” artizanal) sau edițiile poliglote (amintind Hexapla origeniană) și pînă la tirajele de masă practicate de „Societățile biblice” protestante din perioada victoriană, „traducerile Bibliei au contribuit în mod semnificativ la propagarea creștinismului, la diseminarea scrisului și la crearea unor limbi literare în multe dintre țările lumii”, scrie autoarea noastră, înainte de a remarca faptul că „informațiile culese de traducătorii Bibliei au stimulat progresul unor discipline ca etnografia și lingvistica”, deschizînd calea multor schimburi interculturale altminteri imposibile.
Fiecare fișă dedicată limbilor în care s-a tradus Biblia ne dăruiește un rezumat genealogic al isprăvilor cultice și de cultură ale respectivului idiom din ultimii 500 de ani. În funcție de circumstanțe (detenta rețelelor misionare, bugetele & resursele filologice disponibile), traducerile au vizat idealul de a traduce integral textul sacru, limitîndu-se uneori la cărțile Noului Testament, asociat cu Psalmii, sau chiar la cele patru Evanghelii canonice. Fie că limba în care se făcea traducerea era rudimentară sau sofisticată, ne putem lesne imagina dificultățile întîmpinate de tălmăcitori, din mii de rațiuni topice, stilistice sau conceptuale. Cum să dai Prologului Evangheliei după Ioan un echivalent convenabil în graiuri precum makassar, koho, palpa, fang, dakota sau cabecar? E suficient să ne amintim tribulațiile iezuiților portughezi sau spanioli în China pentru a ne reprezenta obstacolele întîmpinate de alți misionari creștini în spații și mai îndepărtate, din Oceania, pînă în Amazonia! Statisticile plasate de Liana Lupaș la sfîrșitul volumului sînt de aceea elocvente: există 3.415 limbi (acoperind circa șapte miliarde de vorbitori) în care s-a tipărit pînă acum o traducere biblică integrală sau parțială și încă 3.945 de idiomuri & dialecte (reprezentînd circa 200 de milioane de vorbitori) pentru care mesajul Scripturii a rămas tăcut.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
