Miracolul mirării

Pe firmamentul filozofiei europene din veacul 20 au strălucit cel puțin trei gînditoare evreice, ardente și tributare unui inerent „feminism” axiologic, fără să devină sclavele cutărei ideologii și gata să se lupte, prin idei clare, cu obscuritatea demonică a totalitarismelor siameze: nazismul & comunismul. Cititorului îi vor fi venit deja în minte Simone Weil, Hannah Arendt și Jeanne Hersch (iar nu Susan Sontag, briliantă, însă captivă într-un sofisticat narcisism intelectual, drapat în scenografia cauzelor nobile). Toate trei proveneau dintr-o veche burghezie europeană, al cărei crepuscul apare cel mai bine surprins de Stefan Zweig și, pînă la un punct, în scrierile lui Thomas Mann. Tustrele au scris cărți majore, au mărturisit exemplar și au apărat umanismul în vremuri de inumană derivă societală, dovedind simultan o rară modestie și o tragică luciditate. 

Nu mi-am propus să le evoc laolaltă decît pentru a pune sub semnul acestei constelații oportuna reeditare a cărții lui Jeanne Hersch, Mirarea filozofică. O istorie a filozofiei (Humanitas, 2022). E o lucrare de popularizare, fără pretenția de a livra cronica gîndirii apusene în cheia unui aparat conceptual personal. Volumul reunește foste emisiuni radiofonice menite să prezinte publicului educat, dar „nespecialist”, operele acelor autori fără de care nu poți cuprinde judicios fresca mentală a destinului occidental. Din pură inerție iluministă, lipsesc din sumar Părinții greci ai Bisericii, așa că rămînem și aici singuri cu o Europă latină, etnocentric redusă, în ce privește Evul Mediu, la Augustin și Thoma d’Aquino. Însă nici Blaise Pascal nu e invitat, ca dovadă că orice „panoramă” nu e decît o antologie subiectivă.

Întrucît istoria filozofiei reprezintă un gen abundent, care implică el însuși o povestire (așa cum magistrul meu, Michel Meslin, a redactat, pentru sinteza găzduită în „Bibliothèque de la Pléiade”, o istorie a istoriei religiilor), selecția operată de Jeanne Hersch rămîne una printre altele, urmărind marile nume din canonul școlar, de la Thales din Milet, pînă la Husserl, Jaspers și Heidegger: pare un soi de ironie postumă la adresa lui Hegel, căruia i se spune astfel că, într-adevăr, filozofia și-a atins apogeul în Germania, însă nu prin el). Originalitatea autoarei recomandate aici ține de geniul simplității (niciodată simpliste), de talentul narativ și de insistența asupra mirării ca sursă și condiție a oricărei reflecții despre divinitate, om, lume, cunoaștere, morală și arta conviețuirii în cetate, fie aceasta sub forma pretins exhaustivă a „sistemului” ori sub una fragmentar-eseistică. De mirare este însuși faptul că scrieri reputat impenetrabile pot realmente fi reduse la un mănunchi de idei, de teze și perspective accesibile „profanilor”. O asemenea lectură epurată, care profită de reculul istoric, e pesemne cea mai sigură metodă de a-i împrieteni cu filozofia pe cei – evident majoritari – care nu se manifestă „profesional” în sfera ei adesea prolixă, dar au bunul-simț de a respecta creația filozofică, fără să o caricaturizeze ignorant și populist. 

Din portretele schițate de Jeanne Hersch rezultă că marii gînditori au fost sincer obsedați de căutarea adevărului și că respectivul impuls gnostic nu lasă pe nimeni întreg: mai toți au preluat influențe sau au combătut adversari, socotindu-se totuși ca începători de lume și vîrfuri supreme, chit că știau – dacă nu din apologetica primelor veacuri creștine, măcar din anecdotica lui Diogene Laerțiu – că mintea umană e nestatornică și că diversele doctrine pe care le-a produs se bat cap în cap. Pe de altă parte, fără mirarea filozofică, teologii sînt în stare să confiște sau să mutileze pînă și revelația supranaturală, așa că numai gînditorii autonomi protejează de fapt măsura etică și elanul cognitiv specifice lui homo sapiens, îngăduind implicita noastră justificare în acest solitar ungher al Universului. Dogmatic vorbind, filozofii alcătuiesc o sectă pestriță de ereziarhi a căror ferocitate speculativă asigură condimentul vital al conștiinței de sine. Cu mintea lor iscoditoare, ei fac mereu diferența dintre insuficient și indispensabil...