Lavra Pecerska nu mai face parte din russki mir

Orice război e și unul pentru aproprierea unor locuri simbolice, încărcate de istorie și sacralitate. Un asemenea perimetru este și Lavra Pecerska, din Kiev. Un spațiu arhetipal, fondator, deci un izvor de legitimitate care, în lumea ortodoxă, poate fi comparat numai cu Muntele Athos sau cu vechiul „Țarigrad”, redus astăzi la modestul Fanar, unde s-a refugiat Patriarhia Ecumenică după catastrofa de la 1453. Am fost mai demult într-o vizită la Kiev, pe cînd căutam o cale de dialog mai serios cu „partea ucraineană”. Cu acel prilej, am ținut, firește, să vizitez faimoasa mînăstire, adevărata matrice milenară a creștinismului slav (deși slavii sud-dunăreni au intrat în orbita Bizanțului înaintea deciziei prințului Vladimir de a adopta noua religie, în anul de grație 988). Ansamblul este, într-adevăr, impresionant, înfățișînd pelerinilor o colecție de biserici din felurite veacuri, minunate icoane și odoare liturgice, un sistem cam lugubru de catacombe, nenumărate chilii rupestre și o formidabilă „arhivă” de relicve ale sfinților venerați în zonă, cu tot cu istoria lor ascetică și aventurile lor politice destul de accidentate. Lavra Peșterilor a fost un reper și pentru Moldova medievală, nefiind de mirare că învățatul mitropolit Petru Movilă – fondatorul Academiei teologice kieviene – a dorit să fie înmormîntat aici. Legăturile isihaștilor athoniți, moldoveni și ucraineni, reuniți de sfîntul Paisie Velicicovschi în „noua lavră” de la Neamț, sînt de asemenea solid documentate, constituind o frumoasă pagină din cronica acelui „Byzantine Commonwealth”, subtil evocat în lucrarea clasică a lui Dimitri Obolensky. 

Iată însă că Putin, cu invazia lui barbară asupra Ucrainei, a reușit să tulbure și pacea Lavrei Pecerska. Bolșevicii au distrus cu nemiluita biserici și mînăstiri: era o chestiune programatică, rezultată din jubilația profanării și afirmarea brutală a doctrinei marxist-leniniste, care paria, „progresist”, pe mult lăudatul „ateism științific”. Nu puteai să te aștepți la altceva de la ei! Putin, în schimb, e bisericos rău. Nici un moment al celor două decenii de cînd conduce Federația Rusă n-a fost paralel cu Ortodoxia sau împotriva ei, tocmai pentru a dovedi că în imensa țară cu 11 fuse orare s-a petrecut o renaștere imperială, sau măcar o clară schimbare de regim. Asta pînă în ziua funestă de 24 februarie 2022, cînd armatele Rusiei „pravoslavnice”, binecuvîntate de Patriarhul Kirill Gundiaev, au declarat zeci de milioane de ortodocși ucraineni drept „fasciști” manipulați de Occidentul decadent. O prostie mare cît casa, dacă ne gîndim că majoritatea lor se aflau de multe secole sub oblăduirea Patriarhiei moscovite. Și că agresiunea declanșată de Putin va accelera inevitabil ruptura dintre cele două Biserici odinioară surori. 

În vreme de război, cu o țară semidistrusă și imense jertfe umane, sentimentul național ucrainean s-a prefăcut în naționalism combativ, așa că serviciile secrete și armata au scos – inclusiv printr-un proces penal – monahii rusofoni & rusofili din Lavra Pecerska. Nu știm cum vor fi înlocuiți, dar e clar că propaganda lor pro-Putin a fost asimilată unui act de trădare, tratat ca atare. Nu s-a văzut de mult – dacă s-a văzut vreodată – o mai mare „sminteală” pentru lumea pravoslavnică! De vreme ce Kirill – nefericitul Întîistătător orbit de o lucrativă loialitate față de tiranul de la Kremlin – și-a pedepsit atît de nedrept propriii fii duhovnicești din Ucraina, vom asista la nașterea unei (viitoare) Patriarhii Ucrainene autocefale, deci la finalul epocii de dublă jurisdicție canonică: un proces similar pare să fi început și în Republica Moldova. 

Să ne imaginăm că o țară latino-americană (majoritar catolică) ar invada o altă țară latino-americană la fel de catolică și că Papa Francisc ar binecuvînta agresorul, demonizînd victima. N-ar fi îndreptățiți cei cotropiți să susțină, cu tot cu Conferința lor episcopală, că Sfîntul Părinte a luat-o complet razna și a trădat învățătura lui Iisus Hristos? Este ceea ce se petrece, sub ochii noștri, și în legendarul cadru al Lavrei Pecerska, recuperată de cei care nu mai suportă să vadă în ea simbolul unei tot mai odioase „russki mir”.