Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă, mai pe larg, textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism (definit prin politeismul valorilor & cultul panteist al zeiței Gaia). Occidentalul mediu al veacului 21 e adesea un creștin cultural amnezic, dezvrăjit față de Iluminism și Modernitate, critic discret al capitalismului, fascinat în continuare de exotism și cu preocupări ecologiste, rutinat în conformismul „revoltei“ (care îi dovedește moral „angajarea“), dar nu mai puțin înclinat să ceară statului preluarea oricăror responsabilități din viața reală. Pe acest fundal deopotrivă anxios, răsfățat și suspicios, textele „practice“ ale stoicilor se mulează ca o mănușă de catifea. Dacă, în antichitate, ele consolau o mînă de privilegiați – care plăteau cursuri și aveau răgazul de a căuta înțelepciunea în viață –, astăzi ele au căpătat o notă democratică, destinată publicului larg.
De vreme ce un împărat (Marcus Aurelius) și un sclav eliberat (Epictet) se numără – la extremitățile spectrului social – printre corifeii stoicismului, poate că noua popularitate a doctrinei nu trebuie nici măcar să ne mire. Ba chiar se cuvine să ne bucure, pentru că, prin neo-stoicismul de masă, revine în societățile noastre convingerea că n-are rost să-ți bați capul cu filosofia dacă asta nu-ți face viața mai bună și nu-ți tămăduiește cu adevărat frica de moarte. Din cîte văd, cei mai de soi intelectuali creștini de la noi sînt atît apologeții postmoderni ai unei Evanghelii depolitizate (sau post-imperiale), cît și adepții discreți ai melancoliei stoice. Ambele surse – pînă la un punct complementare – vădesc un oportun realism, cultivă dreapta măsură și moderația, deci îl ajută pe cel ce le frecventează să evite isteriile ideologice polarizante, fanatismul certitudinilor nedisputate și autoîndreptățirea obtuză.
La București, un patron italian – rămas mereu dietro le quinte – a deschis, într-un cartier patriarhal, Seneca Anticafe (librărie & ceainărie cu loc de studiu) și a fondat editura Seneca Lucius Annaeus, unde apar, pe hîrtie reciclabilă, atît antologii din clasici, cît și exegeze stoice moderne. Oferta se bucură de un binemeritat succes, dăruindu-le clienților oaza urbană mult rîvnită și oricine a pătruns în spațiul despre care scriu a detectat acolo un „aer de familie“ bazat pe o delicioasă afinitate intelectuală. Sînt sigur că membrii acestei fraternități informale au notat apariția recentă a masivului volum Epictet, Opera omnia (Polirom, 2022, 626 p.) care strînge pentru prima dată laolaltă, în format bilingv, Conversațiile, Manualul, Fragmente și Gnomologion-ul transmise posterității mai cu seamă prin fidela acribie a lui Arrianus, dar și prin citatele găsite la alții (Aulus Gellius, Stobaeus, Arnobius etc.). Întreprinderea este integral asumată – traducere, studiu introductiv, repere cronologice, note și indici – de către filologul Cristian Bejan, care a dăruit culturii române și tălmăciri din Augustin, Marcus Aurelius, Toma de Aquino și Anselm de Canterbury, cuplînd astfel pasiunea umanioarelor cu aceea față de scolastica latină.
Scrierile lui Epictet au mai fost redate în românește, inclusiv prin strădania excelentei Ioana Costa, însă avem acum la îndemînă corpus-ul complet, cu textul grecesc alături, ceea ce va face din isprava lui Cristian Bejan, pentru o bună perioadă, ediția de referință. A răsfoi agale acest ansamblu sapiențial (eventual într-un balansoar așezat pe terasa unei case de munte) mi se pare irezistibil și pesemne că nu sînt sigurul subiect al unei asemenea reverii. Într-adevăr: găsim în textele lui Epictet lapidare consilii practice, o ironie pedagogică de mare finețe, tabloul implicit al moravurilor romane din vremea împăratului Hadrianus (amorul lui Yourcenar!) și un rezervor atemporal de bun-simț, din care tragem folos la tot pasul. Vă las – pour la bonne bouche – în compania unui pasaj din Gnomologion, 35: „Pe interlocutorul tău examinează-l pe trei planuri: sau ca fiind mai bun, sau ca fiind inferior, sau ca fiind egal; dacă îl descoperi mai bun, trebuie să-l asculți și să-i dai dreptate; dacă îl descoperi inferior ție, trebuie să-l convingi; dacă îl descoperi egal ție, trebuie să stai de vorbă cu el. Și niciodată nu va exista motiv de ceartă“.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
