Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante. Începem să o reconstituim serios abia de cîteva decenii, prin studii care descoperă chipurile grotești ale antisemitismului (economic, teologic sau naționalist), dar și perioadele de acalmie constructivă și relativă libertate democratică. Sub impactul cultural al integrării europene, se (re)constituie sub ochii noștri atît arhiva ororilor – pogromuri, legislații antisemite, persecuții politice –, cît și galeria personalităților evreiești definite printr-o eminentă contribuție la ridicarea României moderne. Din acest ultim unghi, fiecare nouă recuperare primește o certă valoare memorială și pedagogică, lucrînd terapeutic la însănătoșirea ethos-ului nostru public, după succesivele dictaturi care i-au alterat integritatea.
În respectiva logică a restituției și reparației morale trebuie situat volumul Iuliu Barasch. Un iluminist evreu în Țara Românească, apărut sub coordonarea profesorului dr. Irinel Popescu și a eruditului cercetător Lucian Zeev-Herșcovici (Editura RAO, 2022, 536 p.). Protagonistul acestei biografii complexe, care ambiționează să redea atît parcursul profesional al unui medic (ocupat și cu popularizarea științei), cît și lupta pentru emancipare a unui intelectual sefard, cu o formație tipic pozitivistă, merita scos din uitare atît ca figură exemplară pentru comunitatea sa, cît și ca punte vie între români și evrei, în perioada de modernizare cultural-instituțională din Valahia și Moldova veacului al XIX-lea.
În oarecum scurta sa existență (1815-1863), Iuliu Barasch a studiat medicina și filosofia la Leipzig și Berlin, fixîndu-se apoi la Iași și București, deși ar fi găsit o ambianță mai tolerantă (și mai prosperă) în Belgia sau Țările de Jos. Opțiunea lui a atîrnat greu în cele două principate danubiene, unde generația pașoptistă avea un spațiu de manevră reformatoare mai amplu, căci, acolo, totul se afla la începuturi... Prin propriile acțiuni filantropice și scrieri (poliglote), Iuliu Barasch a participat – pe seama moștenirii lui Spinoza și Humboldt – la cristalizarea unei elite iudaice deschise către științele naturii și a servit simultan idealul universalist al Luminilor, atît de important în dezvoltarea intelectuală a societății românești, adică la ieșirea ei, neo-renascentistă, dintr-un Ev Mediu prelungit artificial.
Lectura volumului – la redactarea căruia au luat parte (alături de distinșii coordonatori) Jean-Jacques Askenazy, Octavian Buda, Ștefan Petrescu, Lidia Trăușan-Matu, Lya Beniamin, Felicia Waldman și, cu un Epilog, Ioan-Aurel Pop – acoperă poliedric și detaliat un pasionant capitol de istorie spirituală, culturală și științifică europeană, oferindu-i cititorului contemporan panorama confluențelor fertile dintre diferite curente ale iudaismului, evoluția cercetării medicale din țara noastră și dimensiunea militantă a unei emancipări civice de care aveau să profite deopotrivă evreii și românii.
Iuliu Barasch a practicat medicina atît ca generalist, cît și ca oculist și epidemiolog, a fondat revista Isis sau Natura (publicată în caractere chirilice și anticipînd, în spiritul vremii, colosala carieră a viitoarei reviste Nature, cu pleiada ei de periodice specializate) și a fondat primul spital pediatric din Țara Românească. Cu titlu aparent anecdotic, merită să amintim și faptul că în casele construite de el avea să funcționeze teatrul Barascheum, strămoș al actualului Teatru Evreiesc de Stat. În doctorul Iuliu Barasch se încarnează exemplar dialectica geniului iudaic, bazată pe alternanța între fidelitatea literală (uneori bigotă) față de tradiție și energia vizionară, cu impact „ecumenic”. Ar fi deci nu doar ingrat, ci și indecent să nu recunoaștem în sfîrșit rolul său personal – și, prin el, pe acela al comunității evreiești de la noi – în cristalizarea statului modern, funcțional și civilizat pe care – neuitînd paranteza hidoasă a totalitarismelor de dreapta și de stînga – ne străduim pînă azi să-l transformăm într-o patrie demnă de efortul fiecărei noi generații și de stima celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Dincolo de inerția blamabilă a prejudecăților obtuze, a stereotipurilor ostile și a polemicilor interreligioase inculte, cartea recomandată aici ne predă o lecție perenă de umanism cu deloc paradoxale rădăcini iudeo-creștine.
