Scopul meu ești Tu

Martin Buber (1878-1965) și-a croit o posteritate de înțelept „ecumenic” mai ales prin cea mai durabil populară scriere a sa, numită Eu și Tu. Autorul ei a avut darul de a reuni dimensiuni intelectuale și spirituale îndeobște disparate: autoritate în raza iudaismului hasidic, plin de parfumul existențial al unei tradiții talmudice scutite de crispări „integriste”, filozof cu școală germană de secol 20, promotor al unui sionism ponderat și exponent al deschiderii interreligioase. Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă. Prin suma dinamică a respectivelor ipostaze, Martin Buber a reușit să evite deopotrivă „chichițele” unui anume ritualism rabinic, excesele adesea lamentabile ale oricărei viziuni religioase străine de raționalitatea gîndirii autonome, stridențele militante ale politicii partizane și plutirea vagă într-un ethos „meta-confesional” fără ancore doctrinare.

E greu de spus dacă gînditorul nostru a ajuns la personalitatea lui poliedrică după ce a studiat la Viena, Leipzig, Berlin și Zürich – citindu-i și chiar întîlnindu-i pe marii cugetători ai generației lui Heidegger – sau s-a educat în locurile amintite pentru că structura sa de umanist evreu, sincer obsedat de întîlnirea cu Dumnezeu, era deja un dat lăuntric, ereditar. Personal, îl admir pe Buber pentru capacitatea lui de a locui în intervalul dintre angajamentele care confiscă ireversibil, pînă la orbire. El a tatonat toate pistele cunoașterii, fără prejudecăți, chiar dacă această libertate l-a costat antipatia unora dintre coreligionarii săi, printre care și redutabilul Gershom Scholem: nu fusese deja pus și Spinoza într-o situație asemănătoare? Pentru că îmi dau ghes comparațiile, aș aminti-o – în aceeași familie auctorială – pe Simone Weil, cea puternic atrasă de creștinism și totuși mereu gata să rămînă, cu argumente... mistice, dincoace de baia Botezului.

Editura Humanitas a publicat opusul emblematic al lui Martin Buber încă din 1992 (cînd era în fine „voie”), profitînd de măiestria traducerii datorate lui Ștefan Augustin Doinaș, cultivatul poet ce se măsurase cîndva și cu opera de căpătîi a lui Goethe. Recent a ieșit pe piață o nouă ediție, pe care sper să o descopere mai cu seamă cititorii tineri, atît de trist expuși aerului nostru epocal isteric, polarizant și reducționist. Buber scrie aforistic, ajunge direct la țintă și schițează un set de categorii esențiale, încadrabile în orice caz particular. Nu degeaba a fost pasionat de muzica lui Bach, unde găsea rezumatul sonor al infinitului ca deschidere verticală.

Cartea pomenită aici rezistă timpului în primul rînd prin ținuta ei practică, sapiențială. Asemenea stoicilor și Părinților Bisericii, Buber dorea să extragă din faptul religios un îndreptar de viață cotidiană, o cale de urmat, o pragmatică dedicată acțiunii directe. Pe urmele lui Kierkegaard și Șestov, nu era nicidecum pasionat de „sistem”, întrucît socotea că mintea umană caută mai curînd „unitățile vii de relație” decît vreo copleșitoare arhitectură conceptuală. Dialectica dintre Eu și Tu cuprinde întreaga viață autentică, tocmai pentru că se desparte de lumea reificantă a raporturilor impersonale cu autoritățile, obiectele și fantasmele din care sînt alcătuite ideologiile, inclusiv cea nazistă, al cărei bilanț atroce nu l-a împiedicat pe Martin Buber să răspundă afirmativ – cu o serafică seninătate – la întrebarea dacă mai putem crede în Dumnezeu după Holocaust.

Buber înțelegea libertatea ca reviriment, pentru că singurul lucru care-i poate fi fatal omului este să creadă în fatalitate. Nimic – și mai cu seamă „progresul” – nu e ineluctabil, așa cum nu există catastrofă de origine umană capabilă să distrugă radical umanitatea ca relație dintre mine și tine, chiar dacă am fi ultimii locuitori ai planetei. Apocalipsa însăși e o revenire la ethos-ul adamic, o conversație vesperală în grădina lui Dumnezeu, dar și o nocturnă confruntare între Iacob și Înger. Nimic nu este fundamental sau ireversibil pierdut atîta vreme cît eul se răsfrînge în oglinda alterității. Scopul meu ești Tu...

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.