Prietenii latini ai Bizanțului

Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
Theodor Pallady jpeg

Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența. Și tocmai agonia Bizanțului, privit de sus dinspre Roma Renașterii, le-a sugerat apusenilor, inclusiv prin uniatismul habsburgic, același model: dacă e să facă pace interconfesională, creștinii „greci” n-au decît să accepte primatul papal… Abia în modernitate, cu precădere după dezastrul Primului Război Mondial, dar mai ales odată cu Conciliului Vatican II (anii ’60), a apărut un ethos reconciliator. El n-a dus nici azi la reunificarea Bisericilor (sincronă cu unificarea Europei post-comuniste), însă a schimbat atmosfera. Ortodoxia n-a mai fost „schismatică”, iar creștinii orientali au început să fie priviți ca „frați despărțiți”, în timp ce savanții catolici au descoperit, editat și comentat cu tot mai mare aplomb tezaurul patristic de limbă greacă, siriacă, coptă, armeană etc. Din acest nou interes (mai puțin obsedat de prozelitism și de tranșarea disputelor de teologie dogmatică) s-a născut, la mijlocul veacului al XIX-lea, Ordinul augustinian Asumpționist, dedicat dialogului dintre catolici și Bisericile răsăritene. Contribuția acestui ordin savant la dezvoltarea studiilor bizantine a completat fericit efortul teologilor ruși din exilul antisovietic și cel al unor importanți teologi catolici precum Hans Urs von Balthasar, Henri de Lubac sau Jean Daniélou de a construi o imagine occidentală pozitivă asupra Răsăritului creștin, în contrast cu stereotipurile ostile din trecut. 

Stabiliți inițial la Istanbul, dar nu prea doriți acolo de Atatürk, călugării asumpționiști (prezenți din 1923-1924 la Blaj și Beiuș) au răspuns, un deceniu mai tîrziu, invitației lui Nicolae Iorga de a întemeia, la București, Institutul Francez de Studii BizantineAici au creat o faimoasă bibliotecă, ocupîndu-se simultan de educație, caritate și erudiție. Idila ecumenică s-a încheiat brutal, în 1947, cînd noul regim comunist a declanșat persecutarea clerului francez din România, ca preambul totalitar la interzicerea Bisericii Greco-Catolice (1948). Nu a fost o persecuție intermitentă, ci una programatică: ordinul de la Moscova, zelos transpus de comuniștii români, viza completa rupere a țării sovietizate de orice relație cu Sfîntul Scaun Apostolic de la Roma, văzut de propaganda stalinistă ca instrument al „imperialismului anglo-american”. Această percepție deopotrivă incultă și eronată a încetat abia odată cu prăbușirea regimului marxist-leninist, ceea ce explică micul miracol al reinventării comunității asumpționiste (cu o ramură masculină și una feminină) în România. Acum există cîteva mînăstiri, un orfelinat și Centrul „Sfinții Apostoli Petru și Andrei“, care funcționează în retrocedata clădire neogotică a ordinului, la doi pași de Piața Romană din București.  

Am participat în 2011 la redeschiderea Centrului și am revenit acolo deunăzi, alături de Pr. prof. Wilhelm Dancă și dr. Ana Petrache, pentru a face, împreună cu vreo două duzini de laici asumpționiști din Franța, un bilanț de etapă al Mișcării Ecumenice. După cum anticipam, nici vorbă de comuniune euharistică sau unitate efectivă, ceea ce n-a împiedicat evoluția spre o mai creștinească înțelegere mutuală, așa cum se vede și din tabloul ecumenismului local românesc, între vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea (mai 1999) și cea, recentă, a Papei Francisc. Evident, ambele Biserici apostolice au ramurile lor fundamentaliste, deci antiecumenice, însă dialogul teologic continuă, așa cum contactele umane – favorizate de revenirea democrațiilor în Europa de Est – s-au înmulțit promițător, spre îmbogățirea spirituală a celor două comunități și convergenta lor practică apologetică, într-un context cultural secularist. La urma urmelor, asemenea contacte umane directe contează cel mai mult, căci pregătesc calea spre un viitor de conlucrare pastorală, rescriind într-o cheie fraternă milenara cronică a dezbinărilor vanitoase dintre „greci și latini”. Cum ilustrează unica Ortodoxie de matrice lingvistică latină, BOR are chiar un rost esențial în amintitul proces, care servește tot mai necesara coeziune a Europei, amenințată, printre altele, de revizionismul imperial rusesc.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Nicolae Balcescu jpg
Satira de excepție a lui Nicolae Bălcescu despre corupția din România. „Neam de curci” VIDEO
De Ziua Națională a României, Antena 1 a difuzat emisiunea „România, Râzi cu RoaST!”, în cadrul căreia un actor cunoscut l-a interpretat pe marele istoric Nicolae Bălcescu.
Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.