Nevoia unei revoluții a bunului-simț
S-a vorbit despre o religie Woke, la o adică definită ca mistică socială a victimei agresive. Istoricii ideilor și antropologii încă lucizi au descifrat în ritualurile și dogmele acestei mișcări avatarul parodic al unor virtuți creștine care au luat-o razna, propunînd societăților post-industriale și hiper-moderne etica unei toleranțe care exclude și a unei pocăințe care nu iartă. Tot acest bricolaj ideologic smintit a mers repede și prea departe, ajungînd să inspire și caricatura simetrică, a conservatorului conspiraționist, grosolan și ignar. E de găsit aici un cuplu de Grand Guignol format din două figuri siameze, tocmai bune ca masă de manevră populistă pentru niște democrații (occidentale) în vizibilă derivă. Wokester-ul și falsul conservator de grotă nu au însă cum să cîștige partida (adică puterea), în pofida episodului Trump – care n-a inspirat o revoluție conservatoare mondială, ci doar o colecție de gafe incredibile – și a violenței simbolice pe care stîngismul radical o propagă în universități și mainstream media.
Există cred – și mai ales își va face tot mai auzită vocea – și o majoritate de bun-simț, care nu vrea să trăiască într-o lume unde nebunia clinică își ia drept alibi războiul cultural dintre „progres” și „reacțiune”. Cu alte cuvinte, există deja o reacție anti-Woke și una de recuperare a conservatorismului autentic, deci moderat și realist. E totuși absurd să devenim prizonierii unor agende atît de sumare, de isteric banalizate și de artificial opuse atît una alteia, cît și realității umane așa cum o percepe, prin veacuri de acumulare cognitivă și geniu antreprenorial, civilizația euro-americană „clasică”. E inadmisibil să le pregătim următoarelor generații o scenă istorică (și politică) bazată fie pe ficțiunea că totul e un construct social represiv, care trebuie lichidat, fie pe convingerea că esențialul tradiției occidentale trebuie salvat prin izolaționism, construcția de ziduri pe la toate frontierele și dormitul cu pușca sub pernă.
În fruntea campaniei anti-Woke s-a așezat Elon Musk, a cărui celebritate ciufută garantează un impact masiv, mai ales după ce a cumpărat și s-a apucat să reformeze Twitter. N-aș paria doar pe dumnealui, pentru că sînt alarmat de utopia sa transumanistă, hrănită din trăsnăi eugenice și o veselă iresponsabilitate morală față de explozia inteligenței artificiale. Din păcate, mulți anti-Woke – precum sanctuarul Fox News – perpetuează dramoleta maniheistă: nu ajunge să spui că ceilalți sînt idioți ca să regăsești calea dreaptă... În zona reactivă există și elemente mai prudente și mai fiabile. Cînd directorul de la Disney, Bob Chapek, s-a opus unui proiect de lege privitor la educația sexuală în școli (considerat anti-LGBT), guvernatorul Floridei, Ron de Santis (în care mulți văd un viitor locatar al Casei Albe și, dacă îl dușmănesc, un Trump decolorat), a sancționat fiscal grupul media, afirmînd că, „în Florida, politica noastră e fondată pe binele comun, nu pe fantasmele woke ale unor corporații”...
Tot mai multe critici anti-Woke apar în spectacolele unor vedete precum Dave Chapelle, pe care angajații Netflix au vrut să-l scoată de pe platformă, deși face audiențe enorme, sau Bill Maher, prezentatorul de la HBO care, în numele crezului său libertarian, demolează sistematic aberațiile „pre-jigniților”. Și ele nu sînt puține, incluzînd de pildă „revolta” wokistă contra curei de slăbire făcute de cîntăreața Adele (care ar fi declanșat un val depresiv în rîndul persoanelor corpolente) ori New York Times care, în 2020, a evocat „suprematismul alb” de 7.100 de ori...
Lupta pentru recuperarea bunului-simț e departe de a fi cîștigată, de vreme ce mediile academice sînt puternic contaminate de wokism, iar publicul mai slab de înger se conformează, cu teamă, stimulînd apariția unui climat dictatorial. Insist însă asupra obiectivului de a scăpa la pachet de frenezia inchizitorială a sensibleriilor progresiste și de contraofensiva asumată de falsul conservatorism legitimat prin mantre naționaliste, „albisme” din vremea Ku Klux Klan și un limbaj troglodit. Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
