Rezonanța culturală a lemnului
Homo faber a utilizat, firește, toate materialele disponibile. Putem însă surprinde, ca printr-un ochean întors, o revolută eră a lemnului și tocmai despre ea aș face aici cîteva glose nostalgice. O expresie franceză ușor amenințătoare („montrer de quel bois on se chauffe”) se traduce prin etalarea capacităților defensive ale cuiva. În secolul al XVI-lea, cînd a fost notată, formula desemna „natura” unui individ (moravuri & caracter) prelungind semnificația medievală a cuvîntului latin materia (sinonim cu lemnul, deci cu „materialul” prin excelență). Lacustra bacoviană, cu a sa materie plîngătoare, nu e departe, asemenea viorii… Dreptul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, era dulgher, iar textele apocrife ne spun că Iisus Hristos însuși ar fi deprins de la tutorele său legal meșteșugul tîmplăriei. Cert este că, întemeiat fiind pe lignum vitae – Crucea de pe Golgota, ca sursă a Învierii –, creștinismul a fost (cel puțin în primul său mileniu european) matricea unei civilizații a lemnului, de la arhitectura sacră (coborîtă din Norvegia, prin Polonia, spre Maramureș și Oltenia) pînă la habitatul familial, tehnica fortificațiilor și construcția de ambarcațiuni. Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt.
Nordul Europei își exporta acvatic, pe drakkare, masa lemnoasă înspre țările din Sud. N-au făcut asta și țăranii români, convertiți în plutași? Cîte dintre reședințele imperiale otomane nu vor fi avut șarpante din buștenii transportați pe rîurile care coboară din Carpați spre Dunăre și Marea Neagră? Lemnul era fără doar și poate motorul economiei (fiind folosit deopotrivă pentru edificii, unelte, arme, încălzire și artizanat). În acele timpuri, semănam, pe o largă plajă analogică, și cu civilizația rurală din Mississippi, descoperită de călătorii francezi, prin secolele XVI-XVII: amerindienii foloseau desigur argila, pentru olărit, dar zidurile de apărare și casele erau de lemn. În fond, pînă azi, cele mai multe case din SUA sînt făcute din același material!
Prin sorgintea lui vegetală, lemnul este „viu” și „cast”, opunîndu-se simbolic operațiunilor metalurgice, reputate pentru conotația lor alchimică, saturniană & demonică. Nu e de mirare că istoria religiilor e punctată cu arbori sacralizați (ne amintim de druizi) sau alegorici (precum acela al lui Iesei) și nici că lemnul – materie primă a igniției – are o semnificație prometeică. Biblicii „cedri ai Libanului” ornau deopotrivă Templul solomonic de la Ierusalim, cu ai săi heruvimi păzitori ai Sfintei Sfintelor, cît și palatele asiriene, așa cum rezultă dintr-o friză comandată de regele Sargon al II-lea, în Khorsabad-ul irakian. Pînă nu demult singurul combustibil, lemnul permitea domesticirea frigului, creștea rezistența diverselor grupuri umane și inspira expansiunea lor teritorială, inclusiv pe cale maritimă sau fluvială.
În spațiul european, obligația de a construi în piatră apare odată cu explozia demografică din secolul al XII-lea, care a provocat o masivă deforestare, dar soarta umanității s-a despărțit radical de pădure abia odată cu seismul revoluției industriale din veacul al XIX-lea. Au apărut de atunci noi combustibili și forțe de producție mecanizate, care ne-au făcut să mai vedem copaci doar cu prilejul unor excursii în afara orașelor noastre de oțel, beton, sticlă și plastic, sau în parcurile urbane, desenate ca vestigii artificiale ale timpurilor cînd „codrul” (eminescian sau nu) era „fratele” fiecăruia. În prezent, lemnul (și nu doar artefactele prețioase, care țin de arta aproape pierdută a ebenisteriei) a devenit un lux. Casele noastre sînt tot mai pline cu inox sau surogate, iar cataloagele care oferă mobilier din lemn masiv cer și prețuri deloc amicale. Numai ultima noastră (îngustă) „locuință” terestră – și limba de lemn a diplomaților – rezistă neabătut...
Deși suprafața globală împădurită se tot reduce în favoarea extinderii urbane și a suprafețelor agricole, nimic nu exclude revenirea la cutumele constructive pre-industriale. Poate că ecologismul contemporan – acela rațional și moderat, care nu-și propune să salveze planeta prin suprimarea eventuală a umanității poluante – ar putea reorienta societățile noastre spre folosirea preponderentă a lemnului. În fond, nici arca lui Noe nu era construită din altceva.
