Monahi și scribi în Egiptul pre-islamic

Herodot numea Egiptul „un dar al Nilului” și se cuvine să celebrăm în acest tărîm cu mii de chipuri una dintre piesele majore ale imaginarului european. Persia veșnică – în continuă metamorfoză – a fost adversarul ereditar, la limită „exemplar”, al grecilor, romanilor și bizantinilor. Egiptul reprezintă, în schimb, un fecund și inegalabil spațiu matricial pentru toate civilizațiile din jurul Mediteranei. Pythagora și Platon își vor fi inspirat doctrinele din înțelepciunea ezoterică a castei sacerdotale tebane. Faraonul Akenathon a introdus vremelnic un „henoteism” al discului solar, care anticipează revelația mozaică și precedă exodul evreilor spre pămîntul făgăduinței. Acolo se inițiază Hadrian, care-i dedică un întreg oraș lui Antinous și tot acolo, în diaspora iudaică, ia naștere Septuaginta, adică versiunea greacă a Vechiului Testament. Sfînta Familie se refugiază în Egipt, pentru a evita persecuția regelui Irod. La fel de important rămîne Egiptul și pentru evoluția post-apostolică a noii religii: portretele funerare elenistice, de la Fayum, constituie modelul (inițial realist) al icoanelor creștine. Școala teologică din Alexandria – Clement, Didim cel Orb, Origen, Athanasie – a fixat regulile hermeneuticii biblice și vocabularul hristologiei calcedoniene. În deșertul egiptean s-a născut spiritualitatea monahismului creștin, dominată de figurile unor Antonie cel Mare și Evagrie Ponticul. Patericul egiptean și experiența mistică a părinților filocalici au irigat toate ramurile siro-palestiniene, bizantine și apoi occidentale ale monahismului, cu esențialul său rol de conservare a culturii greco-romane și de pregătire intelectuală a renașterilor succesive din vremea lui Carol cel Mare, din epoca Paleologilor și, după 1453, din Italia lui Ficino sau Pico della Mirandola.  

Acest bogat spațiu evanghelic, ocultat odată cu islamizarea survenită în secolul al VII-lea, ne este redat, la scara literaturii copte, de către Alin Suciu, prin volumul Monahul și Scribul. Creștinismul egiptean între idealul monahal și cultura scrisă, publicat de Editura Spandugino (2023), sub auspiciile Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române. Născut la Oradea (1978), Alin Suciu a obținut un doctorat în istoria religiilor la Universitatea Laval, din Québec (2005), a predat la Universitatea din Helsinki (pînă în 2019) și este acum cercetător științific la Academia din Göttingen. Grație acestui cadru instituțional stimulant, încă tînărul savant și-a construit o solidă reputație ca poliglot și fin cunoscător al codicologiei și papirologiei copte (în principalele sale variante dialectale), publicînd studii apreciate de comunitatea științifică internațională și semnînd un prim volum intitulat The Berlin-Strasbourg Apochyphon. A Coptic Apostolic Memoir (2017). 

Cartea apărută recent la București – într-o formă grafică de clasă oxoniană – este un uluitor de subtil breviar detectivistic despre ansamblul literaturii creștine de expresie coptă – de la formele sale biblico-patristice pînă la tratatele ascetice și textele apocrife. Nu e deloc hiperbolic să spunem că acest efort reconstitutiv și analitic reprezintă o premieră europeană și o contribuție de prim ordin la arheologia creștinismului egiptean, adesea eclipsat de puternicul său vecin bizantin ca și de creștinismul arab sau siriac. În Egiptul contemporan, comunitatea creștină aflată sub jurisdicția Patriarhiei de Alexandria (o piesă grea în sistemul „pentarhic” al Bisericii din primul mileniu) reprezintă numai 10% din populația țării și nu e scutită de presiunile exercitate asupra ei într-un mediu islamic (dacă nu chiar islamist) covîrșitor. Tocmai această asimetrie, care ilustrează și pe valea Nilului declinul demografic al Bisericilor orientale, își găsește prin osteneala dlui Alin Suciu un apărător competent, menit să atragă, pe lîngă atenția erudiților occidentali, mai marea grijă a liderilor de la Cairo față de un patrimoniu deopotrivă imens și fragil, care sporește legitim prestigiul cultural al acestei țări arabe. Datorită doctului comparatism filologic practicat de Alin Suciu, fizionomia creștinismului de limbă coptă recapătă un contur pregnant, dincolo de marile noastre amnezii și de viclenia istoriei.