Pe urmele lui Iov

Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
Leviatan
Leviatan

Ce face calitatea cu totul aparte a poemului lui Iov? Desigur, tăietura ieşită din orice rînd a personajului. Calm faţă de despuierea de bunuri şi apropiaţi, faţă de eroziunea propriei cărni, el izbucneşte torenţial în căutarea sensului, a înţelegerii. Se războieşte cu instanţele judecăţii convenţionale, previzibile. Nu acceptă răspuns decît de la Sursa sensului. Strigă la Dumnezeu, îl cheamă să iasă din muţenia Lui, îl provoacă la confruntare. În Republica lui Platon, dreptul persecutat, despuiat de aparenţe are un alt stil, complementar: e un personaj-metaforă, un îndreptar pentru cercetarea noţiunii, o sculptură a dreptăţii. Totuşi, în hieratica lui nobleţe, el face aluzie la un personaj real. Socrate e exemplar în chiar substanţa istoriei. Legendarul Iov e plin de  energie vulcanică, de frenezie. Are o pastă existenţială densă, amestec de puţinătate mizerabilă şi temeritate în a-l ataca pe Interlocutorul suprem. 

De-a lungul vremii pînă astăzi, Iov uimeşte, zbuciumă interogaţia, e de neepuizat. Tematica poemului e atît de densă că interpretările pornite de acolo merg spre o mulţime de zări. Dar nici una nu-i acoperă integral mesajul. Iov rămîne un strigăt metafizic deschis. 

Pentru Kierkegaard, în Repetiţia, Iov pune întrebările care, de la hotarul condiţiei omului, îi dau tîrcoale, îl situează fără putinţă de explicaţie intramundană, îi pun în cumpănă realitatea, rostul. Iov e un partener, mai puternic, de căutare. El lansează cu îndrăzneală neasemănată apelul revendicativ spre transcendent. Mizînd pe dialogul direct între uman şi divin, Iov se află „acolo unde ideile vuiesc cu puterea dezlănţuită a elementelor”. Împreună cu el, Kierkegaard se aruncă în vîrtej. 

Lev Şestov (Pe cîntarul lui Iov) pune un dublu motto pentru meditaţiile asupra destinului uman, în care suferinţele, criza, moartea sînt solul de unde persoana se poate totuşi ridica spre demnitatea ei ireductibilă. Alege un vers din Iov („Dacă nenorocirile mele ar fi puse la cîntar, ar atîrna mai greu decît nisipul mărilor”, 6, 2-3) şi un pasaj din Plotin („O supremă şi ultimă luptă aşteaptă sufletele”, I.6, 7). Insistenţa acut partizană a lui Şestov asupra deosebirilor între gîndirea filozofică şi cea de inspiraţie biblică proclamă, la capătul cărţii, convergenţa celor două: în elanul lui spre Unu, „Plotin descoperă că există un cîntar necunoscut încă oamenilor, unde suferinţele lui Iov covîrşesc efectiv nisipul greu al mării; atunci discursurile lui Plotin devin «exasperate» şi psalmistul se iveşte în filozof: fuga unului spre Unu (VI.9, 11)”.

De partea sa, regizorul rus Andrei Zviaghinţev (Leviatan, 2014, film premiat la Cannes) preia doar talerul greu, întunecat al „cîntarului lui Iov”. El expune lupta îndîrjită a unui tînăr împotriva agresiunii autorităţilor, zdrobirea lui şi a familiei sale sub conivenţa puterilor corupte din Rusia de astăzi. Cazul nu e spectaculos, e banal şi teribil în banalul lui distructiv. Mecanicul Kolia ţine la vasta privelişte care se deschide în faţa casei lui, într-o mică localitate pierdută pe malul Ocenului Arctic. Împotriva primarului care vrea să-l exproprieze, tînărul încearcă să reziste cu resursele legii. Dar actul lui e bizar în Rusia, e de neînţeles pentru apropiaţi, îi nedumereşte, îi îndepărtează. El nu duce decît la dezagregarea familiei, la sinuciderea soţiei, la pierderea copilului. Şi la victoria primarului corupt, fortificat în agresiunea lui de episcopul locului. „De la Dumnezeu este puterea”, îi spune el. „Iar puterea aduce cu sine forţa. Dacă faptele tale îi plac lui Dumnezeu, nu ai de ce să te temi. Iar Dumnezeu e mulţumit de tine. Faci binele.” Aşa că pe locul expropriat iniţial pentru un centru de telecomunicaţii, primarul zideşte o biserică (ne amintim de ierarhul de la Constanţa care, după invadarea Ucrainei, nu şi-a scăzut admiraţia faţă de Putin pe motiv că el a ridicat multe biserici). Cît despre Kolia, distrus de pierderea soţiei, el e servit de un preot cu pilda sărmanului Iov, cu obligaţia de a se supune voinţei lui Dumnezeu. „Voie” încununată, poate, de gestul prietenilor celor mai apropiaţi: ei îl acuză pe Kolia de uciderea soţiei ca să-i poată lua în grijă băiatul şi să capete indemnizaţia de tutori acordată de stat. Arestat şi condamnat fără probe la ani lungi de închisoare grea, Kolia murmură: „Nu înţeleg ce mi se întîmplă”. 

O instituţie religioasă complice cu dictatura a luat aici locul lui Dumnezeu din textul biblic. Din poem nu se mai păstrează decît jumătatea neagră... Cînd consacră noua biserică, episcopul tovarăş cu primarul expropriator explică poporului, la rîndul lui nedumerit de cele întîmplate: „Noi redăm astfel sufletul poporului rus”. În mediile conservatoare din Rusia, filmul a stîrnit, evident, indignare, atacuri, acuzaţii de denigrare a poporului rus. Dar el e doar explicativ pentru dezastrul în care e antrenat astăzi poporul rus de către regimul Putin. Căruia Biserica oficială îi furnizează, cu impasibil cinism, prestigiul „voii divine”. Pe „cîntarul” regimului şi al Bisericii complice, Iov, persoana umană, sînt condamnaţi fără drept de apel. Zviaghinţev a lansat acest diagnostic în 2014, anul anexării Crimeei. Cîţi dintre ruşi, cîţi dintre noi l-am luat în seamă? Astăzi suferinţele şi eroismul ucrainienilor ne-au trezit. Sîntem treji îndeajuns?

Revenind: ce face calitatea cu totul aparte a poemului lui Iov? Desigur, tăietura ieşită din orice rînd a personajului. Pe lîngă asta, tensiunea între chinul interogaţiei şi splendoarea expresiei. E o tensiune care îţi taie suflarea prin acuitatea, prin vibraţia ei. În fond, personajul Iov e contorsionat, străbătut de spasmul deznădejdii, plin de angoasă şi viermi, exasperat, apăsat de „suferinţe mai grele ca nisipul mării”. E nobil, dar nu prea plăcut de privit. În schimb, ceea ce iese din gura lui Iov e de o poezie înaltă, suverană, alternanţă de imprecaţie şi imn, amplă cît toată verticala realului, de la rădăcinile fragilităţii umane pînă la densitatea Polului care desfăşoară lumea.

Filmul lui Zviaghinţev a uimit, şi el, critica occidentală prin îmbinarea între ferocitatea intrigii şi „frumuseţea absolută, aproape minerală” a imaginilor (La Croix, 23.05.2014), prin „utilizarea grandioasă a spaţiului şi a luminii” (Positif, septembrie 2014). „Există încă poeţi, artişti, filozofi”, se declara în Le Figaro (24.09.2014). Există spirite ruse capabile de o luciditate aspră, care riscă să-şi lanseze mesajul fără garanţia că vor fi luate în seamă. 

În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian. Există un Interlocutor inalterabil, treaz. Iar acestuia trebuie să-i fi plăcut verbul lui Iov. Cînd, la capătul a treizeci şi trei de capitole de o ameţitoare frumuseţe, Dumnezeu iese din muţenia lui şi îi răspunde, El foloseşte imagini care se potrivesc cu cele ale lui Iov. Sigur că tonul Lui are majestatea Suveranului, are tăria furtunii, are priceperea Creatorului. Dar în frumuseţea imaginilor, în strălucirea verbului, cei doi se întîlnesc...

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

florica boboi 8 jpg
Florica Boboi, noua câștigătoare Chefi la Cuțite! „Îmi bate inima de mor. N-am câștigat nimic în viața mea”
Florica Boboi este câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii Chefi la Cuțite. Chiar de Ziua Națională a României, cei trei finaliști au avut o bătălie de zile mari pentru marele trofeu.
Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.