Incultură religioasă şi incultură universitară
De curînd cele două inculturi şi-au dat mîna, producînd o boacănă în mediul academic american. Aşa de mare că nu numai voci universitare şi organisme religioase s-au alertat, ci şi presa adresată publicului larg. La Universitatea Hamline (Minnesota), profesoara Erika Lopez Prater a propus anul trecut un curs de artă sacră privitor la smnificaţiile portretului. Printre cazurile luate în considerare se număra o cunoscută miniatură mongolă din secolul al XIV-lea care îl figurează pe Profetul Muhammad primind, prin îngerul Gabriel, revelaţia cuvîntului divin. Scandal! Figurarea Profetului? Blasfemie! Atac la sensibilitatea religioasă musulmană! – a socotit o studentă care a pîrît-o pe profesoară la direcţie. Pe dată, fără nici o şovăială ori investigaţie, conducerea Universităţii a dat afară profesoara, calificîndu-i alegerea drept „nechibzuită, lipsită de respect, islamofobă”. Scurt!
Că o studentă zidită în suficienţă agresivă ia aniconismul islamic drept regulă absolută, că e neştiutoare în privinţa culturii musulmane, treacă-meargă. E, să spunem, un caz particular. Deşi e reprezentativ: nu puţini tineri, ţanţoş ignoranţi, cad în poala demagogiilor la modă, agită falnic steagul luptei împotriva pretinsei islamofobii care ar domni în Occident. Dar, desigur, nu studenta a stîrnit scandalul. Ci conducerea Universităţii care şi-a ciobit grav statutul academic. Întîi fiindcă nu a investigat substanţa şi contextul „litigiului”. S-a grăbit să se supună unui simplu denunţ, unui trend ideologic, să trîmbiţeze fără cercetare şi reflecţie slogane simpliste de pe piaţa progresistă.
Pîra privind atacul la „sensibilitatea religioasă” a studenţilor era o balivernă. Erika Lopez Prater se îngrijise să prevină orice răni ori zgîrieturi. Anunţase tema cursului şi imaginile care o vor susţine, îi invitase pe cursanţii care aveau obiecţii sau nedumeriri să vină să discute cu ea înainte de debutul studiului. Conform The New York Times, nimeni nu se prezentase. Aşadar direcţia Universităţii Hamline s-a repezit să elimine un cadru didactic fără a cunoaşte situaţia, fără să dea doi bani pe respectul profesoarei faţă de disciplina şi politeţea academică. Mai grav era, desigur, faptul că universitatea americană abandona principiul cercetării obiective şi libere în favoarea cenzurii ideologice.
Daily News (11.01.2023) enumeră cîteva dintre reacţiile critice pe care decizia le-a stîrnit în mediul intelectual american. „Dacă relatarea e exactă, Universitatea Hamline a comis una dintre cele mai strigătoare încălcări ale libertăţii academice din timpurile recente” (Jeremy Young, senior manager pentru libera exprimare, PEN America).
În numele Committee on Academic Freedom, profesorii Eve Troutt Powell (Universitatea din Pennsylvania) şi Laurie Brand (Universitatea din Southern California) au adresat o scrisoare conducerii Universităţii din Minnesota, în care se spune: „Universitatea Hamline şi alte instituţii de educaţie superioară au obligaţia să susţină viguros libertatea academică în facultăţile lor, iar dumneavoastră aţi eşuat izbitor în această privinţă”. Nu înainte de a afirma: „Aşa cum o seamă de distinşi savanţi în arta şi istoria islamică au pus în evidenţă, prezumţia că islamul interzice figurarea Profetului e istoric inexactă şi şterge diversitatea practicii islamice care a inclus în multe epoci şi locuri comanda şi contemplarea unor reprezentări ale lui Muhammad ca formă de veneraţie. Imaginea în cauză a fost comandată de un patron musulman şi a fost produsă de artişti musulmani pentru a fi privită de musulmani evlavioşi. Nu e legitim să fie catalogată drept islamofobă”. Acelaşi lucru declară Consiliul Musulman pentru Afaceri Publice, adăugînd: „Dată fiind mulţimea reprezentărilor islamofobe ale Profetului Muhammad, e complet lipsit de sens să sancţionezi un profesor specialist în istoria artei care combate cazurile de înţelegere simplistă a islamului”.
Un comentariu mai tăios face profesoara Amna Khalid (Carleton University): „Alegînd să califice această imagine a lui Muhammad drept islamofobă, asumînd concepţia potrivit căreia reprezentările figurative ale Profetului sînt interzise în islam, Hamline a privilegiat un foarte conservator şi extremist punct de vedere musulman”. Căci pînă la urmă despre asta e vorba: a abandona disciplina cercetării obiective, realiste, libere riscă să te facă aliatul unei ideologii brutale, uniformizante, totalitare pînă la urmă. Progresismul occidental îşi dă uşor mîna astfel cu extremismul religios. Ca în cazul de faţă.
Imaginea cu bucluc (păstrată într-un manuscris la biblioteca Universităţii din Edinburgh) nu e o caricatură de tip Charlie Hebdo. Nu-l figurează pe Profet mustind de sîngele victimelor, cu arme împroşcînd teroare şi moarte. Deşi astăzi, în Iran, oamenii sînt spînzuraţi, torturaţi, ucişi în numele Profetului, e o aberaţie să insinuezi că tot islamul e o religie a sălbăticiei. Miniatura face parte din ilustraţiile unei lucrări comandate de Ghazan Khan, conducător între 1295 şi 1304 al unei părţi din Imperiul Mongol, Il-Khanatul întins în actualul Iran. El şi succesorii săi, convertiţi la islam, i-au încredinţat ministrului Rashid al-Din misiunea de a alcătui o istorie a neamului lui Genghis Khan, plasată în cadrul unei relatări asupra întreagii lumi cunoscute. Originar din Hamadan, în nordul Iranului, medic, istoric, om de litere, mecena şi administrator reformator, Rashid-al-Din a alcătuit, din diferite izvoare, lucrarea Jami al-tawarikh („Culegerea Cronicilor” sau „Istoria universală”). În ea sînt cuprinse materiale privind triburile mongole şi turce, istoria mongolilor de la Genghis Khan pînă la Ghazan Khan, tradiţii şi relatări istorice întinse de la Adam şi Patriarhi la regii pre-islamici ai Persiei, la Muhammad şi Califi, pînă la popoarele Eurasiei: turci, chinezi, evrei, franci, indieni. Pe scurt, e o summa de cunoaştere a lumii din punctul de vedere al puterii mongole musulmane. Editată în persană şi arabă, lucrarea era destinată să fie citită în medrese, şcolile înalte unde toată ştiinţa era pusă în mod firesc sub cupolă religioasă.
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin. Socotit a fi unul dintre cele mai preţioase documente medievale cunsocute, lucrarea dovedeşte capacitatea culturii musulmane din acel loc şi timp de a absorbi influenţe ale culturilor vecine, de a le metaboliza în beneficiul propriei viziuni. Ea apare „într-un moment unic al istoriei cînd Persia era, alături de China, în inima culturală a unui mare imperiu al lumii. După acest moment, orizonturile şi viziunea istoricilor persani s-au restrîns iarăşi”, spune Charles Melville în Enciclopaedia Iranica.
Revenind la incidentul universitar, el arată că incultura privind propria tradiţie e un teren unde religia poate fi uşor redusă la ideologie victimizant agresivă. Toate religiile cunosc cazuri de asemenea meteahnă. Dar nu era de aşteptat ca o instituţie dedicată cunoaşterii universale, din mediul democratic, tocmai ea să ajungă aliatul metehnei cu pricina.
Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.
