Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?

Publicat în Dilema Veche nr. 964 din 29 septembrie – 5 octombrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Iată un titlu care, cu mici modificări, apare des în media privitor la proaspătul rege Charles al III-lea. Încă de la sfîrşitul secolului trecut, prinţul Charles spunea că se vede mai ales în postura a doua. Opţiunea lui ar putea fi considerată un răspuns adecvat la diversitatea religioasă din Regatul Unit şi din Commonwealth. Dar ea e mai mult decît atît. Nu constituie doar atitudinea oficială a unui monarh menit să întrupeze şi să menţină conştiinţa unităţii pentru diferitele comunităţi care compun ori se simt legate de Coroana britanică. E vorba şi despre o opţiune personală. Prinţul, iar acum regele britanic şi-a manifestat abundent interesul pentru tradiţiile religioase ale lumii. Dorinţa de a lua contact cu învăţăturile, imagistica şi experienţa lor spirituală, cu atmosfera diferitelor spaţii de credinţă a făcut parte nu numai din programul lui public, ci în primul rînd din formatul lui interior. E un „căutător spiritual”, spunea Ian Bradley, profesor emerit de istorie culturală şi spirituală la Universitatea Saint Andrews din Scoţia. Stau dovadă discursul prinţului la Centrul de Studii Islamice de la Oxford, în 1993, unde pleda cu căldură pentru dialog, sensibilitatea faţă de mistica indiană, vizitele în Israel şi întîlnirile cu responsabili religioşi ai locului, prezenţa la Vatican cu prilejul sanctificării cardinalului John Henry Newman, marele teolog, filozof, savant, poet liturgic anglican, apoi secerdot catolic, din secolul al XIX-lea. Stau dovadă preocupările de a cunoaşte creştinismul răsăritean, călătoriile la mînăstirile atonite, iar, în România, vizita la mînăstirea Stavropoleos unde a preţuit lucrările de restaurare şi bogatul material imnografic adunat aici.

Cînd, în 1994, declara că între rolul de Defender of the Faith şi cel de defender of faith ar înclina spre cel din urmă, el a stîrnit oarecare alarmă în mediile religioase şi laice atente la tradiţiile engleze. Jocul de cuvinte trimitea la titlul Defensor Fidei, pe care Papa Leon al X-lea îl acordase regelui Henric al VIII-lea în 1521. Principe exersat în teologie şi în cultura renascentistă, Henric apărase cu mijloace intelectuale bazele catolicismului împotriva lui Luther, printr-o scriere privind la tainele Bisericii. Cîţiva ani mai tîrziu, el se rupe totuşi de Papalitate, declară independenţa Bisericii Anglicane şi, în 1534, instituie pentru regii englezi statutul de „şef unic şi suprem al Bisericii Angliei”. Astăzi monarhul e „guvernator suprem” al acestei Biserici, în sensul că el învesteşte arhiepiscopii şi episcopii propuşi de prim-ministru la sugestiile responsabililor religioşi. Dincolo de acest rol oficial, cele două titluri – Defender of the Faith şi Şef suprem al Bisericii – constituie un simbol puternic pentru specificitatea creştină engleză, pentru comunităţile religioase inspirate de ea, pentru statul britanic însuşi. Cînd Charles şi-a arătat înclinaţia spre rolul de „apărător al credinţei”, al tuturor credinţelor, a existat temerea că, din punct de vedere statal, el lasă în umbră această specificitate, că, din punct de vedere religios, ar cocheta cu sincretismul. Or, nu este aşa. Dimpotrivă.

În primul cuvînt public după moartea mamei sale, el a insistat asupra „responsabilităţii deosebite a suveranului faţă de Biserica Angliei – Biserică în care propria mea credinţă e atît de adînc înrădăcinată”. În 2015, răspundea alertei pomenite mai sus, spunînd că, „pentru el, «apărător al credinţei» includea rolul de a ocroti toate credinţele religioase, dar într-un cadru anglican. Anume nu a apăra anglicanismul împotriva celorlalte religii, ci a face ca Biserica Angliei «să aibă datoria de a proteja practicarea liberă a tuturor celorlalte credinţe în ţară»” (cf. Témoignage chrétien, 15.09.2022). Iar faţă de această datorie, spiritul anglican e deja sensibil, e deja pregătit.

Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă. De-a lungul istoriei ei, Biserica Anglicană a făcut o lungă ucenicie în ce priveşte acceptarea diversităţii interne. Confruntată cu tendinţe doctrinale variate, cu accente diferite asupra dimensiunilor credinţei, cu mişcări disidente, ea a ajuns să-şi asume pluralitatea ca pe un dat specific. „Biserica înaltă”, un anglo-catolicism sensibil faţă de ierarhie şi de liturgica de stil roman, „Biserica joasă”, anglo-evanghelică de inspiraţie calvină, şi „Biserica largă”, caracterizată de vivacitate intelectuală, spirit critic, liberal sînt, în mare, cele trei configuraţii care o formează. Din coprezenţa lor se trage acel caracter, foarte specific, de comprehensiveness:considerarea calmă, deschisă a diversităţii, respectul, dar şi dezbaterea privitoare la varietatea opiniilor, obişnuinţa dialogului, angajamentul faţă de libertatea individului. Comprehensiveness: efort de cuprindere şi totodată de înţelegere care, înrădăcinat în exigenţele creştine, convoacă reflecţia, îndrăzneala intelectuală, o credinţă atentă la datele prezentului, inclusiv la actuala diversitate culturală şi religioasă din spaţiul englez.

S-ar spune aşadar că, pentru prinţul şi acum regele Charles, sensibilitatea personală faţă de diversitatea religioasă a fost educată, hrănită şi de spiritul anglican în care s-a format, căruia îi e fidel. Tocmai statutul de „apărător al credinţei” anglicane îl susţine şi îl legitimează în rolul de „apărător al credinţelor” din lumea pe care o are în grijă. În ce îl priveşte, acea comprehensiveness nu se mărgineşte la toleranţă şi respect. Acoperă şi aspectul, mai activ, de informare, de simpatie, de înţelegere privind religiile şi tradiţiile spirituale ale lumii. La un moment dat spunea chiar că „viitorul constă în redescoperirea adevărurilor universale din inima celor trei religii monoteiste”.

Regina Elisabeta a II-a îşi afirma, în discursurile ei, credinţa calmă, solidă, tradiţională, care o susţinea în rolul de monarh. Ca şef al Bisericii şi al statului, ea simboliza religia oficială a Angliei, strîns asociată cu o monarhie care recunoaşte şi apără libertatea religioasă ori de convingere a tuturor cetăţenilor. Atitudinea ei faţă de diversitate ţinea de întruparea unei funcţii, de regalitate ca pol simbolic al societăţii. Nenumărate au fost elogiile care, la moartea reginei, au subliniat devotamentul fără rest cu care şi-a împlinit misiunea, faptul că persoana ei s-a şters aproape în beneficiul funcţiei pe care o întruchipa. Elisabeta a II-a a fost un simbol puternic al polului monarhic prin atenuarea profilului personal, absorbit de rolul public. Regele Charles al III-lea pune altfel accentul în felul cum îşi propune să întruchipeze simbolistica monarhică. El se manifestă ca un pol comprehensiv faţă de diversitatea religioasă a societăţii engleze. În cazul lui, simbolul e expresiv prin încărcătură personală investită în el, pe de o parte, prin caracterul activ, dialogal cu care ia în grijă diversitatea, pe de altă parte. E un stil simbolic adecvat, probabil, atmosferei din societăţile de astăzi.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.