Un exerciţiu de europenitate

De curînd am scris despre un somptuos album-studiu al bisericilor transilvane: Mănăstiri şi biserici din Transilvania. Secolele XIII-XVIII, Bucureşti, 2020. Era primul volum al unui proiect coordonat de Părintele Iustin Marchiş, cu texte de cercetătorii (istorici şi istorici de artă) Ana Dumitran, Daniel Dumitran, Ciprian Firea, Mihaela-Sanda Salontai. Alături de prezentarea riguroasă a monumentelor, superbele fotografii de Daniel Mihail Constantinescu şi eleganta editare datorată monahiei Anastasia Văetişi făceau din volum o piesă de instruire şi de delectare. Nici o informaţie păstrată în documente sau în memoria comunităţilor, nici un element valoros (arhitectură, pictură, obiecte liturgice, mobilier, inscripţii, tipăritură) nu erau trecute cu vederea. Aşa stînd lucrurile, primul volum nu a putut acoperi decît o treime din teritoriul transilvan pe care echipa şi-a făcut cercetarea-inventar. Ea a atins zone urbane, mănăstiri, sate, centre de veneraţie şi chiar locuri greu accesibile, pentru a include vechi lăcaşuri creştine: ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice, reformate, evanghelice, unitariene; aparţinînd de-a lungul istoriei românilor, saşilor, ungurilor, secuilor, armenilor.

Am acum în faţă al doilea volum, dedicat regiunilor Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna. Apărut în 2022, el e la fel de cuprinzător, adoptă acelaşi stil. Pledează pentru convivialitatea amenă a confesiunilor şi a etniilor, din perspectiva Duhului care le-a stîrnit creativitatea. Ni se propune atitudinea unei colegialităţi bazate pe admiraţia faţă de reuşitele artei religioase de expresie răsăriteană şi apuseană, pe bucuria de a reuni variatele moduri de a celebra aceeaşi revelare christică. 

Putem parcurge, alăturate, prospeţimea picturii ţărăneşti, avînd pe alocuri înrudiri cu expresionismul catalan sau rapeluri de majestate bizantină, imagine creştină apuseană cu unduiri de anluminură sau falduri de splendoare flamandă, icoane de mare clasă şi poliptice catolice unde preţioasele sculpturi în lemn fac parte dintre reuşitele artei medievale şi renascentiste. Avem în faţă rafinate încheieturi şi aripi de acoperiş ale bisericilor de lemn, alături de piatra arcaturilor şi a dantelelor gotice, spaţii ecleziale cu intimitate de chivot şi spaţii ecleziale ample, ritmate de bolţi în cruce. E ilustrarea – documentată în teren transilvan – a întregii Europe liturgice. 

Seria acestor volume nu se rezumă la ceea ce e deja preţios: a da, vizual, conştiinţa unui patrimoniu al diversităţii creştine, prezent ca atare în Transilvania. Nu. Întregul demers e, aş spune, un exerciţiu de europenitate. Întîi fiindcă albumele-studiu au rezultat dintr-o cercetare care pune în act colegialitatea tradiţiilor, religioase şi etnice, din regiune. O propun prin însuşi modul de lucru. În cuvîntul introductiv, Părintele Iustin Marchiş aminteşte de răbdarea binevoitaore, de căldura fraternă cu care echipa a fost întîmpinată, asistată, ajutată, indiferent de confesiunea şi etnia cărora le aparţineau locurile cercetate. Cîteva imagini din volume ilustrează aceste întîlniri. Ele sînt ca nişte staţiuni de-a lungul unui traseu de studiu, ordonat de un pelerinaj spiritual. 

Actul cercetării, legăturile care l-au făcut posibil alcătuiesc o experienţă parcursă, în comun, sub acelaşi Pol, de cercetători şi de interlocutorii lor. E o experienţă de colegialitate amenă, de bucurie împărtăşită. Aşa fiind, ea poate constitui un antidot împotriva fabulaţiilor pe care încearcă să le instileze în minţile oamenilor naţionalisme isterice, atît de vînturate astăzi. Un proiect personal şi un proiect de grup, în care cultura e îmbinată cu credinţa: iată un exemplu benefic, în opoziţie cu ceea ce agită lideri populişti care, de pe tribune cinice, pledează pentru fragmentarea polemică a Europei, pentru xenofobie şi fală identitară, exploatînd inclusiv teme creştine. 

Un exerciţiu de europenitate, iarăşi, prin cercetarea istorică riguros documentată, necontaminată de propagandă. Din studiul lui Daniel Dumitran asupra Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, aflăm de pildă ce tensiuni, pierderi, dar şi ce beneficii a adus „secularizarea luminată” promovată de Iosif al II-lea. Reformismul imperial a deschis calea unui statut egal pentru toate confesiunile creştine. Ortodocşii nu au mai fost numiţi „schismatici”, ci „neuniţi”. Şi-au putut practica neîngrădit cultul,  ceea ce, alături de creşterea bunăstării lor, va duce, în timp, la abandonarea şi chiar distrugerea unor biserici de lemn, înlocuite cu lăcaşuri de zid. Combaterea monahismului contemplativ – inutil pentru societate din punct de vedere secularizant – nu a afectat doar creştinismul răsăritean, ci în primul rînd anumite ordine catolice. Peisajul confesional, desenat în alb-negru de o istoriografie cu program, cedează astfel locul unui studiu unde mutaţiile religioase sînt urmărite cu acribie şi realism. A lua cunoştinţă de această istorie poate modela minţile, le poate pune în gardă faţă de concepţii ştanţate de ideologie.

În sfîrşit, volumele pledează pentru valoarea patrimoniului de artă creştină, pentru grija care îi este datorată. Sînt menţionate şi ilustrate depozitele de artă sacră transilvană (biserici, muzee, colecţii ecleziale), dar şi pierderile datorate ignoranţei ori nepăsării (de pildă, distrugerile deliberate pentru ca unele lăcaşuri să nu fie incluse în lista monumentelor istorice şi comunităţile să scape astfel de grija lor). Vizitele de cercetare, dialogurile cu oamenii locului, contribuţia Părintelui Marchiş la restaurarea unor biserici de lemn pot trezi conştiinţa sătenilor, îi pot educa. E ceea ce au încercat de asemenea Horia Bernea şi echipa MŢR cînd, alături de bisericile de lemn expuse în Bucureşti, au cumpărat şi au restaurat in situ biserici valorizate prin legătura lor cu Muzeul Ţăranului. 

Un alt album-studiu, conceput şi coordonat de Părintele Iustin Marchiş priveşte Transilvania din punctul de vedere al rădăcinilor personale: Câlna 700. Studii şi evocări despre satul transilvănean şi oamenii lui, 2022. Satul de origine al Părintelui Marchiş e evocat prin oamenii familiei lui şi ai comunităţii, prin repere istorice şi religioase, prin diverse feţe ale vieţii comunitare. Volumul are căldură fără gradilocvenţă, restituie, cu sobru devotament, memoria locului, a locurilor, a ţinutului. Fiindcă în jurul Câlnei se adună imagini şi studii, datorate unor specialişti, privind diferitele dimensiuni ale satului transilvan în general.

A evoca o comună din Europa, cu adîncimea istorică şi posibilităţile ei de astăzi, a pune în pagină o experienţă a diversităţii colegiale, a exalta frumuseţea artei creştine în varietatea expresiilor ei: toate acestea ţin, mi se pare, de un ethos european. E un exerciţiu de europenitate împlinit, care, dincolo de discursuri oficiale, adesea ofilit retorice, a fost condus de o iniţiativă personală şi de o devotată echipă de oameni de cultură.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.