Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.

Negarea radicală a „binarității”

La Cheever, stranietatea vine dintr-o sciziune profundă și radicală aflată în inima fiecărei povestiri.

Hermeneutica biblică a lui David Grossman – impietate absolută! – caută omul din spatele mitului

Galaad este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase romane scrise în literatura americană a ultimelor decenii.

Într-un restaurant li se strigă „Go back to Russia!”, iar viața le e punctată de atacurile de panică legate de identitatea lor fluctuantă.

Și îmi dau seama acum că aceeași pace „anorganică” o căuta și copilul ăla din anii ’90 care bîntuia bibliotecile și hrubele pentru o oră de fantezie hrănită de tainicele relee ale bibliotecilor bucureștene.

Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.

Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.

Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.

„Paradis” aduce la viață o lume extrem de complexă, parte a unui continent aflat pe punctul de a trece prin schimbări care se fac abia simțite, dar care urmează să-l zguduie și să-l scufunde în mîlul istoriei secolului trecut.

Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.

Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.

Un monument al literaturii universale, prezent pentru prima oară, în toată splendoarea lui, în limba română.

Avem în față un debut, unul dintre cele mai bune din ultimii ani pe piața de carte anglo-saxonă.

Lem, în copilărie, descoperise că o cale de a scăpa de teroarea istoriei e să-ți creezi propriile lumi ficționale.

Thomas Mann ar reprezenta în acest binom canonul, pe cînd Lispector este alternativa care vine în forță pe turnanta recuperărilor.

Vizitele/aparițiile alcătuiesc coloana vertebrală a unui parcurs biografic ce adună toate temele abordate de literatura lui Norman Manea pînă acum.

Progresele științei empirice în domenii ce țin încă de necunoscut oferă răspunsuri teoretice care, la rîndul lor, ridică întrebări la un nivel și mai înalt de bogăție conceptuală și inteligență.

E o legătură trainică între vîrsta psihicului și cea a lecturii: bineînțeles că lectura de identificare a adolescenței a trebuit să cedeze în fața iluziei rațiunii, a iluminismului maturității.

„Măști” e un roman care poate satisface atît cel mai pretențios cititor de literatură polițistă, cît și pe cel care caută o aventură intelectuală.

Una dintre calitățile acestui roman este tocmai lentoarea și parcimonia cu care Ishiguro detaliază această lume foarte probabilă a viitorului.

De multe ori am senzația că toată revolta și cinismul „bun” necesare literaturii adevărate s-au refugiat la noi în poezie.

E un roman ce-și ridică bariere pe care le depășește aparent fără nici un efort: avem de-a face cu douăsprezece perspective ale unor femei de culoare din Marea Britanie.

Ce am descoperit acum a fost un Caragiale melancolic, nevrotic și furios, iar latura asta m-a făcut să-i citesc altfel opera.

Quichotte îmi pare a semnala sfîrșitul unei epoci, un fel de rămas-bun pe care Rushdie și-l ia de la o abordare a literaturii care i-a adus renumele.

Sînt povestiri afectate de morbul nostalgiei, însă de o nostalgie „vegetală”, telurică și, în același timp, estivală.

N-a fost decît adaptarea și răsuflul omenirii aflate între două mari crime, numite în mod elegant războaie mondiale.

De la lagărul de concentrare și exterminare de la San Sabba, privirea autoarei pare a se îndepărta pentru a cuprinde cît mai mult, în căutarea unui pattern, trecînd în revistă biografiile unora dintre cei mai importanți călăi naziști din lagăre, majoritatea dintre ei nepedepsiți.

Antieroul acestui roman e un personaj al rezolvărilor precoce sau, în funcție de perspectivă, al începuturilor ratate.

E prima portocală pe anul 1987 și încerc să-mi amintesc ce gust are.

Nici o editură care-și respectă cu adevărat statutul și tradiția nu poate neglija latura de „misionariat” a acestei meserii.

Romanul lui Trojanow acoperă mai bine de șase decenii din istoria recentă a Bulgariei, din 1944 și pînă în 2007.

E o strategie recurentă la Julian Barnes faptul de a aborda subiectul „prin învăluire”.

Una dintre întrebările la care Javier Cercas încearcă de mult timp să răspundă este cea legată de veridicitatea reconstrucției istorice.

Rămas fără țară, fără părinți (care i-au venit într-un tîrziu mai aproape, adică pe același continent, în Canada), Hemon a reușit să se transforme din scriitor bosniac într-unul dintre cei mai interesanți prozatori americani contemporani.

Inginerul Marcus Conway se găsește la masa lui din bucătărie, dintr-odată inexplicabil de distras, de rupt de lume.

Imaginea unui părinte vulnerabil nu e cea mai plăcută, dar măcar nu e o minciună.

Varianta feministă a poveștii lui Circe se sprijină pe artificiul nemuririi, care-i aduce naratoarei o luciditate a privirii și a interpretării acțiunilor omenești pe care mitul le ascundea sub masca cruzimii și a magiei.

În spatele aspectului fragmentar se află o poveste fluentă și emoționantă care se apropie cu fiecare pagină de un sfîrșit implacabil pe care vrei să-l amîni.

Cartea lui Ullmann nu e una a amărăciunii, nu răzbate aici resentimentul, ci, din contra, iubirea mesmerizată a unui copil care n-a avut parte destul nici de tatăl legendar, claustrat pe insula lui, nici de mama celebră, care se constituie într-un mister la fel de adînc, dar mult mai mobil.

Sînt aici mai multe romane, cîteva dintre ele neterminate sau încheiate cu forța.

Pentru aficionados, cel mai recent roman al lui Javier Marías reia cîteva dintre temele și măștile narative pe care scriitorul spaniol le-a cultivat de-a lungul timpului.

Citind eseul care dă titlul volumului, un om al timpului nostru ar remarca imediat că vorbim despre o „depresie“ și probabil că diagnosticul, pe cît de general, pe atît de superficial, lovește oarecum pe undeva pe linia de 5 puncte a țintei.

Ceea ce ne atrage la literatura memorialistică, în special la cea bănuită cît mai autentică (notele zilnice, jurnalele, corespondența), e tocmai faptul că își coboară autorul de pe soclul de miglior fabbro în drumul noroios pe unde ne conducem trăsuricile.

Acești soldați ai iernii, suferind de ceea ce numim acum PTSD, sînt vînați de ofițerii propriei armate, supuși unor chinuri inumane și apoi trimiși înapoi pe front.

„Lumina de veghe” face parte din creația tîrzie a autorului canadian, al cărui stil devine din ce în ce mai accesibil, mai expansiv și, simultan, mai sofisticat, îndepărtîndu-se de o eventual previzibilă zonă comercială prin seriozitatea metodei cu care prozatorul își abordează temele din ce în ce mai serioase și mai intimidante.

Scris sub forma unei epistole testamentare a pastorului muribund John Ames către foarte tînărul său fiu, romanul Gilead avea să se dovedească prima parte dintr-o trilogie, dar și piatra de fundație a unei construcții romanești unice, ale Srei personaje trăiesc și rememorează istoria într-un orășel ficțional din Iowa, în 1956.

Cred că romanul lui Kushner este una dintre marile cărți ale ultimilor ani, tocmai pentru că nu face doar efortul de a spune o poveste, nici de a descrie acest univers sufocant al sistemului penitenciar american, pentru că nu se limitează doar la a oferi o nouă viziune, feminină, asupra unor clase sociale invizibile, ci pentru că este o coborîre voită în lumea dostoievskiană a Răului.