Un lac între munți

Publicat în Dilema Veche nr. 950 din 23 – 29 iunie 2022
image

La sfîrșitul clasei a XI-a, în vacanța de vară, am fugit de acasă. Bine, nu a fost tocmai o fugă, pentru că eram deja prea mare pentru acest lucru, ci mai curînd am plecat fără încuviințarea mamei, adică fără nici un leu și, timp de zece zile, am umblat prin Munții Apuseni. Era o excursie planificată cu mult entuziasm de un grup de care mă alipisem recent în clasă, planificare cu hărți, trasee, echipament etc. Bineînțeles că de toate planurile alea s-a ales praful, cînd am coborît din hartă în teritoriu. Ne-am certat între noi de la primul traseu mai dificil, s-a dovedit că nu luaserăm destulă mîncare, echipamentul meu era atît de prost și de negîndit cum trebuie încît s-a destrămat din prima zi, în fine, încă de la început marea aventură se prefigura a fi un dezastru. Și, dacă ne-ai fi întrebat după cele zece zile, am fi răspuns în cor că, într-adevăr, fiasco a fost. Acum, privind în urmă, mi-aș da o mînă, un plămîn, jumătate de creier numai să mă aflu acolo, în Apuseni, fără nici un ban, cu o cutie de margarină și două supe la plic în rucsac, de mînă cu o fată cu care de-abia mă împrietenisem. Distanța de parcurs era enormă, lucru pe care nu l-am înțeles privind harta întinsă de prietenul nostru care avea să devină montaniard, ci abia cînd am început efectiv să mergem: practic, am parcurs traseul de la Peștera Scărișoara pînă la Cluj-Napoca, pierzînd în fiecare localitate prin care treceam cîte un invalid sau un soldat care se hotăra să dezerteze. Cînd am mai rămas trei (sau patru?) din măreața trupă inițială, părea că și energia acestor ultimi apărători ai Alesiei se va epuiza. Aveam bocancii rupți, rucsacurile cedaseră, la fel ca și umerii noștri, nu mai vorbeam între noi, și de mîncare, țin minte și acum, ne mai rămăseseră o bucată de slănină cu boia cumpărată dintr-un sat de pe drum și o jumătate de pîine. Nu eram siguri nici de traseu, pur și simplu înaintam prin pădure cu speranța că poate-poate va trece un camion pe drumul forestier și ne va lua spre Cluj. După-amiaza începuse să treacă într-o înserare blîndă, soarele care pătrundea printre frunze nu mai avea puterea de sabie laser din miez de zi. Simțeam panica celorlalți, pentru că o trăiam intens pe a mea: încă o noapte în cortul rupt părea o perspectivă sumbră. Mai aveam cîțiva lei, care însă nu erau prea utili în acele circumstanțe. Și atunci, ca-ntr-un roman de aventuri adolescentin, de după un pîlc de arbori, s-a ițit acoperișul unei clădiri care s-a dovedit a fi un fel de magazin sătesc-cîrciumă, în mijlocul pădurii. În față, pe o ladă de bere, stătea un individ enorm, o combinație de pădurar și cîrciumar, care trăgea gînditor dintr-o țigară fără filtru. Am avut senzația că e mai uimit decît noi, s-a ridicat și a intrat în magazin fără un cuvînt. Ne-am aliniat toți patru în șir indian și am intrat după el. Înăuntru, ne-am scotocit de bani și am cumpărat două beri și un pachet de Mărășești. Cînd a auzit de unde venim și unde mergem, Pădurarul a mijit un zîmbet, apoi ne-a spus că nu avem nici o șansă să ajungem la Cluj în seara aia. A așteptat să ne bem berea, apoi ne-a propus să ne ducă el cu o camionetă a doua zi, pentru că avea drum încolo. Cît despre noapte, ne-a spus să-l urmăm... De partea cealaltă a drumeagului forestier se înălța un baraj de vegetație, aparent impenetrabil. Pădurarul a băgat mîna în ceea ce părea un zid verde, apoi a tras și din camuflajul acela vegetal s-a deschis o poartă, din spatele căreia pornea un tunel ce cobora, aparent fără sfîrșit. S-a aplecat și a intrat, apoi s-a întors pe jumătate și ne-a făcut semn să mergem după el. Atunci nu aș fi recunoscut, dar eram îngrozit, încercînd să nu transmit și prietenei mele teroarea. Am mers prin acel tunel cîteva zeci de secunde, care au părut zeci de minute, apoi tunelul s-a terminat și în față s-a deschis o panoramă de carte poștală: o pajiște pe care stăteau răsfirate cîteva căsuțe de camping delabrate, apoi, la vreo douăzeci de metri, un lac imens, străjuit în depărtare de munți. Un lac verde, pe care jucau luminile înserării și pe care pluteau răsturnate crestele stîncoase. Pe malul dinspre noi stăteau priponite niște bărcuțe din tablă, niște conserve plutitoare care din cînd în cînd se loveau una de cealaltă și scoteau sunete care reverberau apoi în toată valea. Ne-am cazat în căsuțele părăsite, apoi, în timp ce Pădurarul punea de-o mămăligă la ceaun, ne-am suit cîte doi într-o bărcuță și am început să vîslim spre mijlocul lacului, care s-a dovedit a fi doar mijlocul unei prime părți a lui. Cînd soarele a încercat pentru ultima oară să-și dovedească puterea, printre două creste de munte, și-a aruncat o văpaie roșiatică pe apă, am văzut că la nici zece centimetri sub unde se zăreau vîrfurile unor brazi înecați, o pădure de conifere subacvatice, rămășițele conservate ale unei păduri scufundate. Am întins mîna și am atins vîrful unui brad al cărui trup se pierdea în adîncuri. Și am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Abraxas, Editura Polirom, 2022.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.