Clubul oamenilor invizibili
● Rachel Kushner, Clubul Mars Room, traducere de Mihaela Buruiană, Editura Vellant, 2019.
Clubul Mars Room nu e o distopie. E un roman al femeilor încarcerate, al invizibilelor din sistemul penitenciar american, iar tot ce li se întîmplă acestor femei, a căror viață este ca un program diabolic de testare dintr-un film de groază, nu e parte dintr-un univers imaginar, precum Gilead-ul lui Atwood, ci din realitatea actuală a Statelor Unite ale Americii (în cazul de față, deși sînt convins că această realitate este comună oricărei țări). Încarcerate, electrocutate, bătute, umilite, lobotomizate, lăsate fără copii imediat după naștere și totuși, așa cum reușește Kushner să demonstreze, oameni. Purtătoarea de cuvînt a acestui roman-protest este Romy Hall, o tînără de 29 de ani, care are de ispășit două condamnări la închisoare pe viață (plus şase ani), pentru că a ucis un bărbat care o teroriza. Condamnarea ei însă a avut loc cu mult timp înainte, probabil la naștere: fiică a unei femei dependente de calmante și de bărbați, care a tratat-o mereu ca pe o povară, cu dispreț, tăcere și iritare, a fost violată la 11 ani și a devenit dependentă, la rîndul ei, de droguri. A devenit apoi prostituată.
Titlul romanului se referă la Mars Room, clubul de strip-tease din San Francisco unde Romy lucra ca lap-dancer și unde şi-a întîlnit urmăritorul, un fals veteran alcoolic care devine obsedat de ea. Romy e o tipă inteligentă și plină de umor, iar stilul sec, spart pe alocuri de pasaje lirice și de imagini îngrozitoare relatate „la rece“, vine direct din Denis Johnson. De altfel, Kushner nu se ferește să recunoască această filiație: Fiul lui Iisus (tradusă anul acesta la Black Button Books) e izvorul din care își beau paharul cu otravă îngerii căzuți ai romanului lui Kushner. O altă sursă este realitatea însăși, pentru că autoarea și-a făcut documentarea în închisori americane pentru femei, și nu uitîndu-se la Orange is the new black. De altfel, lupta lui Rachel Kushner cu clișeele pleacă din chiar orașul copilăriei lui Romy, acel San Francisco al tramvaielor și al generației Beat, care pentru ea, însă, înseamnă „o labă tristă de oraș; lumea zice că e frumos, dar frumusețea este vizibilă numai pentru nou-veniți și invizibilă pentru cei care au fost nevoiți să crească aici“.
Cred că romanul lui Kushner este una dintre marile cărți ale ultimilor ani, tocmai pentru că nu face doar efortul de a spune o poveste, nici de a descrie acest univers sufocant al sistemului penitenciar american, pentru că nu se limitează doar la a oferi o nouă viziune, feminină, asupra unor clase sociale invizibile, ci pentru că este o coborîre voită în lumea dostoievskiană a Răului. De altfel, printre vocile acestei cărți, pe care Kushner le aduce în fața microfonului, se află și cele ale lui Thoreau și Ted Kakzynski (Unabomber), și citind în paralel ideile unor bărbați care au militat pentru întoarcerea la natură, dar care au făcut-o în moduri radical diferite, rezultatul este acela că între cei doi nu par să existe diferențe atît de mari. Care este atunci, pare să se întrebe Kushner, granița dintre Bine și Rău?
La fel, prezentînd biografiile infractoarelor din celulele închisorii, alături de cea a protagonistei, realizezi că liberul-arbitru nu e decît privilegiul celor bogați. Pentru restul, așa-zisa pleavă a societății, funcționează foarte bine un determinism atroce. Departe de visul american, în subterana dostoievskiană a sistemului penitenciar, în cartierele rău-famate, oamenii invizibili poartă stigmatul acestui determinism tatuat pe frunte.
Un titlu foarte potrivit pentru romanul lui Rachel Kushner ar fi fost Crimă și pedeapsă (păcat că se dăduse), cu toate că viziunea ei sumbră este subminată de o dragoste de viață care transpare din tot ce fac și gîndesc personajele ei, chiar dacă sînt condamnate la închisoare pe viață sau își așteaptă executarea pedepsei cu moartea.
Un roman excelent și o proză care, în literatura actuală plină de storytelling facil, te pune pe gînduri. Tot excelentă este și traducerea Mihaelei Buruiană.
Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Polirom, 2017.
