Koba înainte de moarte
● Robert Littell, Tovarășul Koba, traducere de Monica Manolachi, Editura Publisol, 2022.
Cînd Jonathan Littell cîștiga Premiul Goncourt și Marele Premiu al Academiei Franceze în 2006 pentru cutremurătorul și lucidul său roman Binevoitoarele, se știau foarte puține lucruri despre acest scriitor cu dublă cetățenie. Prima întrebare pe care și-au pus-o atunci pasionații romanelor de spionaj desfășurate pe fundalul Războiului Rece a fost dacă există vreo legătură între acest prozator apărut parcă de nicăieri și mai cunoscutul Robert Littell, prolificul autor american. Legătura exista, „bătrînul” Littell fiind tatăl mai „comercial” al noii vedete literare. Înrudirea lor se manifestă și în domeniul literar – pînă la un punct –, Robert fiind un scriitor pasionat de istoria Uniunii Sovietice, în special de stalinism și de misterele Marii Terori, atunci cînd nu scrie pur și simplu romane de spionaj.
Tovarășul Koba face parte din prima categorie a romanelor lui Littell-tatăl și este, dacă nu mă înșel, prima traducere în limba română din opera scriitorului americano-francez. Pereche bună cu un alt roman emblematic semnat de Littell, The Mayakovsky Tapes, în care patru femei care l-au iubit pe Maiakovski oferă patru variante diferite – Rashomon-style – asupra morții poetului, Tovarășul Koba este o mică biografie a unui Stalin arhetipal, spusă unui inocent, Leon Rozental, un băiat de 10 ani. Povestea se desfășoară în anii ’50, în preajma morții dictatorului și în timpul ultimei terori, cea a „medicilor evrei”, căreia îi cade victimă chiar mama personajului principal.
Acțiunea are loc într-o misterioasă și complexă Casă de pe Splai, un uriaș bloc în care locuiesc membri ai Politburo-ului și membri ai elitei sovietice. Leon Rozental e un copil genial, a învățat să citească folosind Metafizica lui Aristotel, a învățat singur „americană” citind De veghe în lanul de secară, citește Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, învață arabă și devine, în urma arestării mamei sale, o fantomă a subsolurilor și tunelurilor acestei clădiri, alături de alți copii ai căror părinți au căzut victime terorii: Isabeau și gemenii Pavel și Vladimir. Tatăl lui, fizician nuclear, a murit în condiții misterioase, ceea ce-l face pe acest puști periculos din mai multe puncte de vedere: mintea lui îmbină pasiunea pentru literatură cu cea pentru științele exacte, este evreu și, mai mult decît orice, vîrsta îi oferă inocența și deschiderea pe care acel mediu fantomatic le respinge ca pe un medicament amar.
Într-una dintre peripatetizările sale prin imensa clădire, Leon ajunge în fața unei încăperi bine păzite de gărzi, pentru a fi dus, în cele din urmă, în fața unui bătrîn care fumează neîntrerupt, miroase a iod, are mîna stîngă înțepenită și căruia i se spune Koba. Dat fiind că perspectiva aparține inocentului Leon, va trebui să așteptăm finalul romanului pentru a avea revelația „coincidenței” dintre acesta (așa-zis membru în conducerea Politburo, revoluționar cu ștate vechi) și tovarășul Stalin. Dar adoptarea acestei perspective este și pretextul ca bătrînul să-și povestească viața acestui copil care nu cunoaște frica în fața bătrînului ce-și trăiește ultimele luni din viață: copilăria petrecută în Gori, alături de un tată alcoolic și o mamă care își vedea fiul viitor preot, anii de revoltă de la seminarul teologic, avansarea în ierarhia comunistă a ilegalității, relația cu Lenin etc. De altfel, nimeni nu-l crede pe băiat cînd vorbește despre misteriosul său partener de șah care-i oferă înghețată și, mai apoi, sume importante de bani, ca să poată supraviețui în acel bloc al fantomelor. De altfel, romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani. Cu un caveat: de multe ori, Koba uită cu cine stă de vorbă, are izbucniri de furie, devine vulgar, violent sau, dimpotrivă, face bancuri autoreferențiale care-l uimesc pe interlocutorul lui, oricît de genial ar fi. Certurile amicale dintre Leon și Koba alcătuiesc substanța romanului, pentru că băiatul rămîne impasibil în fața discursurilor de propagandă și, hrănit atît cu literatură științifică, cît și cu Salinger, e iritat de falsitatea și de ipocrizia politică.
Totuși, și aici este și miza exercițiului literar al lui Littell, între cei doi există o atracție reală: trecînd peste clișeul dictatorului aflat în preajma morții, căruia nimeni nu-i spune adevărul și care se bucură în prezența „măscăriciului”, variațiune pe tema „regelui Lear”, înfruntarea dintre bătrîn și micuțul evreu ai cărui părinți au fost arestați chiar de interlocutorul său este una plină de tensiune și de o energie paradoxală. De multe ori, bătrînul dictator pare să fie cel aflat într-o poziție vulnerabilă în fața copilului.
Acestea fiind spuse, trebuie să mărturisesc că Jonathan Littell e un scriitor aflat cu vreo zece clase deasupra tatălui său: în Tovarășul Koba personajele sînt mecanisme purtătoare de discurs, pretexte pentru a da glas credințelor lui Stalin și de a scrie o mini-biografie a gruzinului – în Binevoitoarele, Littell-fiul a reușit să dea glas unui monstru cu care s-a identificat total. Cît despre nivelul stilistic al scriiturii, și aici balanța înclină decisiv în favoarea fiului. Cu toate astea, Tovarășul Koba rămîne o carte interesantă, fie și ca inedit exercițiu narativ.
Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor și traducător. Cea mai recentă carte publicată: Abraxas, Editura Polirom, 2022.
