Portocală în lumina lumînării

Publicat în Dilema Veche nr. 882 din 4 - 10 martie 2021
Portocală în lumina lumînării jpeg

Scena se petrece cîndva prin anii ’80, probabil în 1987, și ea poate fi găsită în hipocampul meu, după o operațiune de forare în adîncime, prin straturi succesive de pliuri și amintiri care mai de care mai difuze, mai plăcute sau mai iluzorii. Dar atunci cînd naveta aceea spațială adaptată pentru explorarea corpului omenesc va pătrunde în hipocamp, ea va da mai întîi de memoria olfactivă a scenei: miroase a portocală, iar prin stratul acela gros și penetrant pătrunde un altul, la fel de puternic, dar lipsit de încărcătură afectivă: miroase a ceară arsă, a lumînare. Apoi naveta, care e identică cu cea pe care o știi din Fantastic Voyage II, aprinde farurile și ochii exploratorilor văd prin ochii mei de acum ceea ce vedeau ochii copilului de șapte ani: calitatea privirii e aceeași, pare că cei 35 de ani n-au schimbat prea multe legat de felul în care ființa respectivă se raportează la mediu sau la propriile emoții. Stau așezat pe un scăunel, lîngă o masă din holul care ne servea, nu știu de ce, pe post de sufragerie, poate pentru că era mai ușor de încălzit. Sînt așezat lîngă măsuța pe care stă televizorul mic, roșu, marca Sport, și țin în mînă o portocală la care desfac și curăț de ceva vreme. Nu aș putea explica de ce vreau să prelungesc activitatea respectivă, poate e vorba despre căldura pe care mi-o aruncă pe față lumina lumînării galbene, de cimitir, așezată într-o cană albă, poate e vorba de faptul că acea sferă de căldură e corespondentul uneia luminoase, mai mari, care-mi înghite capul și-l protejează. Știu că mai e ceva: sînt primele portocale pe care le văd în anul acela și, din acest motiv, coroborat cu frigul pe care-l resimt cu spatele, deși sînt încotoșmănat, știu că e iarnă, chiar decembrie, destul de devreme însă ca să nu existe nici un brad în jur. Poate că, de iarna trecută, am uitat cum se mănîncă o portocală sau, mai degrabă, e vorba despre niște apucături ciudate ale unui copil la fel de ciudat. Da, așa e... e prima portocală pe anul 1987 și încerc să-mi amintesc ce gust are. Nu e limpede, hipocampul – unde acum e naveta pe care o conduci tu – îmi aduce în minte doar mirosul, apoi mirosul poate atrage după el urma vagă a gustului, care-mi stimulează papilele, însă ce știu este că-mi place ca portocala să fie perfect curățată, lipsită de cămașa ei albă din țesătură fină, după ce o să scap de învelișul dur, portocaliu, care vine la pachet cu o anume tehnică de curățare (nu trebuie sub nici o formă să fie utilizat cuțitul, pentru că lama poate pătrunde prea adînc, poate răni portocala), destul de greu de pus în practică de către un băiat nervos, care-și roade unghiile. Odată ce reușesc însă o cît de mică breșă în armura plină de cavități minuscule (gîndul că ar fi o suprafață selenară ți-a venit acum sau e de atunci?), încep s-o lărgesc cu buricele degetelor pînă cînd obțin o breșă mai mare, destul de mare cît să încapă acolo un deget, care scormonește în ea încercînd să prindă marginea și apoi, cînd reușește, trage de ea cu destulă putere cît să ruleze epiderma groasă spre podul palmei. Dacă am obținut masa critică, încep să rulez cu destulă grijă încît fîșia să nu se subțieze, trebuie strînsă cît mai multă epidermă într-o rolă, înainte să se rupă. Lucrez concentrat, cu fața din ce în ce mai aproape de lumînare, pe măsură ce arde și se micșorează. Îți dai seama și tu că sînt tot miros și senzații cutanate, plus o stare de bine pe care mi-o dă lumînarea (foarte mulți ani mai tîrziu, cărticica lui Bachelard Flacăra unei lumînări, citită înainte de Psihanaliza focului), senzație care se risipește însă dacă întorc capul spre stînga, unde siluetele celor doi adulți se conturează în lumina altei lumînări, așezate între fotoliile lor, dar cărora nu le văd chipurile. La picioarele lor stă un reșou rotund, a cărui suprafață incandescentă e un soare înaintea apusului de vară, cînd pare să ia foc tot cerul. Dar e o lumină rece, așa că nu mai întorc fața spre ei și spre soarele lor, ci mă concentrez să scot toată coaja, pe care o strîng într-o grămadă pentru că, pusă pe reșou, o să împrăștie un miros plăcut în toată casa, mirosul de iarnă. Cînd am scăpat de mantaua aia scorțoasă începe adevărata muncă: haina albă, din țesătură fină, care acoperă carnea portocalei, trebuie deșirată începînd de la unul dintre polii fructului, de la Polul Nord (gîndul îți zboară la cartea mare, cartonată, galbenă, cu Nansen, pe care ai citit-o de curînd), nu înainte de a extrage chiar polul de acolo, care va lăsa în locul lui un crater ce duce pînă în inima portocalei. Acel crater unde se întîlnesc capetele firelor albe este punctul de unde culegi fiecare fir și-l tragi în jos, pînă la Polul Sud. Mai sînt fire ce leagă transversal meridianele, niște paralele care mă încurcă, pentru că nu sînt regulate formal, așa că le dau mai puțină atenție pe parcursul cartografierii. Am început să mă încălzesc după orele petrecute în frig la Big Berceni, de cînd s-a anunțat că au băgat portocale și banane și pînă cînd am reușit să cumpărăm. Undeva, pe dulapul din sufrageria de alături, înghețată ca un frigider, sînt așezate pe ziar cele patru kilograme de banane pe care am reușit să le luăm. Dar pentru banane nu am nici un ritual, nu mă ajută corpul lor, în plus, trebuie lăsate la copt, acum sînt verzi. Înghit în sec și mă întorc la corpul portocalei care, privit în lumina lumînării, e aproape transparent, la fel și degetul meu. Din corpul acela se desprinde o bobiță de zeamă, care se scurge de-a lungul unei falii dintre două felii. O culeg cu limba și simt cum mă ustură stomacul. Răbdare!

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Caragiale. Scrisoarea pierdută, Polirom, 2019.

Foto: flickr

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.