Portocală în lumina lumînării

Publicat în Dilema Veche nr. 882 din 4 - 10 martie 2021
Portocală în lumina lumînării jpeg

Scena se petrece cîndva prin anii ’80, probabil în 1987, și ea poate fi găsită în hipocampul meu, după o operațiune de forare în adîncime, prin straturi succesive de pliuri și amintiri care mai de care mai difuze, mai plăcute sau mai iluzorii. Dar atunci cînd naveta aceea spațială adaptată pentru explorarea corpului omenesc va pătrunde în hipocamp, ea va da mai întîi de memoria olfactivă a scenei: miroase a portocală, iar prin stratul acela gros și penetrant pătrunde un altul, la fel de puternic, dar lipsit de încărcătură afectivă: miroase a ceară arsă, a lumînare. Apoi naveta, care e identică cu cea pe care o știi din Fantastic Voyage II, aprinde farurile și ochii exploratorilor văd prin ochii mei de acum ceea ce vedeau ochii copilului de șapte ani: calitatea privirii e aceeași, pare că cei 35 de ani n-au schimbat prea multe legat de felul în care ființa respectivă se raportează la mediu sau la propriile emoții. Stau așezat pe un scăunel, lîngă o masă din holul care ne servea, nu știu de ce, pe post de sufragerie, poate pentru că era mai ușor de încălzit. Sînt așezat lîngă măsuța pe care stă televizorul mic, roșu, marca Sport, și țin în mînă o portocală la care desfac și curăț de ceva vreme. Nu aș putea explica de ce vreau să prelungesc activitatea respectivă, poate e vorba despre căldura pe care mi-o aruncă pe față lumina lumînării galbene, de cimitir, așezată într-o cană albă, poate e vorba de faptul că acea sferă de căldură e corespondentul uneia luminoase, mai mari, care-mi înghite capul și-l protejează. Știu că mai e ceva: sînt primele portocale pe care le văd în anul acela și, din acest motiv, coroborat cu frigul pe care-l resimt cu spatele, deși sînt încotoșmănat, știu că e iarnă, chiar decembrie, destul de devreme însă ca să nu existe nici un brad în jur. Poate că, de iarna trecută, am uitat cum se mănîncă o portocală sau, mai degrabă, e vorba despre niște apucături ciudate ale unui copil la fel de ciudat. Da, așa e... e prima portocală pe anul 1987 și încerc să-mi amintesc ce gust are. Nu e limpede, hipocampul – unde acum e naveta pe care o conduci tu – îmi aduce în minte doar mirosul, apoi mirosul poate atrage după el urma vagă a gustului, care-mi stimulează papilele, însă ce știu este că-mi place ca portocala să fie perfect curățată, lipsită de cămașa ei albă din țesătură fină, după ce o să scap de învelișul dur, portocaliu, care vine la pachet cu o anume tehnică de curățare (nu trebuie sub nici o formă să fie utilizat cuțitul, pentru că lama poate pătrunde prea adînc, poate răni portocala), destul de greu de pus în practică de către un băiat nervos, care-și roade unghiile. Odată ce reușesc însă o cît de mică breșă în armura plină de cavități minuscule (gîndul că ar fi o suprafață selenară ți-a venit acum sau e de atunci?), încep s-o lărgesc cu buricele degetelor pînă cînd obțin o breșă mai mare, destul de mare cît să încapă acolo un deget, care scormonește în ea încercînd să prindă marginea și apoi, cînd reușește, trage de ea cu destulă putere cît să ruleze epiderma groasă spre podul palmei. Dacă am obținut masa critică, încep să rulez cu destulă grijă încît fîșia să nu se subțieze, trebuie strînsă cît mai multă epidermă într-o rolă, înainte să se rupă. Lucrez concentrat, cu fața din ce în ce mai aproape de lumînare, pe măsură ce arde și se micșorează. Îți dai seama și tu că sînt tot miros și senzații cutanate, plus o stare de bine pe care mi-o dă lumînarea (foarte mulți ani mai tîrziu, cărticica lui Bachelard Flacăra unei lumînări, citită înainte de Psihanaliza focului), senzație care se risipește însă dacă întorc capul spre stînga, unde siluetele celor doi adulți se conturează în lumina altei lumînări, așezate între fotoliile lor, dar cărora nu le văd chipurile. La picioarele lor stă un reșou rotund, a cărui suprafață incandescentă e un soare înaintea apusului de vară, cînd pare să ia foc tot cerul. Dar e o lumină rece, așa că nu mai întorc fața spre ei și spre soarele lor, ci mă concentrez să scot toată coaja, pe care o strîng într-o grămadă pentru că, pusă pe reșou, o să împrăștie un miros plăcut în toată casa, mirosul de iarnă. Cînd am scăpat de mantaua aia scorțoasă începe adevărata muncă: haina albă, din țesătură fină, care acoperă carnea portocalei, trebuie deșirată începînd de la unul dintre polii fructului, de la Polul Nord (gîndul îți zboară la cartea mare, cartonată, galbenă, cu Nansen, pe care ai citit-o de curînd), nu înainte de a extrage chiar polul de acolo, care va lăsa în locul lui un crater ce duce pînă în inima portocalei. Acel crater unde se întîlnesc capetele firelor albe este punctul de unde culegi fiecare fir și-l tragi în jos, pînă la Polul Sud. Mai sînt fire ce leagă transversal meridianele, niște paralele care mă încurcă, pentru că nu sînt regulate formal, așa că le dau mai puțină atenție pe parcursul cartografierii. Am început să mă încălzesc după orele petrecute în frig la Big Berceni, de cînd s-a anunțat că au băgat portocale și banane și pînă cînd am reușit să cumpărăm. Undeva, pe dulapul din sufrageria de alături, înghețată ca un frigider, sînt așezate pe ziar cele patru kilograme de banane pe care am reușit să le luăm. Dar pentru banane nu am nici un ritual, nu mă ajută corpul lor, în plus, trebuie lăsate la copt, acum sînt verzi. Înghit în sec și mă întorc la corpul portocalei care, privit în lumina lumînării, e aproape transparent, la fel și degetul meu. Din corpul acela se desprinde o bobiță de zeamă, care se scurge de-a lungul unei falii dintre două felii. O culeg cu limba și simt cum mă ustură stomacul. Răbdare!

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Caragiale. Scrisoarea pierdută, Polirom, 2019.

Foto: flickr

Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?
p 10 jpg
Gîndirea artificială pripită: cu ChatGPT la taclale
Gîndirea pripită este un termen folosit pentru a descrie procesul de luare a deciziilor sau de trage concluzii în modul rapid și fără o analiză sau o examinare adecvată.
p 11 Petre Gheorghiu in rolul lui Zaharia Trahanache jpg
Pentru o istorie a „puținticăi (ne)răbdări”
Carol al II-lea: mare pripit, dacă ne luăm după renunțările la renunțările la Tron.
p 12 jpg
Altul mai bun nu avem
Observ că ne trăim viețile de cîtva timp ca într-un proces penal.
p 13 jpg
Judecata pripită, gîndirea automată
Permanent ni se cere acţiune rapidă, reacţie promptă. Şi cînd ne mai gîndim?
p 14 sus jpg
Antidotul judecății pripite
Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.
640px Three Democratic bosses of Maryland seated and drinking from mugs   L  to R   George(?) N  Lewis, John S  Kelly, John J  Mahon LCCN2006683418 jpg
O lume a incluziunii e ca un sat mai mare
O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Adevarul.ro

image
Preotul care a jignit iubitorii de animale primește replica unui călugăr: „Ele nu l-au izgonit pe Iisus“
Mesajele publicate de preotul Matei Vulcănescu despre iubitorii de animale au stârnit controverse. Un călugăr de la Schitul Straja din Hunedoara arată de ce animalele trebuie iubite și nu disprețuite.
image
Fetiță lăsată de părinți în apă fierbinte, moartă în chinuri. Soții criminali au contestat arestarea
Doi soți din Călărași au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, pentru că și-au lăsat fiica de 2 ani și 10 luni să moară în chinuri. În rechizitoriul procurorilor se menționează că fetița s-a aflat în agonie timp de mai multe ore.
image
Cum sunt relațiile în care femeia e mai în vârstă decât bărbatul
Într-o lume încărcată de prejudecăţi, rolul bărbatului într-o relație de cuplu este văzut ca fiind acela de a oferi protecție și stabilitate familiei și partenerei.

HIstoria.ro

image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.
image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.