Cuvinte țigănești în limba română
Termeni pentru bani: biștari > bišto = al douăzecilea; lovele < lova = bani; mardei < marde = bătut, bătuţi, se referă la faptul că în trecut banii erau bătuţi din metale preţioase.
Termeni de evaluare: mișto = bine, bun; bengos, derivat pe terenul limbii române din benga = draci; nașpa și nasol < nasvaló, nasul = rău; barosan < baro = mare.
Tot de aici avem în română „baros“, adică „ciocan mare“; a se dili, diliu, dilău < deli (tc.) prin intermediul ţigănescului dili. De remarcat adjectivul „sandilău“ < expr. san dilo = ești prost; șucar = bun, frumos; paradit = stricat, deteriorat.
Termeni despre însușirea proprietăţii: a ciordi, a mangli.
Termeni despre ebrietate: a se matoli, a se machi și a (se) pili vin tustrele din ţigănească, după ce au fost adaptate pe teren românesc.
A gini < jin, rădăcină care înseamnă a ști.
Caraliu (poliţist) < karaló = spinos, ghimpos.
Puriu (bătrîn) < purri = bătrîn/ bătrînă. Pronunţat cu „h“ aspirat, înrudit pe linie indo-europeană cu pater.
„Șuriu“ vine din ţigănește și înseamnă „cuţit“. Găsim cuvîntul și în franceză, cu același sens și aceeași origine („surin“).
Baftă = baht, din persană prin intermediul limbii turce. Nu știm dacă ţigăneasca a jucat vreun rol în procesul de împrumut.
Un cuvînt cu evoluţie interesantă este „călău“ < kalo = negru. Înrudit etimologic cu numele zeiţei Kali. Romii erau călăi în mai tot spaţiul românesc, pentru că slujba era una stigmatizată, deși deloc rău plătită. În Brașov, de exemplu, călăii s-au înșiruit în istorie sub forma unei dinastii.
Expresia „ce mi-i mie, ce ţi-i ţie“, cu sensul de situaţie indecidabilă sau cu două deznodăminte egale, se explică în felul următor: tanda și manda sînt pronumele personale locative „la tine“, „la mine“. Adică, ce mi-i mie, ce mi-i ţie, tot una e.
Alte cuvinte cu etimologie neclară, dar care pot veni din ţigănească, sînt: a hali, a șuţi, ditai, ghes, a mierli, bășcălie, a beșteli < beš telé = stai jos.
„Gagiu“ ne vine din turcă, unde aghadjik însemna persoană, individ, apoi amant. În română a intrat prin intermediul limbii ţigănești, unde mai înseamnă și cel care nu e de etnie romă.
Încheiem cu etimologia unui cuvînt din colocvialul englez, anume „pal“, care se traduce drept amice, tovarășe, și este foarte răspîndit astăzi. Vine, surpriză, din ţigănească, mai exact din prala, care înseamnă frate. În limba romani phral este înrudit cu sanscritul bhratr și, implicit, cu latinescul frater.
Ion Mihai Felea (Revista Clipa, nr. 3, 2015)
