„Banalitatea răului“: o temă greu de înghiţit

Publicat în Dilema Veche nr. 812 din 12-18 septembrie 2019
„Banalitatea răului“:  o temă greu de înghiţit jpeg

Formula prin care Hannah Arendt a caracterizat natura răului totalitar e faimoasă. Poate mai puţin cunoscute astăzi sînt reacţiile de indignare cu care expresia a fost întîmpinată în mediul evreiesc. În şirul de volume şi de documente ale Hannei Arendt apărute la Humanitas, cel mai recent este Ultimul interviu şi alte convorbiri (traducere din germană de Cristina Cioabă, traducere din engleză de Liliana Donose Samuelsson, 2018). Dialogurile amintesc ce tăiş al reflecţiei a fost în stare H.A. să aplice asupra unui fenomen care a desfigurat Europa în secolul XX. Arată ce curaj intelectual şi etic a avut să-şi facă analizele curînd după război (Originile totalitarismului a apărut în 1951), cînd traumele erau sîngerînde, cînd oroarea părea prea ieşită din scara umanului pentru a putea fi tratată „la rece“.

Două dintre interviuri mai ales insistă asupra reproşurilor stîrnite de cartea, cu imediată şi largă rezonanţă, Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului (1963). Stăruind netulburată în diagnosticul ei, H.A. spune că ceea ce i-a inspirat acest „raport“ a fost gîndul de a pune răul nazist în cadrul calitativ care i se potriveşte. Nu un fenomen „infernal“, cu adîncimi ameţitoare şi resurse luciferice, captivante pentru aderenţi, paralizante pentru adversari şi victime. Nu. Ci un fenomen plat, bazat pe o prostie crasă, uluitor de larg acceptată: asta a condus la succesul ideologiilor criminale, la organizarea crimei în masă.

H.A. declară că, citind dosarul interogatoriilor lui Eichmann, a izbucnit în rîs de multe ori. Prezentă la procesul de la Ierusalim drept corespondent al revistei The New Yorker, ea a parcurs cele 3.600 de pagini ale dosarului de judecată. Rîsul ei era aşadar unul aplicat, constatativ, înregistrînd ilogismul ieftin al convingerilor invocate de inculpat pentru rolul lui în Holocaust. Avusese idealul de „a se supune -Führer-ului“, de „a-şi face datoria“, de a „funcţiona“ impecabil în sistemul crimei, abandonînd aşadar facultatea deliberării, condiţia de persoană. Fenomenul totalitar, se ştie, implică în aceeaşi măsură masificarea victimelor şi masificarea călăilor. Urmăreşte masificarea/anularea gîndirii prin stereotipie ideologică şi birocratică.

În ce constă, pentru H.A., prostia totalitară, „banalitatea răului“? În interviuri, ea menţionează mai ales două trăsături. Una e neputinţa conducătorului/adeptului de a lua seama la alt punct de vedere decît cel propriu; e, pe urmele lui Kant, incapacitatea de „a te pune în locul celuilalt“. Te socoteşti pe tine (şi grupul tău) singurul îndreptăţit să ordoneze lumea; ceilalţi sînt fie eliminaţi ca „duşmani“, fiinţe degradate, „suboameni“, fie trataţi drept colaboratori supuşi. Nu eşti în stare să asumi policromia umană şi socială, vrei să-i impui, cu preţul terorii, monocromia unei imposibile „epoci de aur“. Eşti stăpîn absolut într-o schemă silnic aplicată realităţii.

A doua trăsătură e incapacitatea de a-ţi percepe schema drept mărginită în timp. Eşti închis în închipuita ei perpetuitate, nu-ţi poţi imagina că va lua sfîrşit, că vei fi tras la răspundere, că vei plăti pentru teroare şi crimă.

Se potriveşte calificativul „banal“ acestui mod de a trata realul? Pentru evreii supravieţuitori ai lagărelor, termenul părea ofensator în raport cu masivitatea ororii. Li se părea că minimalizează grozăvia fenomenului, barbaria lui. Nu puteau accepta că îndărătul uriaşei industrii a morţii stă un mecanism mental aşa rudimentar. Totuşi judecata, analiza nu au ele obligaţia să pătrundă dincolo de nivelul înspăimîntător al faptelor pentru a desluşi schimonosirea mentală care le-a pricinuit? Nu au ele această responsabilitate tocmai pentru ca ororile să fie dezvelite în resorturile lor (penibil de simpliste), pentru ca pericolul reproducerii lor să scadă?

Banalitatea răului“ înseamnă că, abandonîndu-şi condiţia de fiinţe etic-gînditoare, executanţii tratează crima în masă ca „normalul“ cotidian, că nu-i mai percep sinistra anormalitate. Oroarea actelor în sine se conjugă cu oroarea demisiei de la statutul de persoană. În fenomenele totalitare, „incapacitatea de a te pune în locul celuilalt“ şi „iluzia perpetuităţii“ sistemului conduc la consecinţe oribile care sar în ochi.

Dar aceste trăsături sînt şi în alt fel „banale“. Nu ne stau ele – ca înclinaţie – în fire, nu străbat ele în comportamentul de fiecare zi? Acolo unde le-a descoperit Hannah -Arendt, ele nu au avut limită, au mecanizat mintea adepţilor, iar pe baza lor s a constituit industria morţii. În cotidianul unei lumi libere, însă, persoana şi comunitatea se străduiesc să ţină aceste înclinaţii sub control, să le aplice trezia critică, să le limiteze.

Da, mai tuturor ne vine greu „să ne punem în locul celuilalt“. Sîntem înclinaţi să ne vedem mai ales de interesul propriu, să judecăm lucrurile aşa cum apar doar din „centrul“ propriei perspective. Un caz, nu rar, e cel al insului care, în autobuz, stă în dreptul uşii în vreme ce călătorii urcă şi coboară strecurîndu-se pe lîngă el. Dar am şi propria experienţă: nu sînt iritată de şantierul vecinului, n-aş vrea să se termine odată, să dispară? Nu-mi trebuie un mic, un repetat efort mental ca să-l accept? E nevoie de conştiinţă trează – iar civilitatea e rezultatul educării ei – ca să ţii seama de geometria multidimensională a lumii, ca să participi la ea. De ce ne indignează comportamentul guvernanţilor actuali? Fiindcă sfera puterii se slujeşte doar pe sine. Iar mai toţi cei ajunşi acolo par să-şi închipuie că posedă veşnicia, că nu vor da nicicînd seama de ce fac. Faptul că Liviu Dragnea a fost judecat şi condamnat nu pare să le trezească inteligenţa.

Statul de drept pune, în societatea mare, limite celor două tendinţe. Cînd Justiţia e atacată de politic, aceste tendinţe ating pragul de alarmă.

Lăsînd deoparte politicul, moţăiala gîndirii, confortul perspectivei unice ne pîndesc pe fiecare. Condiţia omului civilizat – respect faţă de celălalt, generozitate, slujirea binelui comun, mulţumirea care decurge de aici – nu e de aflat fără conştiinţa, mereu întreţinută, a pluralităţii perspectivelor, fără contribuţie la articularea lor. Asta e o banalitate. Şi totuşi, ca să o practici, ea cere mereu efort mental, atenţie critică faţă de sine, respect/curiozitate/înţelegere pentru geometria multidimensională a realului.

Religia, religiile lumii par să impună această geometrie, par a fi un antidot împotriva prostiei egocentrismului. Toate învaţă bunăvoinţa faţă de semen şi străin, iubirea aproapelui, ba chiar faptul că orice om poartă în sine oglindirea divinului. Toate vorbesc despre viaţa de aici drept trecătoare. Toate cer responsabilitate personală, invocă o „judecată de apoi“. Şi totuşi, considerente religioase au putut stîrni excluziune, persecuţie, convingerea că „Dumnezeu este cu noi“ şi doar cu noi, ca un şef triumfător. Religia nu te vaccinează împotriva stereotipurilor perspectivei unice. Nu o face dacă nu tratezi materia religiei cu ochi etic şi spiritual deschis.

Mai sever decît condamnarea indignată, rîsul Hannei Arendt denunţă moţăiala gîndirii, pericolul adormirii persoanei. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.