Cum să nu mai fim populari

Publicat în Dilema Veche nr. 1001 din 15 iunie – 21 iunie 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

În 2007, actrița Katherine Heigl cîștiga un premiu Emmy pentru rolul ei din serialul de televiziune Grey’s Anatomy / Anatomia lui Grey. Un an mai tîrziu, se retrăgea din competiție, considerînd că nu merită să fie nominalizată în detrimentul altor actrițe, dat fiind că scenariștii și creatorii serialului mai sus amintit nu i-au oferit un material suficient de bun, care s-o pună în evidență. Ba mai mult, i-a acuzat că iau decizii mai puțin inspirate, strict pentru audiență, și că țin actorii pe platou și cîte 17 ore pe zi. Despre comedia romantică în care tocmai jucase, Knocked Up / Un pic însărcinată, a declarat că este sexistă, portretizînd femeile ca pe niște scorpii fără umor, în timp ce bărbații par mereu amuzanți și volubili.

Cu aproape 20 de ani în urmă, înainte de era social media, a ieși în public să critici producătorii de film era ceva neobișnuit. Pentru Heigl, a fost începutul intrării într-un con de umbră. Nu a mai primit roluri importante în filmele pentru marele ecran, iar rarele ei apariții au fost intens criticate. Se spunea despre ea că este dificilă, arogantă și nerecunoscătoare. În 2010, contractul cu serialul care i-a adus celebritatea a încetat, versiunea oficială fiind aceea că n-a apărut la filmări la timp. Anatomia lui Grey a ajuns la sezonul 19, dar personajul ei nu a mai revenit în scenariu în nici un an.

Luna aceasta, într-o conversație pentru Variety cu Ellen Pompeo, interpreta rolului principal din Anatomia lui Grey, Katherine, acum în vîrstă de 44 de ani, a revenit asupra acelei perioade grele din cariera ei. S-a simțit atunci îndreptățită să traseze niște limite și să ceară să fie tratată cum merită, dar reacțiile negative au năucit-o. Consideră că femeile sînt, în cea mai mare parte a vieții lor, înclinate spre a-i mulțumi pe toți și că, în momentul în care simt că afecțiunea celor din jur este retrasă, nu-și mai găsesc drumul. Abia spre 40 de ani a reușit să oprească zgomotul creat de părerile celorlalți despre ea, să păstreze doar opiniile oamenilor care contau, să-și asume cine este cu adevărat și să iasă din postura de victimă. Vîrsta de mijloc a venit pentru ea cu libertate și afirmă că nu ar da nimic din prezent ca să aibă din nou 20 de ani, cînd era naivă și doar urma regulile trasate de alții, pentru a le face pe plac.

Katherine Heigl (foto: Variety / YouTube)
Katherine Heigl (foto: Variety / YouTube)

Partenera ei de discuție, Ellen Pompeo, a ținut și ea prima pagină a ziarelor în 2018, cînd a dezvăluit salariul ei anual pentru rolul din Anatomia lui Grey: 20 de milioane de dolari. Dar a povestit și că a ajuns acolo după ani întregi de discrepanțe salariale între ea și partenerii de sex masculin, în care a cerut bani în plus inutil, chiar dacă numele personajului ei era în titlu. Plecarea din serial a lui Patrick Dempsey, atuul producătorilor, fără ca audiența să aibă de suferit, a făcut-o să obțină, în sfîrșit, salariul dorit, adică cel mai mare onorariu primit vreodată de o actriță dintr-un serial dramatic de televiziune. A crezut că povestea ei va fi un imbold pentru femei să îndrăznească să pretindă mai mult în orice împrejurare și, deși ecourile din lumea largă au fost pozitive, atmosfera ulterioară de pe platou a fost afectată. Plecarea altor două actrițe din serial a fost cumva legată de acest eveniment.

Ellen crede că a învăța să cerem este ceva ce vine tot cu vîrsta. Și că, într-o astfel de situație, e bine să fii pregătit să nu mai fii plăcut de oameni, să-ți pierzi popularitatea. Să renunți la rolul de victimă și să devii, pentru societate, personajul negativ. E de părere că afirmațiile lui Katherine, atît de aspru taxate la Hollywood, au fost un pic înaintea timpului. Acum, cu protecția anonimatului și în spatele unui ecran, pe rețelele sociale, fiecare se simte îndreptățit să aibă o opinie despre orice. Iar noi trăim în acest zgomot permanent.

În prezent, cele două actrițe au, fiecare, cîte trei copii și proiecte de film și televiziune în derulare. Katherine Heigl și-a redobîndit notorietatea cu rolul din serialul Firefly Lane / Aleea cu licurici, la care a fost și producător executiv, iar Ellen Pompeo apare doar sporadic în Anatomia lui Grey, unde este acum producător.

Intenția mea inițială era de a vorbi despre limite și așa am dat peste acest dialog reprezentativ pentru felul în care teama de a cere ce consideri că meriți, preocuparea pentru imaginea ta în ochii celor din jur, dorința ca ei să te perceapă ca fiind o persoană amabilă și competentă te pot eroda pînă cînd, la un moment dat, nu mai știi cine ești. Mi s-a întîmplat, nu o dată și nu atît de demult, să văd cerințele celor din jur ca fiind mai importante decît opiniile mele. Să îmi doresc să mă placă, cu orice preț, cît mai mulți oameni. Să mă străduiesc să fac tot ce se așteaptă de la mine, perfect, crezînd că odată cu aprecierea va veni și iubirea. Am sfîrșit învinsă, ca să parafrazez unul dintre titlurile Dosarului din acest număr, despre regrete, de a cărui coordonare m-am ocupat. Și, dacă tot am pomenit personaje feminine din seriale, închei referindu-mă la un discurs ținut de Kim Cattrall, interpreta Samanthei din Sex and the City / Totul despre sex. Actrița a destăinuit ce a ajutat-o cel mai mult în carieră și în viața personală, în situații de orice fel – ceva simplu și complicat, în același timp. E vorba despre un cuvînt, iar cuvîntul este „nu”.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

colaj nicusor si vanghele jpg
Reacția jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce a fost interzis de Nicușor Dan la Cotroceni
Jurnalistul Ovidiu Vanghele a publicat un mesaj după conferința de presă susținută de președintele Nicușor Dan, în care a explicat că nu a primit un răspuns la întrebarea adresată președintelui.
Cea mai de preț „bijuterie” a Anei Baniciu! De ce nu va cânta de Revelion și cum este Mircea Baniciu în rolul de bunic
Ana Baniciu, dezvăluiri despre viața de familie. Ce obiect moștenit de la mama sa îi poartă noroc și cum este Mircea Baniciu în rolul de bunic
Ana Baniciu (33 de ani) iubește bijuteriile și păstrează cu grijă piese moștenite din familie, fiecare cu povestea ei.
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Prețurile carburanților miercuri, 11 noiembrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în marile orașe
Prețurile carburanților din benzinăriile din România rămân ridicate și miercuri, 11 noiembrie. Cele mai mici tarife pentru benzina standard pornesc de la 9,77 lei pe litru, în timp ce motorina standard costă cel puțin 10,75 lei pe litru.
Mirela Vaida, Oana Tomoiaga jpg
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, eliminate înainte de marea finală Asia Express 2026! Ce au spus cele două după ce au părăsit competiția. Astăzi o să aibă loc marea finală
Semifinala Asia Express 2026 s-a încheiat cu emoții puternice pentru Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Cele două prietene au fost eliminate de pe Drumul Mătăsii și au ratat calificarea în marea finală a show-ului de la Antena 1.
Tarantella la Mergellina, de Filippo Falciatore. Pictură din colecția Detroit Institute of Arts
Tarantella, dansul medieval care „vindeca” mușcătura unui păianjen veninos
În sudul Italiei medievale, oamenii dansau până la epuizare pentru a scăpa de efectele presupusei mușcături a unui păianjen veninos. Ceea ce părea o epidemie inexplicabilă de mișcări convulsive s-a transformat, în timp, într-un ritual de vindecare și apoi într-un simbol al bucuriei de a trăi.
integrama adevarul (1) png
Provocarea zilei pe „Adevărul”: cât de repede poți rezolva integrama de miercuri, 11 noiembrie
Integrama zilei de miercuri, 11 noiembrie este exercițiul perfect pentru câteva minute de concentrare și relaxare.
Emily Burghelea  jpg
Emily Burghelea s-a întors în România după o lună petrecută în Spania! Ce a făcut-o să renunțe la mutarea în străinătate: „Lucrurile s-au așezat mai bine ca niciodată”
Emily Burghelea a revenit în România alături de soțul ei, Andrei, și de cei trei copii, după ce familia a petrecut o lună în Spania. Deși părea că mutarea în străinătate reprezintă începutul unui nou capitol pentru toți, planurile s-au schimbat, iar influencerița spune că întoarcerea acasă a venit î
2 zodiac jpg jpeg
Cele mai puternice 2 zodii, în perioada 12-27 noiembrie. Acești nativi reușesc să-și atingă orice obiectiv
Perioada 12–27 noiembrie vine cu energii astrale intense, schimbări importante și oportunități neașteptate pentru anumite zodii. În timp ce unii nativi vor fi nevoiți să aibă răbdare și să-și regândească planurile, două semne zodiacale se bucură de o perioadă cu adevărat specială.
image png
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Venezuela a devenit cea de-a 99-a țară vizitată de vloggerii HaiHui în Doi, care au documentat primele impresii din Caracas într-un vlog dedicat capitalei sud-americane.