Imaginea din oglindă

Publicat în Dilema Veche nr. 1005 din 13 iulie – 19 iulie 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

Eram studentă cînd serialul Sex and the City / Totul despre sex a început să fie difuzat și la noi, la o oră tîrzie și cu bulină roșie. Aș spune că a fost un fenomen în lumea serialelor TV din întreaga lume, nu doar datorită subiectelor și dialogurilor extrem de îndrăznețe, dar și grație celor patru personaje feminine atrăgătoare și independente, avînd, atunci, un pic peste 30 de ani. Cele șase sezoane (mai puțin filmele pentru marele ecran care plătesc tribut normelor de la Hollywood) au fost văzute și revăzute de generații întregi, iar toaletele, creații ale stilistei Patricia Field, s-au dovedit a fi nemuritoare. Cînd And Just Like That... / Și uite așa..., continuarea care păstrează trei dintre protagoniste, a apărut în 2021, dincolo de subiecte, modă, personaje, prima reacție pe care a stîrnit-o a fost: Cît de mult au îmbătrînit! Ne așteptam, cumva, să arate la fel, ca și cînd actorii nu s-ar schimba niciodată (unii dintre ei chiar ar merita asta). Trecuseră, totuși, nu mai puțin de 23 de ani de la sezonul de debut. 

© YouTube
© YouTube

Acum în vîrstă de 58 de ani, Sarah Jessica Parker, adică Carrie Bradshaw, cum o știe toată lumea, declara pentru Vogue, la lansarea continuării serialului, că nu și-a făcut lifting și nu a intervenit cu nici un fel de proceduri chirurgicale asupra aspectului feței. Glumea că a ratat startul și că, poate, ar fi trebuit să se gîndească la asta cînd avea, să zicem, 44 de ani. „Știu cum arăt. N-am de ales. Ce ar trebui să fac? Să nu mai îmbătrînesc? Să dispar?”, se întreba ea. Pe de altă parte, interpreta lui Charlotte York, actrița Kristin Davis, care se apropie și ea de 60 de ani, a fost aspru criticată că a exagerat cu intervențiile asupra feței, care a ajuns să fie disproporționată și rigidă. Mereu confruntată cu imaginea ei din tinerețe, Kristin a recunoscut că a început cu Botox, i-a plăcut rezultatul, apoi a continuat cu procedurile – uneori au ieșit mai bine, alteori mai puțin. Se pare că nimeni nu i-a spus mult timp cum se văd lucrurile din exterior. Acuzată că nici nu mai poate zîmbi natural, actrița a ripostat: „Nu stai să-ți verifici zilnic zîmbetul. Cine stă să-și zîmbească în oglindă? Oamenii nebuni!”.

De cînd Facebook îți scoate la înaintare, din trecutul tău, și lucrurile cu care te mîndrești, și cele de care vrei să fugi, a devenit cumva mai ușor să observăm felul în care îmbătrînim și noi, și alții. Recunosc că, de cîte ori adaug pe cineva nou în lista de prieteni, îi răsfoiesc fotografiile plasate la profil de-a lungul anilor și uneori tresar. În același timp, realizez că nici eu nu fac excepție. Deși am ajuns taman la vîrsta de 44 de ani despre care vorbea Sarah Jessica Parker, nu simt că trebuie să intervin cu nimic. Din oglindă, mă privește aceeași persoană dintotdeauna, ba chiar aș zice că fața mea de la maturitate îmi place mai mult, cu toate urmele timpului lăsate pe ea.

Admit că au fost, pentru mine, vremuri cînd 36 sau 44 reprezentau „vîrste înaintate”. Apoi am împins limita la 50, 55, pînă cînd am aruncat-o peste linia orizontului. Dacă nu ai copii pe care să-i vezi crescînd sub ochii tăi, care să-ți dea o măsură a trecerii timpului, și faci aproape aceleași lucruri dintotdeauna, micile schimbări de la o lună la alta sînt pentru tine imperceptibile și, probabil, și anii se scurg tot așa. 

Am avut un singur prag mai greu de trecut psihologic, înainte să împlinesc 40 de ani, aș fi vrut să trag de vîrsta cu 3 la nesfîrșit, mi se păreau nedrept de mulți ani, adunați prea repede. Aș zice, fără să mint, că imediat după 40 s-a produs, de la sine, o mare ușurare în privința asta. Am ajuns să mă bucur de aniversările mele mai mult decît la 20 de ani, cînd îmi chinuiam fața și părul cu tot felul de produse la modă, pe cînd acum mă interesează mai mult calitatea lor și o întreținere care nu e neapărat la vedere.

Am mai constatat un lucru: îți amintești oamenii, mai ales cei la care ții mult, așa cum erau cînd au intrat în viața ta prima dată, oricît s-ar schimba și orice vîrstă ar atinge. Ba chiar ajung să fie, în mintea ta, mai tineri decît ești tu acum. Au același zîmbet, aceeași cămașă – în imaginație, timpul iartă mereu, iar ei uită să mai îmbătrînească.

Un cunoscut și oarecum controversat regizor de film, aflat în jurul vîrstei de 80 de ani, întrebat fiind dacă îi mai plac femeile la fel de mult ca întotdeauna a răspuns: „Da, cu siguranță. În interiorul acestui corp eu sînt același”.

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

role hartie igienica shutter jpg
Trucul neașteptat recomandat de experți. De ce trebuie să folosești role de hârtie igienică în grădină
Este un truc la care nu mulți dintre noi ne-am gândi, dar pe care experții în grădinărit îl recomandă tuturor în lunile reci ale anului. Mai precis, este vorba despre o modalitate ingenioasă de a folosi rolele de hârtie igienică în grădină.
Radu Miruță, debit Dunare FB Radu Miruta jpg
Dunărea ar putea lăsa România fără energie tot mai des. Problema este nivelul apei, nu debitul. Avertismentul unui expert
Deși episoadele de secetă severă pe Dunăre ar putea deveni tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, România amână investițiile necesare pentru a le gestiona, avertizează hidrotehnicianul Cornel Ilinca. Expertul explică de ce lucrările din vară au avut efect limitat.
banca-rusiei
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Banca Rusiei continuă să vândă aur din rezervele sale pentru a zecea lună consecutiv, în cadrul operațiunilor de acoperire a deficitului bugetar, care anul acesta va fi de două ori mai mare decât cel planificat inițial, ajungând la 7,3 trilioane de ruble.
legume verzi istock jpg
Mulți români ignoră această legumă. Te ajută să dormi mai bine și este utilă pentru sănătatea creierului
Este o legumă ieftină, care se găsește în mai toate magazinele din țară, dar pe care nu foarte mulți români o consumă prea des. Însă, potrivit experților, această legumă nu numai că ne poate ajuta să adormim mai ușor dar poate chiar să reducă riscul apariției demenței.
INSTANT PARLAMENT CABINET NICULESCU 024 INQUAM Photos George Calin jpg
Noul Guvern, o avanpremieră a politicii românești din anii următori. De ce ar putea deveni regula guvernele fără majorități stabile
Un partid la guvernare, alte partide în spatele premierului și o majoritate care trebuie negociată de la o decizie la alta. Așa arată noul Guvern Luca Niculescu, o formulă politică fără precedent în România. Un cunoscut politolog a explicat cum va funcționa Executivul.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se află într-un punct mai avansat decât în orice alt moment de până acum.
Eduard Steinbrück Die Magdeburger Jungfrauen jpg
Războinicii care au terorizat Europa și au inventat moda cravatelor. Ce legătură aveau cu românii
Una dintre cele mai de temut unități militare din istorie, care semăna teroare în rândul populației inamice, a dat naștere, în mod paradoxal, unui accesoriu vestimentar devenit simbol al eleganței masculine.
refolosire coji de măr și seminte dovleac jpg
Cum poți refolosi cojile de mere și semințele de dovleac: idei simple și practice
Cojile de mere sau semințele de dovleac ajung frecvent la coșul de gunoi, deși ascund un profil nutrițional valoros și un gust deosebit.
asia express
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
O nouă ediție a emisiunii Asia Express – Drumul Mătăsii aduce provocări dificile pentru echipele rămase în competiție. Miercuri, 21 octombrie 2026, concurenții au ajuns în Wuhan, China, unde au fost nevoiți să își testeze limitele în cursa pentru ultima șansă. Pentru una dintre echipe, aventura s-a