Fericitul hazard

Publicat în Dilema Veche nr. 1003 din 29 iunie – 5 iulie 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

Filmul Dogma, povestea celor doi îngeri expluzați din Rai, care caută o cale de a reintra în grațiile divine, a stîrnit nenumărate controverse în 1999, anul în care a fost lansat. Biserica Catolică l-a considerat o blasfemie, manifestații de protest ale credincioșilor au întîrziat distribuirea peliculei în mai multe țări, iar regizorul și scenaristul Kevin Smith s-a ales cu amenințări cu moartea. Devenit un „film cult” odată cu trecerea anilor (pînă la urmă, unde îl mai putem vedea pe Dumnezeu cu chipul lui Alanis Morissette?!), Dogma abundă în personaje secundare fabuloase. Unul dintre ele este Serendipity, interpretat de Salma Hayek, o muză menită să aducă inspirație divină muritorilor. 

Am vizionat Dogma pe VHS cînd eram studentă la Cluj, în cadrul cursului de filmologie de la Jurnalism, și abia atunci am auzit termenul „serendipitate”. O descoperire întîmplătoare, făcută în timp ce se încearcă un alt lucru. Un „accident fericit”, o surpriză plăcută. Altfel spus, a căuta ceva şi a găsi altceva. Cuvîntul se pare că a fost folosit pentru prima dată de scriitorul și istoricul englez Horace Walpole în 1754, într-o scrisoare trimisă politicianului american Horace Mann, cu referire la basmul persan Cei trei prinți din Serendip. În călătoria lor inițiatică în insula Serendip, adică Sri Lanka de azi, prinții descopereau, cu totul întîmplător, lucruri pe care nici măcar nu le căutaseră. 

Explicațiile multor descoperiri științifice, în absența cărora nici nu ne-am mai putea imagina viața din zilele noastre, întăresc importanța serendipității. Unele sînt foarte cunoscute, cum ar fi legea gravitației a lui Newton, principiul lui Arhimede, descoperirea întîmplătoare a Americii de către genovezul Cristofor Columb sau a penicilinei în laboratorul doctorului Alexander Fleming. Altele țin de povestea unor mărci, cum ar fi cea a farmacistului John S. Pemberton, care, în 1886, cu intenția de a comercializa un sirop tonic și bun pentru digestie, a creat o băutură ce s-a transformat în cola de astăzi. Sau anecdota conform căreia „chips-urile” au apărut într-un restaurant din New York al cărui bucătar, George Crum, enervat de un client care se plîngea mereu că sînt tăiați prea gros cartofii prăjiți, a decis să-i dea o lecție. Sau, mai aproape de zilele noastre, povestea post-it-ului de hîrtie, biletul folosit pentru a lipi la vedere diverse anunțuri. Acesta din urmă a venit tot ca rezultat al unei întîmplări. Inginerul Spencer Silver descoperise încă din 1968 un adeziv care se putea elimina ușor de pe diverse suprafețe, dar nu reușise mult timp să-i dea o utilitate. Cel care a făcut-o a fost un coleg, Arthur Fry, care folosea semne obișnuite din hîrtie pentru a marca într-o carte imnurile cîntate cu corul bisericii. Într-o seară, acestea au căzut, așa că s-a gîndit că ar fi bine să existe un semn care să se poată lipi într-o carte fără să-i distrugă paginile. De atunci, pătratele autocolante de hîrtie au devenit un adevărat mijloc de comunicare.

Întreaga istorie a termenului „serendipitate”, cu multe exemple fascinante, este ilustrată în cartea The Travels and Adventures of Serendipity, scrisă de sociologii Robert Merton și Elinor Barber. Volumul are și el o poveste demnă de titlu – conceput în anii ’50, nu a fost dat publicității vreme de o jumătate de veac. A apărut după moartea lui Barber, cînd Merton avea 91 de ani și a fost, în sfîrșit, de acord ca manuscrisul să meargă la tipar. Concepția lui Robert Merton era că orice descoperire intelectuală are o fărîmă de miracol și că reprezintă, de fapt, un amestec de inspirație, insistență, eroare și șansă.

Foto: flickr
Foto: flickr

De cîte ori ceva ce plănuisem se lovea de obstacole, încurcături, schimbări neașteptate, după frustrarea inițială, ca să mă mai consolez, îmi spuneam: măcar, la final, rămîne din toate o poveste bună. Am pierdut avioane, cazări și parteneri de călătorie numai pentru a ajunge în locuri incredibile, la momentul oportun, cu persoanele potrivite; am așteptat inutil, dar așa am admirat cele mai năucitoare apusuri; am amînat să fac niște lucruri numai pentru ca descoperiri de pe ultima sută de metri să le transforme în lozuri cîștigătoare; am luat trenuri pentru a mă îndepărta de ceva, dar care, pînă la urmă, m-au dus exact unde era nevoie; am scris într-o noapte tîrziu un text pentru un concurs la o revistă, pe care era să nu-l mai trimit și care ulterior mi-a schimbat cursul întregii vieți.

Pentru ca serendipitatea să se manifeste în ce are mai bun, e de dorit să ținem ochii deschiși – săpînd după aur, s-ar putea să găsim diamante. Să privim situația din mai multe unghiuri, să căutăm soluții care depind de noi și să acceptăm că nu putem controla totul. Să continuăm, adică să nu ne oprim din săpat. Și să ne ascultăm intuiția – cum ar spune personajul Serendipity din Dogma, inimile noastre sînt deja la locul potrivit, mai trebuie și mintea să țină pasul. Din toate rămîne într-adevăr o poveste bună, așa cum mi-am spus mereu. La vîrsta de mijloc, am mai adăugat un aspect, pe care nu l-am conștientizat prea bine pînă cînd nu l-am auzit într-un podcast (Jay Shetty – On Purpose): obstacolele sînt cele care fac povestea mai captivantă. De fapt, de cele mai multe ori, obstacolele sînt povestea.

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

role hartie igienica shutter jpg
Trucul neașteptat recomandat de experți. De ce trebuie să folosești role de hârtie igienică în grădină
Este un truc la care nu mulți dintre noi ne-am gândi, dar pe care experții în grădinărit îl recomandă tuturor în lunile reci ale anului. Mai precis, este vorba despre o modalitate ingenioasă de a folosi rolele de hârtie igienică în grădină.
Radu Miruță, debit Dunare FB Radu Miruta jpg
Dunărea ar putea lăsa România fără energie tot mai des. Problema este nivelul apei, nu debitul. Avertismentul unui expert
Deși episoadele de secetă severă pe Dunăre ar putea deveni tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, România amână investițiile necesare pentru a le gestiona, avertizează hidrotehnicianul Cornel Ilinca. Expertul explică de ce lucrările din vară au avut efect limitat.
banca-rusiei
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Banca Rusiei continuă să vândă aur din rezervele sale pentru a zecea lună consecutiv, în cadrul operațiunilor de acoperire a deficitului bugetar, care anul acesta va fi de două ori mai mare decât cel planificat inițial, ajungând la 7,3 trilioane de ruble.
legume verzi istock jpg
Mulți români ignoră această legumă. Te ajută să dormi mai bine și este utilă pentru sănătatea creierului
Este o legumă ieftină, care se găsește în mai toate magazinele din țară, dar pe care nu foarte mulți români o consumă prea des. Însă, potrivit experților, această legumă nu numai că ne poate ajuta să adormim mai ușor dar poate chiar să reducă riscul apariției demenței.
INSTANT PARLAMENT CABINET NICULESCU 024 INQUAM Photos George Calin jpg
Noul Guvern, o avanpremieră a politicii românești din anii următori. De ce ar putea deveni regula guvernele fără majorități stabile
Un partid la guvernare, alte partide în spatele premierului și o majoritate care trebuie negociată de la o decizie la alta. Așa arată noul Guvern Luca Niculescu, o formulă politică fără precedent în România. Un cunoscut politolog a explicat cum va funcționa Executivul.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se află într-un punct mai avansat decât în orice alt moment de până acum.
Eduard Steinbrück Die Magdeburger Jungfrauen jpg
Războinicii care au terorizat Europa și au inventat moda cravatelor. Ce legătură aveau cu românii
Una dintre cele mai de temut unități militare din istorie, care semăna teroare în rândul populației inamice, a dat naștere, în mod paradoxal, unui accesoriu vestimentar devenit simbol al eleganței masculine.
refolosire coji de măr și seminte dovleac jpg
Cum poți refolosi cojile de mere și semințele de dovleac: idei simple și practice
Cojile de mere sau semințele de dovleac ajung frecvent la coșul de gunoi, deși ascund un profil nutrițional valoros și un gust deosebit.
asia express
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
O nouă ediție a emisiunii Asia Express – Drumul Mătăsii aduce provocări dificile pentru echipele rămase în competiție. Miercuri, 21 octombrie 2026, concurenții au ajuns în Wuhan, China, unde au fost nevoiți să își testeze limitele în cursa pentru ultima șansă. Pentru una dintre echipe, aventura s-a