Colecționarii de clipe

Publicat în Dilema Veche nr. 1008 din 3 august – 9 august 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să mă mut în Capitală a fost acela că aici aveau loc toate evenimentele importante. Concertele, în special, pasiunea mea de bază, acum douăzeci de ani. Am încercat să nu ratez nici unul dintre cele care mă interesau, cu multă deschidere și pentru unele care m-ar fi putut surprinde, la care mergeam datorită prietenilor sau muncii mele în presă. Am păstrat biletele de intrare de la toate.

Am pornit Dosarul de față după o discuție cu Cosmin Dragomir, colecționarul de sarmale care semnează primul articol, despre nevoia noastră de a căuta, aduna și cataloga obiecte, despre felul în care ne schimbă viața colecțiile și satisfacțiile pe care ni le aduc acestea. Am constatat că, fără excepție, oamenii atinși de patima colecționării au destine care merită să fie cunoscute și care se împletesc pînă la dizolvare cu pasiunea lor. Încercînd să îi pun laolaltă, măcar pe cîțiva, în paginile Dilemei vechi, am aflat multe despre maniera în care acest „microb” dă intensitate și sens existenței, surclasează preocupările materiale prin încîntarea pe care o produce și creează o adevărată lume nouă. O casă-refugiu, plină de liniște, chiar dacă uneori iluzorie. M-am convins că ceea ce strîng colecționarii sînt, de fapt, obiecte vii, cu poveste. Nu știu dacă, așa cum susțin psihologii, vorbim de o adicție care trădează, de fapt, frica de singurătate, dar asta e mai puțin important. Cu toții ne spunem povești care să ne ajute să trecem mai lin prin lume.

The Rolling Stones, AC/DC, Aerosmith, Deep Purple, Bon Jovi, Kings of Leon, Robbie Williams sau Ed Sheeran sînt doar cîteva bilete din colecția mea, cele mai „mari”. Săptămîna trecută l-am adăugat pe cel de-al doilea cu Depeche Mode. Fiecare dintre ele este, pentru mine, o bornă de pe drum, ce marchează speranțele, iluziile și renunțările mele dintr-un moment pentru care concertul cu pricina s-a întîmplat să fie coloana sonoră. Dacă le-aș scoate din cutia lor specială și le-aș înșira unul după altul ar arăta ca o inimă întoarsă pe dos – au rămas, toate, parte din mine. Nu fac asta niciodată, operațiile pe cord deschis pot fi destul de riscante. Prefer să le știu acolo, frînturi din poveștile pe care am învățat să mi le spun despre viață, așa încît pulsul ei să nu se oprească niciodată. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Alertă în Marea Neagră! Un remorcher turcesc s-a scufundat în apropiere de Neptun. Ce s-a întâmplat cu cei șapte marinari aflați la bord
Momente dramatice în Marea Neagră, în apropierea stațiunii Neptun! Un remorcher sub pavilion turcesc s-a scufundat în cursul dimineții de miercuri, 4 noiembrie, după ce a intrat în coliziune cu o navă pe care o tracta.
mihaela plesa jpg
Români în alegerile din SUA: Mihaela Pleșa câștigă în Texas, fostul vicepreședinte PMP pierde în Florida
Candidații de origine română au avut rezultate diferite la alegerile americane din 3 noiembrie 2026. Democrata Mihaela Pleșa a obținut un nou mandat în Camera Reprezentanților din Texas, în timp ce republicanul Ionel Roiban, fost membru al conducerii PMP, a pierdut cursa în Florida.
Pompei părăsind orașul Brindisium
Războiul Romei împotriva piraților din Mediterana: campania spectaculoasă a lui Pompei cel Mare
În anul 67 î.Hr., Republica Romană a declanșat una dintre cele mai spectaculoase operațiuni militare din istoria sa. Sub comanda lui Gnaeus Pompeius Magnus, cunoscut drept Pompei cel Mare, Roma a pornit o campanie de amploare împotriva piraților care dominau Mediterana.
Deb Haaland FB jpg
Amerindienii au pentru prima dată o femeie guvernator în SUA. Victorie a democratei Deb Haaland
Democrata Deb Haaland a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al statului New Mexico, devenind prima femeie amerindiană aleasă în această funcție în istoria Statelor Unite, potrivit proiecțiilor publicate de Associated Press și NBC.Democrații preiau controlul Senatului.
AYAZ BEY remorcher jpg
Un remorcher s-a scufundat în Marea Neagră, aproape de Neptun. Se intervine pentru salvarea marinarilor
Structurile Ministerului de Interne intervin, miercuri, pentru salvarea a şapte marinari, cetăţeni turci, după scufundarea unui remorcher în Marea Neagră. Acesta ar fi intrat în coliziune cu nava pe care o remorca, după ce legăturile s-au rupt.
horoscop
Zodiile care primesc răsplata Universului între 5 și 16 noiembrie! După luni de încercări, norocul se întoarce în viața acestor nativi
După săptămâni sau chiar luni în care au avut parte de obstacole, dezamăgiri și situații care le-au pus răbdarea la încercare, acești nativi încep să vadă primele rezultate ale eforturilor depuse.
sf mina  Icoană de Mihai Coman jpg
Ce rugăciune este bine să rostești de Sfântul Mina, pe 11 noiembrie. Ce semnificație are sărbătoarea
Sfântul Mare Mucenic Mina este sărbătorit în fiecare an pe 11 noiembrie și este cunoscut în tradiția creștină drept ocrotitorul celor păgubiți, înșelați sau nedreptățiți. În 2026, sărbătoarea pică într-o zi de miercuri, iar credincioșii își îndreaptă rugăciunile către sfânt pentru a-și găsi lucruril
Donald Trump profimedia 1148415472 jpg
Trump spune că va accepta rezultatele alegerilor și că este dispus să colaboreze cu democrații
Donald Trump spune că va accepta rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului și că este dispus să lucreze cu democrații, deși anterior evocase folosirea dreptului de veto împotriva inițiativelor lor.
image png
Bloomberg: Democrații preiau Camera Reprezentanților și se apropie de controlul Senatului
Partidul Democrat a obținut una dintre cele mai importante victorii electorale din ultimii ani, reușind să recâștige controlul asupra Camerei Reprezentanților și apropiindu-se de o majoritate și în Senatul SUA, potrivit analizelor și proiecțiilor publicate de Bloomberg.