„Sărbătorile vin!”
Anul trecut am coordonat un Dosar care a apărut în Ajunul Crăciunului și care a fost dedicat stresului sărbătorilor din decembrie. M-am întrebat, între altele, dacă ornamentele de Crăciun, care mai au un pic și mușcă din ultimele zile de caniculă, păstrează încă o legătură cu semnificația lor religioasă, cît de lungă ar fi lista cadourilor pe care le-am oferi dacă ne-am debarasa de toate obligațiile și dacă atmosfera din „sînul familiei” nu seamănă cumva cu un vulcan încă activ. Dacă depresia își pune straie strălucitoare în această perioadă și se pregătește de niveluri noi de joc, pentru care nu vom fi niciodată suficient de antrenați. Și, pentru că ultimul punct este din categoria celor cu repetiție, ce impun niște statistici mereu în schimbare – care să te facă să te simți mai puțin neadaptat și deloc împotriva curentului –, am încercat să completez în acest an ceea ce se dorea a fi o documentare amănunțită.
Surpriza a fost că, dincolo de niște studii mai mult sau mai puțin relevante făcute de cercetători britanici sau americani, care s-ar adapta cu greu la cultura noastră, Internetul abundă în seturi de sfaturi, strategii și reguli pentru a trece cu bine de Crăciun și de Revelion. „Ghid de păstrare a sănătății mentale în preajma sărbătorilor”, „Perioada din an care pune și mai multă presiune asupra noastră”, „Te simți pe dinafară pentru că toți par fericiți și tu nu ești”, „Cea mai stresantă sărbătoare de pe Glob: Crăciunul”, „Nu-i așa că ai prefera să n-ai de-a face cu Crăciunul deloc?” sînt doar cîteva citate. Mai nimic despre magie, Home Alone, ambalaje care foșnesc, colinde și dulciuri cu nemiluita. Avem nevoie, se pare, de sfaturi pentru a supraviețui singurei perioade din an în care toată lumea stă pe banca de rezerve un pic. Printre ele: să stabilești un buget bine definit pentru cadouri și să te ții de el, să nu bei și să nu mănînci pantagruelic, să stai cît mai departe de rețelele sociale pentru a evita comparațiile de „instagramabilitate”, să stabilești subiecte sigure pentru masa de Crăciun cu familia și să petreci zilele următoare cu prietenii sau cu alte rude și, poate cel mai important, să spui „nu” oricărui context care consideri că nu-ți face plăcere.
N-am reușit să înțeleg de ce aceste sfaturi s-ar aplica doar sărbătorilor, unele cred că ar putea fi transformate în stil de viață. În momentul în care accepți invitații numai pentru că ceilalți sînt de părere că oricum nu ai altceva mai bun de făcut sau că „trebuie” să-ți petreci cu cineva Crăciunul sau Revelionul, cînd cumperi cadouri pentru a impresiona și crezi că e egoist să îți iei ție ceva scandalos de scump, cînd te oferi să muncești de sărbători pentru că e infinit mai bine să plasezi asupra altcuiva responsabilitatea găsirii unui program pentru acele zile, cînd cheltuiești fabulos pentru excursii la capătul lumii, crezînd că miile de kilometri și cele 5 stele vor rezolva miraculos faptul că la întreținere ai trecută o singură persoană, ei bine, atunci problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine. Crăciunul, Revelionul, ziua ta – momente aflate, în toate statisticile, în topul celor în care depresia dă cu capul de marja de sus a grilei și o face praf – sînt doar niște date din an, cărora societatea, cultura, religia le dau niște semnificații în plus.
O prietenă m-a întrebat recent dacă îmi împodobesc un brad de Crăciun. I-am răspuns că eu mereu am mers la ai mei în Ajun și a părut un pic contrariată că n-am avut niciodată brad în București. Am cunoștințe, chiar necăsătorite, care pregătesc ornamente și cadouri și cheamă prietenii în vizită și am avut și colegi de serviciu pentru care Crăciunul nu însemna un drum de-a lungul sau de-a latul țării, tocmai de asta, spre deosebire de mine, nu lipseau niciodată de la „petrecerea de Crăciun”. Eu n-am simțit nevoia unui brad aici. Îmi pot aminti însă cu precizie, pînă la cel mai mic detaliu, un Crăciun de acum exact trei decenii, din primul meu an de liceu, în care am mers la colindat cu colegii, am mîncat sărățele și ciocolată de casă ungurească și ne-am uitat la MTV Movie Awards, cînd Sharon Stone a cîștigat trofeul pentru cea mai dorită femeie și l-a scăpat pe jos.
Despre Crăciun, n-o să spun neapărat că ar fi „o zi oarecare”. Luminile și podoabele de pe străzi, mai ales acum, cînd noaptea vine cel mai repede, îmi dau cumva senzația că trăim într-un oraș care nu doarme, un paradis al insomniacilor de pretutindeni. Evit locurile prea aglomerate, așa cum fac tot timpul, nu conduc și nici nu trebuie să merg zilnic, prin trafic, la serviciu. Îmi plac dulciurile și, în perioada asta, magazinele dedicate lor arată ca un cartier colorat al caselor din marțipan. Sînt la fel de singuratică sau de sociabilă ca întotdeauna. Dacă e un lucru pe care l-am înțeles cu vîrsta, acesta este că nu se deschide nici o „poartă a miracolelor” de sărbători. Dar a nu avea așteptări nu înseamnă că ai uitat să te bucuri, mai ales de ambalajele care foșnesc.
