Ducem în noi o provincie

Publicat în Dilema Veche nr. 1004 din 6 – 12 iulie 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

Joia era zi de tîrg în Aiud și așteptam ore întregi cu vărul meu, pe banca de lemn din fața porții verzi. Bunicul se întorcea cu bicicleta și ne aducea întodeauna bucăți de turtă dulce, înșirate ca o salbă, o pungă cu acadele de forma peștilor, bomboane vrac împachetate într-o hîrtie portocalie și, uneori, halviță. Halvița era un fel de „nuga” din zilele noastre, cu gust de miere și de nuci, între foi de napolitană, care se întindea strașnic cînd mușcai din ea (noi o făceam să ajungă aproape la o jumătate de metru), cumplit de dulce. Acadelele-pești erau la fel cu cele baston, spiralate, doar că în culori diferite. Unul singur era verde în acea pungă și îl împărțeam cu vărul meu în mod farmaceutic, autoiluzionîndu-ne că era mentolat, ca orice chestiune de culoarea ierbii care se respectă. De fapt, nu era deloc. Bomboanele vrac se lipeau între ele de la căldură și, ca să retransformăm amalgamul în bucăți, foloseam una dintre greutățile mari de la cîntarul de legume.

Am scris, înainte de pandemie, pentru un Dosar dedicat piețelor din București, despre vechea Piață Moghioroș, lîngă care locuiesc. Am luat-o la pas, printre mici magazine unde poți găsi orice, locuri unde se ascut cuțite și se caută nasturii potriviți în cutii uriașe și mai noile chioșcuri cu produse bio sau cu accesorii pentru telefoanele mobile, și m-am gîndit mai mult decît oricînd la rădăcini.

De douăzeci de ani, de cînd am venit în București, cu o hartă de hîrtie și la vîrsta la care totul este o aventură, am tot sperat că o să-l pot numi „acasă”. Că mă voi adapta pînă la dizolvare într-un oraș imens în care mi-am dorit atît de mult să trăiesc și să lucrez. Că prima parte a vieții va fi înlocuită de amintiri noi, iar povestea mea cu Capitala se va țese în mii de fire invizibile, dar trainice. O vreme, chiar am crezut că acest lucru s-a întîmplat, dar erau, se pare, doar poveștile pe care aveam nevoie să mi le spun ca să merg înainte.

Ne-am aglomerat în așa hal pentru că vin toți provincialii, mi-au spus repetat, în ultima vreme, taximetriștii cu care circul. Nu sînt de acuzat, își caută un loc de muncă mai bine plătit, e scuza pe care o găsesc tot ei. Îmi dau seama ascultîndu-i că eu, de fapt, nu avantaje financiare căutam, ci o altă viață. Ajunsă la vîrsta de mijloc, realizez și că n-am, de fapt, nici o „bază” (ca să-l citez pe polițistul Ilie, personajul din Oameni de treabă, filmul lui Paul Negoescu). Aș fi vrut să mă fi născut aici, să am un bunic care să mă plimbe pe Lipscani și să-mi povestească despre Bucureștiul vechi sau părinți cu care să merg pentru prima dată la Ateneu și la Operă. O casă pe o stradă care să-și păstreze numele și tovarăși de joacă cu care să mai ies și acum la terase seara, după o jumătate de viață de crescut împreună. Și, cel mai mult, să nu fi fost nevoită niciodată să-mi comprim viața pînă încape într-un singur geamantan, unicul criteriu fiind acela că trebuie să îl pot duce singură.

De ce nu te întorci în Ardeal, dacă nu te-ai adaptat aici, îmi zic unii și alții, mai mult sau mai puțin binevoitori. Pentru că nu mai e același Ardeal, pentru mine, la care să mă întorc. Vechii mei prieteni au familii și copii, părinții mei au îmbătrînit, chiar dacă, atunci cînd sînt acasă, încearcă să facă aceleași lucruri dintotdeauna, bunicii nu mai sînt și, odată cu plecarea lor, s-a terminat și copilăria. Dar, cel mai mult, cred că acolo aș fi nevoită să recunosc că, pînă la urmă, călătoria mea nu s-a desfășurat conform planului și drumul e pe punctul să facă o buclă.

Pînă nu ai copii, te poți muta oriunde și face orice, nu ai obligații, mi-a spus odată tata. Dacă adăugăm la asta faptul că pot lucra și de acasă, aproape obținem rețeta libertății, dar, în cazul meu, și multitudinea opțiunilor este un motiv de neliniște. Totul depinde de mine și asta este, uneori, la fel de apăsător ca o obligație. Specialiștii spun e nevoie cam de șase luni ca să te adaptezi complet la un nou loc de muncă și că primele trei sînt mai dificile. N-am găsit nicăieri specificată o marjă de timp pentru un nou „acasă”.

Am prieteni aici din toată țara. Uneori mi se pare că sîntem niște insule, atît de mici încît nu apar pe nici o hartă, dar care se ambiționează să formeze un arhipelag. Sîntem cei care s-au mutat la începutul fiecărei toamne și au lăsat fîșii din ei în orice loc, promițîndu-și că data viitoare va fi altfel. Cei care cară sacoșe uriașe în autobuzul către gară sau care stau, printre ele, la ora 1 noaptea, pe o bordură din centru. Cei care de sărbători mereu trebuie să plece, lucru care, se pare, este greu de înțeles la orice loc de muncă. Și, mai ales, cei care se simt solidari în autogară, știind pe de rost orarul, cu întîrzieri cu tot, așteptînd pachetul de acasă și recunoscîndu-l de cînd deschide șoferul compartimentul din față-stînga. Pachet întotdeauna mai greu, cu fiecare centimetru cub exploatat la maximum, plin de lucruri care, de fapt, se pot cumpăra de oriunde. Acum cîțiva ani, am citit în Decît o revistă un text al lui Vlad Odobescu despre Huși și mi-am dat seama că arhipelagul de care pomeneam e un stat în sine. Toți facem la fel: rupem numele de pe sacoșă, redistribuim greutatea și, redevenind copilul cuiva, pornim spre un alt „acasă”, pe care ni l-am ales. Eticheta cu pricina vine cu toate firele invizibile de care avem nevoie.

Caut, de zeci de ani, în toate tîrgurile din țară, halvița care în comunism costa trei lei și se tăia dintr-o tavă mare. Am încredere că, într-o zi, îi voi regăsi gustul și textura și mi-am propus să întind de ea pînă trec de o jumătate de metru.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Motanul-vedetă de pe Muntele Ceahlău. Portocală cutreieră cabanele la 2.000 metri altitudine. „E mai tare decât caprele negre“ FOTO
Portocală, un motan botezat de turiști cu acest nume după culoarea blănii, pare că-i la el acasă pe Muntele Ceahlău, fiind întâlnit prin preajma cabanelor.
image
Pacostea care a terorizat Parisul și New York-ul „se mută” la București. „A fost un chin până au scăpat de ele”
Piața imobiliară dă semne de declin în București și în marile orașe ale țării. Pe lângă prețurile imense și problemele cauzate de lipsa finanțării bancare, cei care vor să-și cumpere un apartament riscă să se confrunte și cu o nouă problemă, greu de imaginat până de curând
image
Hagi „fierbe“: Ianis, amenințat cu excluderea de la Euro 2024! Declarațiile care nasc o situație explozivă
Selecționerul Edward Iordănescu e „mut“ după calificarea la Campionatul European. În schimb, tatăl său tocmai l-a băgat într-o situație delicată, nominalizând jucătorii care n-ar merita să fie la turneul final, date fiind situațiile lor actuale la echipele de club.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.