Lumi fragile

Publicat în Dilema Veche nr. 1022 din 9 noiembrie – 15 noiembrie 2023
image

Aveam zece ani și jumătate în decembrie 1989, la fel ca regizorul Vlad Petri, al cărui film, Între revoluții, poate fi văzut în aceste zile în cinematografe. Chiar dacă nu eram destul de mare încît să înțeleg cu adevărat ce se întîmplă, am trăit suficient de mult în comunism cît să nu-mi vină să rîd la secvențe de arhivă cu portretul „femeii-eroine” sau cu înghesuiala la orice însemna produse de consum din afară, în anii ’90, atît de bogați în iluzii. Știu din poveștile părinților mei despre teama de a primi, după facultate, repartiție undeva la țară, într-un colț de lume, sau despre căsătoria la presiunea familiei, cît mai devreme, ca fiind singurul lucru bun de făcut, odată ce ți-ai terminat studiile. Filmul, cu un scenariu scris de Vlad Petri împreună cu Lavinia Braniște, este un schimb epistolar, ilustrat exclusiv cu imagini de arhivă, între Maria (voce – Victoria Stoiciu) şi Zahra (voce – Ilinca Hărnuţ), două studente la Medicină din anii ’70, despărțite de întoarcerea în Iran a celei din urmă. Separate, de fapt, de două revoluții, cea din Iran din 1979 și cea din România, zece ani mai tîrziu, și unite de speranța că societățile și mentalitățile se pot schimba, iar femeile pot fi auzite. Și că victoriile există, chiar dacă uneori sfîrșesc prin a fi confiscate, iar reperele, pierdute.

Realitățile istorice, cu ecou în lumea de astăzi, sînt un decor pentru prietenia celor două femei. Dacă unele secvențe par acum neverosimile, exagerate, din altă lume – cum ar fi paradele organizate minuțios pe stadioane, care transformau zecile sau sutele de participanți, costumați la fel, într-un uriaș personaj colectiv fără chip –, natura prieteniei dintre Maria și Zahra este atemporală, universală și, pe alocuri, emoționantă. O prietenie în care, naiv, crezi că sentimentele tale pot forma un scut suficient pentru a ține pe cineva în viață. În care promiți că data viitoare, la Costinești, pe epavă, „voi avea curaj să sar și te voi ține de mînă”. În care simți că începi să pierzi cealaltă persoană cînd nu-ți mai amintești vocea ei și te temi că, încet-încet, și fața îi va dispărea de pe hîrtie, oricît ai încerca s-o decupezi și s-o mărești. Personajele din film nu au corp, sînt niște voci însoțite de imagini vechi, voci care par tot mai stinse, înăbușite, apăsate de problemele societății și de îndepărtare, pînă cînd una dintre ele nu se mai aude deloc. Cînd scrisorile nu mai vin, e semn că celălalt a dispărut, așa era în lumea de atunci, lume de care cei foarte tineri nu au cum să-și amintească.

Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie. Dincolo de înregistrarea schimbărilor politice și sociale, cele două femei își povestesc viețile personale sau vorbesc cu versuri din Nina Cassian și Forugh Farrokhzād, două poete puternice și nonconformiste, sfidătoare chiar la adresa constrîngerilor de orice fel. „Mă taie în două rîul și luna / și noaptea îmi curge din gură ca sîngele. / Cîndva am fost una, cîndva am fost una!” devine refrenul prieteniei lor, ca și cînd poezia ar putea și chiar ar trebui să spună mai mult decît se vede. Să spună tot ce se simte.

Sursă foto: Facebook Between Revolutions / Între revoluții
Sursă foto: Facebook Between Revolutions / Între revoluții

Săptămîna trecută a plecat dintre noi o poetă care punea semnul egal între poezie și viață. Angela Marinescu „mergea pe intensitate”, era mîndră, revoltată, asumată, uneori cinică, dar mereu iubind „deasupra tuturor lucrurilor”. Scria despre boală și moarte, despre schimbările pe care le aduce timpul și valida extremele de orice fel. „Îi sun pe cei zdrobiți / care îmi răspund / cei puternici / și indiferenți / au robot / sînt grăbiți”, își definește cumva Angela Marinescu publicul în volumul Probleme personale, apărut în 2009. Tot oamenii fragili sînt cei care îl atrag și pe regizorul francez Nicolas Philibert, constituind subiectul filmului său documentar de anul acesta, Sur l’Adamant. Mai exact, pacienții unui centru psihiatric care plutește pe Sena, fiecare un artist în felul lui, găsind prin artă un mod de a lupta cu duritatea lumii și de a-și folosi propriile vulnerabilități. Regizorul îl întreabă pe unul dintre cei aflați acolo: „Te ocupai cu ceva înainte?”. Respectivul neagă din cap, cumva jenat și pierdut, apoi se înseninează de parcă, brusc, și-ar fi amintit ceva. „Cu poezia!”, răspunde, ca și cînd asta ar schimba toate lumile, și pe cele personale, și pe cele în care ne întrepătrundem cu alții și devenim una.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png
p 20 Nichita Stanescu adevarul ro jpg
Alte vieți
Toate aceste vieți se hrănesc cu posibilul, mai mult decît cu realitatea lumii în care se petrec.

Adevarul.ro

image
Extrădarea lui Cherecheș. Precedentul Fiat creat de Germania într-un caz similar, finalizat tragic
Un fost polițist de frontieră, condamnat la închisoare cu executare pentru corupție și prins în Germania, la fel ca primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, nu a fost niciodată extrădat. Polițistul în vârstă de 48 de ani a murit în Germania, în urma unui accident.
image
Bărbat găsit mort într-o scorbură, în Neamţ. Sfârșitul victimei este învăluit în mister
Decesul unui bărbat este învăluit în mister, cadavrul acestuia fiind descoperit în scorbura unui copac dintr-o pădure care străjuie, alături de culmile Cozla şi Pietrica, municipiul Piatra Neamţ.
image
Viața extravagantă a Regelui Charles: I se calcă șireturile de la pantofi, iar un angajat are obligația să îi pună pastă de dinți pe periuța regală
Este deja un fapt cunoscut că Regele Charles are unele idiosincrazii cel puțin interesante. Iar în noua sa carte "Endgame: Inside the Royal Family and the Monarchy’s Fight for Survival", autorul Omid Scobie dezvăluie și mai multe dintre cererile bizare ale lui Charles.

HIstoria.ro

image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.