Ce-am vrea să ne aducă anul
Chiar dacă este doar rezultatul împărțirii convenționale a timpului (timp care, cum știm, nici măcar nu trece cu viteză constantă), fiecare an care se încheie ne face să credem că ne-am putea debarasa de un vechi „eu”, ca de o poveste care ne rămîne mică, și că vom începe o agendă nescrisă. Nimic mai potrivit pentru prima pagină din ea decît o listă a felurilor în care am vrea să fim, ca și cînd a le vedea sub ochii noștri e primul pas de pe drum.
Aceste „rezoluții”, termen care s-a înrădăcinat și la noi, deși este o traducere forțată – decizii, hotărîri, promisiuni, asumări ar fi mers mai bine –, nu au apărut odată cu Internetul sau cu revistele glossy, ci mai degrabă cu jurnalul din sertar. Se pare că o însemnare din 2 ianuarie 1671 făcută de Anne Halkett, scriitoare din nobilimea scoțiană, purta chiar acest titlu, Resolutions, și conținea un fel de jurăminte către sine, în general luate din Biblie. Ceva mai tîrziu, la începutul secolului al XIX-lea, aceste promisiuni erau deja o practică ce ajunsese a fi satirizată, dată fiind rata lor mică de reușită, și considerate un fel de scuză pentru a păcătui fără rețineri cam toată luna decembrie (lucru care nu s-a schimbat prea mult pînă în zilele noastre). Formularea „New Year’s resolutions” / „Rezoluții de Anul Nou” a apărut prima dată într-un ziar din Boston, pe 1 ianuarie 1813. Obiceiul promisiunilor și al ofrandelor aduse zeilor la final de an poate fi găsit adînc în măruntaiele istoriei, la babilonieni, care jurau loialitate și plata datoriilor acum peste 4.000 de ani, și ulterior la romanii care, deși în anul 46 î.Hr. au introdus un nou calendar ce nu mai începea din martie, au mutat la 1 ianuarie sacrificiile și jurămintele de bună purtare. Iar printre creștini a devenit de timpuriu un obicei ca în prima zi a anului să se gîndească la greșelile trecute și să-și propună să fie mai buni.
Psihologic, există o explicație simplă pentru bucuria cu care ne fixăm un obiectiv și începem să-l urmărim – această acțiune duce la secreția de dopamină, „hormonul fericirii”, o substanță chimică eliberată în creier cînd desfășurăm activități plăcute, dar și cînd anticipăm o recompensă pentru ceea ce facem, un premiu, un cîștig. De regulă, la startul lungului drum al atingerii rezoluțiilor dintre ani nivelul dopaminei este ridicat, apoi, dacă nu găsim o motivație suficientă, comportamentul în care ne angajăm nu mai este susținut, iar nivelul de dopamină se prăbușește. Ne îndoim treptat de capacitățile noastre, mai ales dacă rezultatele nu sînt dintre cele care să apară imediat, și, în cele din urmă, chiar renunțăm să mai facem ceva. În general, oamenii care pornesc anul cu o listă de rezoluții pe care le abandonează constată că au avut țeluri nerealiste, ori prea multe, că nu și-au monitorizat corect reușitele ori că au uitat de aceste promisiuni, cu totul. S-au concentrat excesiv pe ce ar trebui să facă, pe ce se așteaptă de la ei, și mai puțin pe motivația lor intrinsecă și pe ce le-ar oferi cu adevărat acea schimbare. Schimbare pentru care, uneori, pur și simplu nu sînt suficient de pregătiți.
Listele de rezoluții ale oamenilor, indiferent de țara în care locuiesc, se cam suprapun în cîteva puncte: exercițiile fizice regulate, pierderea în greutate, adoptarea unor obiceiuri alimentare și de somn sănătoase (și mai puțin alcool), învățarea de lucruri noi, călătoriile, strîngerea relațiilor cu prietenii și familia și cunoașterea de persoane noi, reducerea stresului, economiile, renunțarea la fumat sau la rețelele sociale. Dincolo de liste, există și nenumărate sfaturi pentru atingerea obiectivelor și păstrarea lor în viața ta: să începi cu cele simple și să le împarți pe restul în pași mai mici, să te concentrezi pe „cum” mai mult decît pe „ce” și pe un singur scop, nu pe toată lista, să le definești foarte clar, să păstrezi o evidență a progresului realizat, să creezi o rutină care să le aloce un timp bine definit. Și, în general, să le formulezi pozitiv (adică să încerci să ajungi undeva, nu să eviți un anumit lucru) și să găsești o motivație pentru fiecare – altfel spus, să legi obiectivele de valorile tale.
Un studiu realizat în SUA de Forbes Health / OnePoll, în octombrie 2023, plasează țelul de îmbunătățire a condiției fizice pe primul loc în lista rezoluțiilor pentru anul care vine, o schimbare față de cea din acest an, cînd se pare că atenția pentru sănătatea mintală a dominat. Studiul mai arată și că dorința de a menține o astfel de rezoluție durează, în medie, de la două la patru luni (și doar la 1% din oameni întreg anul).
Lista cu lucruri de făcut în anul care vine este cam în aceeași categorie cu așa-numita „bucket list”, cea cu puncte de atins neapărat înainte să mori. Ca și cînd perspectiva morții inevitabile sau a unui nou an te-ar putea motiva să devii altcineva. Nu zic că e greșit să-ți propui scopuri care crezi că ți se potrivesc și să te mobilizezi în direcția lor, chiar înșirate caligrafic într-o listă. Dar la fel de posibil este ca, pe parcurs, să ajungi la concluzia că nu sînt ce ai fi așteptat, că te-ai răzgîndit, că nu le mai dorești. Și să se mute toate pe o listă a „rezoluțiilor aproape întîmplate”. Mai mult decît niște rezoluții poate ar ajuta credința că lucrurile se așază pînă la urmă pentru tine, fără să fie nevoie să devii o altă persoană – bine sau mai puțin bine, asta afli cu timpul.
* * *
2024 New Year’s Resolutions (Forbes Health, Dec 19, 2023)
The Psychology Behind Why New Year’s Resolutions Fail (Verywell Mind, Dec 7, 2023)
