De „La doi boi“ la Parlamentul European

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
De „La doi boi“ la Parlamentul European png

Ştiam că piaţa e deschisă doar pînă la ora 14, aşa că mă grăbeam să-i prind forfota. În metroul bruxellez, lîngă mine – o familie cu doi copii. Vorbeau franceza şi – după cum erau îmbrăcaţi – nu păreau foarte înstăriţi. În schimb, erau foarte gălăgioşi. Metroul era al lor! M-am gîndit, o clipă, că sînt români. Cărau după ei un cărucior pe care scria „British“ şi poate că mergeau la aceeaşi piaţă ca şi mine. În scurt timp, puţina franceză pe care o ştiau s-a terminat şi au vorbit în română. Tot nu ştiam unde e piaţa, aşa că m-am ţinut după ei.  

Aşa am ajuns la Abattoirs d’Anderlecht sau „La doi boi“ – cum îi spun românii care trăiesc în Belgia şi cunosc foarte bine piaţa. Numele românesc vine de la cele două statui din bronz aflate la intrare şi care reprezintă, de fapt, nişte tauri, nicidecum boi. N-am aflat pe ce suprafaţă se întinde piaţa, dar ştiu că e vorba de sute de metri pătraţi şi că acoperişul este susţinut de sute de coloane de fontă. Cine mi-a vorbit despre această piaţă a comparat-o cu Piaţa Obor din Bucureşti, cum era pe vremuri. Iar pe un forum al românilor din Belgia, răspunsurile date la întrebarea „unde găsesc produse româneşti, în Bruxelles?“ erau cam aşa: „Renumita piaţă «La doi boi» (piaţa din Anderlecht), de vineri pînă duminică inclusiv, între staţia de metro Clemenceau şi Delacroix. Găseşti de toate: fructe, legume, ţoale, mezeluri şi lactate (şi româneşti), carne, peşte şi tot ce vrei.“

„Şi români… şi manele...“ – completează altul. „Şi se coboară la Clemenceau. Şi care nu ştie de «doi boi», sigur ştie de Abator.“

„Şi ce dacă se ascultă manele? Ce-ai vrea să se asculte? Mozart?“ – intervine un al treilea în discuţie.

Ei bine, „La doi boi“ n-am auzit manele în duminica aceea (era duminica în care a avut loc votul pentru Parlamentul European!). Nici Mozart.  

Familia pe care o urmărisem se pierde printre tarabe. Mă pierd şi eu. Sînt strigate toate fructele pămîntului, în toate limbile pămîntului. Tarabele sînt ca un curcubeu, de la roşul căpşunilor, la verdele cepei. De la galbenul bananelor, la verdele spanacului. Vînzătorii par să cînte cu strigături, pe mai multe voci. E un spectacol de sunet, culoare, miros. Peste toate miroase zdravăn a mentă. Dintr-odată, însă, simt miros de bălegar. În mijlocul pieţei. Caut sursa şi o găsesc. Printre tarabe era, nici mai mult, nici mai puţin decît un carusel. Ca într-un film suprarealist, cu cai adevăraţi, călăriţi de copii care ţipau şi ei în toate limbile pămîntului! Cred că am mai văzut prin filmele vechi aşa ceva, într-o scenă cu un bîlci, probabil! Caii erau legaţi cu o sfoară de un stîlp şi, ajutaţi de un bărbat care-l ţinea pe unul de căpăstru, se învîrteau în jurul stîlpului din lemn, plimbîndu-i pe copii. 4 euro plimbarea.

Mă dezmeticesc din descoperirea făcută în mijlocul pieţei din oraşul din inima Europei şi continui periplul printre tarabe. De fapt, îi caut pe români. Mi se spusese că-i găsesc la mici şi bere. Aşa că întreb primii români întîlniţi unde se pot mînca mici. Aşa ajung – printre vînzători care voiau să-mi vîndă „Cigarete, madame. Din Ucraina!“ Sau „Un telefon, doamna?“ – la chioşcul domnului Ifrim. Zeci de mititei sînt învîrtiţi cu o paletă pe un grătar. Domnul Ifrim, un bărbat mărunţel şi slab, cu o mustaţă mică, poartă mîndru un halat alb. A fost măcelar în România. Şi de carne s-a ocupat şi în ultimii 24 de ani, de cînd e în Belgia. „Avem chioşcul ăsta din ’98. Înainte am avut restaurant aici, în Belgia. Acum facem mici. 5000-6000 de mici pe săptămînă.“

De la chioşcul lui cu mititei, emigrantul român se vede prin ochii de afacerist ai domnului Ifrim: „Care muncesc, mănîncă, care nu – se uită!“ Cîţiva bărbaţi care aşteptau la rînd rîd şi îi dau dreptate. „E greu. Nu pot să spun că sînt mulţumiţi. Care se descurcă în România se descurcăşi aici!“

„Micul şi berea românească, dorul de casă, nu-i prea bine aici, dar nici acasă nu-i mai bine!“ Bărbatul plescăie cu poftă. Îmi spune că lucrează în construcţii, că a fost şi în Spania, şi în Germania... „Am devenit nomad, doamnă! Caut un loc de muncă, din ţară-n ţară. Şi normal că nu-i bine… că mi-am lăsat ţara şi familia. Dar la vot tot nu mă duc! Mă daţi la PRO TV? Să-i spun nevesti-mii să se uite!“

Pe drumul de la piaţă la metrou întîlnesc, în cinci minute, trei români. Într-o franceză rostită cu oarecare nobleţe (ca să-ţi inspire încredere: „Doamnă, e lucru serios. Nu vreţi să încercaţi?“), toţi mă îndeamnă să-mi încerc norocul la alba-neagra. Miza e 50 de euro. Îi văd pe complicii bărbatului care mişcă cu repeziciune, ca un magician, borcanele sub care e ascunsă o piatră, cum scot cu nonşalanţă bancnota, dispuşi să piardă sau să cîştige. La trecerea de pietoni aud replica celebră, care i-a exasperat pe francezi: „S’il vous plaît, madame!“ Un tînăr cocoşat, la bustul gol, ţine în mînă o cutie goală. „De unde eşti?“ „Din Bucureşti.“ „N-ai cîştigat nimic azi?“ „De-abia am venit!“ „Ai învăţat franceza?“ „Vă daţi seama… de şase ani de cînd sînt aici!“ Între timp, apar lîngă mine trei copii, cu cîte o cutie în mînă, şi cu acelaşi text: „S’il vous plaît, madame!“

La metrou se aude un acordeon. Da, cîntă un român. Viva l’amore! Cobor din metrou. Se aude o vioară. Un vals. Da, alt român. Mă duc să votez. Altă lume. În sediul din centrul capitalei Belgiei, la doi paşi de Parlamentul European, la reprezentanţa României în Uniunea Europeană, sînt aproape 15 persoane care aşteaptă să le vină rîndul la vot. E linişte. Majoritatea sînt tineri. Lucrează sau studiază la Bruxelles. Unii se cunosc între ei şi se salută politicos. „Ce de partide sînt!“ îmi spune o doamnă din faţa mea. „Nu ştiam că în România mai există Partidul Verzilor. Şi mai e şi unul ecologist pe deasupra! Şi au şi cîte 40 de candidaţi fiecare!“

Votăm. Responsabil. Civilizat. Din diferite motive. În Belgia, votul este obligatoriu, iar în ziua alegerilor europarlamentare sînt şi alegeri generale şi regionale. Aşa că belgienii ar trebui să voteze de două ori. Şi de obicei votează, pentru că – în caz contrar – amenda e de peste 200 de euro. Dar oraşul e parcă mai liniştit decît în alte duminici. Unii spun că atentatul de la Muzeul Evreiesc, cu o zi înainte, în care au murit cîţiva oameni împuşcaţi, i-ar fi speriat pe belgieni. Însă incidentul nu are nici o legătură cu alegerile. Şi nici cu turismul. Aşa că, dinspre Piaţa Luxemburg, unde se află Parlamentul European, vine un grup de turişti, cu pălării şi ochelari de soare. Aici e, deja, alt Bruxelles – Bruxelles-ul european (unii îl compară cu celebrul cartier de birouri City, din Londra), dar şi o altă diaspora românească. Oficial, în Belgia trăiesc 55.000 de români, dintre care 30.000 în Bruxelles. Din aceşti 30.000, cam 2500 lucrează în instituţiile europene (Parlament, Consiliu, Comisie…), dar şi în ONG-uri, firme de consultanţăş.a.m.d.  

Dan Luca este unul dintre ei. Este director Euractiv, la Bruxelles, expert în afaceri europene, domeniu pe care îl predăşi la cîteva universităţi, în Belgia, dar şi în România. Ne întîlnim la o cafenea de lîngă Parlamentul European. Dimineaţa, la 8 şi jumătate. Ce e, de fapt, cu Europa? De ce ar trebui să ne intereseze? Şi… cu ce ne ajută? Sînt întrebări la care şi astăzi, la şapte ani de la integrare, unii români nu ştiu să răspundă. Dan Luca îmi vorbeşte despre un paradox din România: există foarte multe şcoli de studii europene, dar poate nici 5% dintre absolvenţi nu lucrează în domeniu. „Apoi, noi, românii, suferim de o bipolarizare. Ar trebui să înţelegem că nu e o Românie şi o Europă, ci doar o Românie europeană. Altfel, vom rămîne tot timpul nişte frustraţi. Vorbim prea mult despre ei şi noi. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem că Uniunea Europeană e un potenţial fantastic pentru România. E aşa-zisul aur albastru, de care ar trebui să învăţăm să profităm.“

Pe stradă, însă, în capitala Uniunii Europene, eurooptimismul românilor din sondaje se transformă într-un soi de eurorealism: „Cu ce ne ajută pe noi Uniunea Europeană? Cu nimic, doamnă!“ îmi spune un muncitor în construcţii, aflat în pauza de masă. „Dacă muncim aici, muncim pentru că nu are Belgia forţă de muncă, nu de alta!“

Rezultatul alegerilor europarlamentare a arătat, însă, că mai puţin de jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot din statele membre încă mai cred în Uniunea Europeană. 43% au votat. Un pic mai mult decît acum cinci ani. Asta în contextul în care se discută tot mai mult despre eurofobie, europesimism şi euroextremism – toate aceste curente punînd sub semnul întrebării chiar existenţa pe mai departe a Uniunii. Deocamdată, un prim pericol pe care-l văd analiştii i-ar privi direct pe români şi pe bulgari. Ar fi vorba – după cum mi-a spus Doru Franţescu, director VoteWatch, un ONG cu sediul la Bruxelles, care monitorizează activitatea europarlamentarilor – de presiunile pe care reprezentanţii în Parlamentul European ai partidelor antiimigraţie ar putea să le facă asupra propriilor guverne, privind dreptul la liberă circulaţie şi la piaţa muncii în UE.

Liliana Nicolae este jurnalist Radio Europa FM.

Acest articol face parte din Proiectul „Safety Net for European Journalists“ (http://www.balcanicaucaso.org/) şi a fost realizat cu ajutorul Uniunii Europene. Conţinutul acestui articol intră sub responsabilitatea Osservatorio Balcani e Caucaso şi Dilema veche, şi nu trebuie considerat că ar reflecta în vreun fel opiniile Uniunii Europene. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.